În contextul faptelor de corupție din prezent, al delapidărilor scandaloase în lanț de la noi sau chiar la nivel european, relatate pe larg de mass-media, spectacolul regizorului Bocsárdi László vine să trezească adormite conștiințe, vine să avertizeze, prin mijlocirea limbajului artistic, despre crize catastrofale, înainte de a fi prea târziu, înainte să se împlinească ceea ce prevedea Ady Endre cu mulți ani în urmă despre "o anume țară": "a fost o țară, dar a fost delapidată". Poate arta teatrală schimba situația existentă? Mă îndoiesc, dar e bine că se încearcă oglindirea acestor abuzuri.
Fondul realist, de critică socială crudă, al problemelor puse de Móricz Zsigmond în romanul său este revărsat în valuri onirice pe scena teatrului amenajată tip studio. Sunt valuri-secvențe derulate neconvențional, aiuritor, în fața unei imense draperii de franjuri, ce ocultează arsenalul de preparative misterioase ale mizanscenei. Un set de mobilier mai mult bănuit, întrezărit. Decorul aparține artistului Bartha József iar costumele, excesiv de verzi, au fost concepute de Kiss Zsuzsanna. În condițiile adaptării romanului la economia de dialoguri din spectacolul, rolul dramaturgului, Kali Ágnes, pe lângă regizor, e esențial.
Caietul de sală, masiv ghid informativ pentru spectator, editat într-o serie ce poate constitui o arhivă sentimentală prețioasă, dialogul publicat aici, purtat de Pászka Gáspár cu regizorul Bocsárdi László lărgește gama de percepție asupra prefacerilor din culisele scenei și ajută la aprofundarea problematicii textului. Aflăm, de pildă, că, prin generalizare, "Rubedeniile poate fi citit și drept un roman panama", așa cum, de la scandalul cu falimentul societății care a construit Canalul Panama, termenul "panama", care circula pe vremea scriitorului, desemnează azi un sinonim pentru corupție și fraudă de mare amploare. Așa cum azi, la noi, corupția nepedepsită devine... "panaramă" și model de urmat pentru așa-zișii oameni de afaceri. Tema rudeniei, des întâlnită în opera lui Móricz Zsigmond, e exploatată scenic în limbaj neconvențional, dur, expresiv, excesiv chiar, de regizorul preocupat să spună, după propria-i mărturisire, povestea prăbușirii lui Kopjáss Pista, un intelectual sensibil, om cu spirit comunitar, ajuns procuror într-un orășel de provincie. Desigur, în această poveste sunt cuprinse diverse aspecte ale societății maghiare ieșite din Primul Război Mondial, "revoluția crizantemelor", căutările de reorganizare socială din timpul "Republicii Sovietice Ungare" a lui Béla Kun, căderea nobilimii maghiare, faptele de corupție, regulile sistemului de rudenie, apăsătoare pentru nefericitul Pista, eroul etalon al nobilimii în cădere liberă.
Regizorul acreditează ideea construirii unui fel de "dramaturgie onirică", adică "un spectacol jucăuș în sensul brechtian al cuvântului", obligând actorii să gliseze literalmente pe scaune, mese și birouri cu rotile, într-un du-te-vino amețitor, ce insinuează căutare, oscilație, hărțuire, amenințare, implementarea voinței (în cazul primarului), balans erotic (în cazul Linei, soția lui Pista), senzualitate provocatoare (în cazul Magdalenei), șiretenie (în cazul societarilor), cerșetorie mascată (în cazul rudelor sărace) etc. Bietul Pista, interpretat cu multă dăruire și transfigurare scenică de Viola Gabor, e prins în această rețea malefică, precum niște fire desprinse din draperia uriașă semnalată, plasă a relaționărilor inter-familiale, fatalmente păguboase. Plăcută, binevenită, apariția actriței Györgyjakab Enikő în rolul Lina, soția lui Pista. Bács Miklós subliniază viguros portretul unui primar grobian, în vreme ce anturajul, prietenii, neamurile, finanțiștii, cetățenii urbei, colorați în verde unificator, atentează la liniștea procurorului, grăbindu-i sfârșitul. Singuri sau în grup, ei acționează coroziv asupra spiritului eroului central, atins de beția îmbogățirii rapide. Așa sunt: Kardics (Dimény Áron), Martiny (Farkas Loránd), Albert (Orbán Attila), Unchiul Berți (Biró József), Magdalena (Imre Éva), Mătușa Kati (Varga Csilla), Adél (Kicsid Gizella), Funcționarul Băncii de Economii (Kiss Tamás), Péterfy (Gedő Zsolt) și cetățenii formați din tineri aspiranți la glorie Biró Gergő, Farkas Hunor, Filep Gergő, Tulogdi Botond, unii interpretând mai multe roluri, greu de diferențiat în masa verde a costumelor. Venind din afara unei realități obiective, în subtil metalimbaj nonverbal, Kató Emőke, singura costumată altfel (Femeia necunoscută) pigmentează narațiunea cu scurte intervenții clovnești amuzante. Dar cu adevărat amuzante și în același timp expresive sunt secvențele bețiilor colective cu whiskey Jack Daniels, utilizarea măștilor și mănușilor "murdărite" cu aur, la care se adaugă și surpriza momentului îngânării nostalgice a Internaționalei comuniste pentru "a colora" epoca de bulversante transformări sociale.
(foto: BIRÓ István)