Am fost la câteva filme mai-nainte și, ca surpriză plăcută, vreo două-trei trailere dintre cele de dinaintea proiecției erau de la filme românești. Așa că da, următorul film în dominoul de văzut pentru mine o să fie The Perfect Escape, dar până la el, uite că m-a lovit și trailerul de la Ramon.
Inițial obișnuit să intru în sala de cinema și să aud "O dau cu FizzUp", de data asta am auzit un șlagăr tot marca Smiley, care mi-a rămas la fel de tare în cap: "Las' că te rezolvă Ramon, mai cool decât un pahar de sifon." Am cântat asta prin casă de nebun în momente random și am zis că nu am cum, eu trebuie să mă duc să îl văd.
Am prins și miercuri, ziua cu bilet redus la cinema, am fost à la carte, floricele, suc, hai să mă bucur de filmul noului val românesc, zic. Începe.
În primul rând, că asta te lovește, măi, filmul e superb pe imagine, Andrei Silișteanu face o treabă excelentă (și Pavel Bartoș cu producția). Văd un film românesc cu o paletă de culori care se rupe de asocierile precedente cu ideea de film românesc - întunecat, bucătării vechi, foarte mult pe obscuritate - și vine cu un vibe almodóvarian de culori calde, pline și vivace (tip showroom Ikea, în cel mai bun sens posibil). Și nu doar surprinse peisaje rurale în cheia asta, chiar și Bucureștiul devine - prin puterea de a jongla cu contrastul și brightnessul - un topos care nu aduce cu Bucureștiul altor filme. Taximetriști mai are câteva licăriri în zona asta de imagine, dar uite, comparația pe care mintea mea o făcuse inițial e cu Bucureștiul-traseu din Babardeala lui Jude, mult mai mundan, mai depărtat de utopie. Dar în Ramon parcă asta-ți induce până și imaginea, din capul locului, o cheie fantastic-sincretică și, cum ziceam, vibe Almodóvar Ikea.
Filmul intră în pâine din prima, cu intriga primului fir urmărit. Ramon (Pavel Bartoș) e un țăran viticultor cu o dragoste paroxistică pentru vie (suprapersonaj subiect al declarațiilor de dragoste, motiv superficial de statornicie). Pe moșia lui aterizează regizorul unui film (Smiley), alături de distribuție și de tehnic, iar lui Ramon i se cere acordul de a filma pe proprietatea sa, totodată oferindu-i-se și un rol de figurație specială de cavaler de onoare surdomut. Și de aici începe construcția unui umor fascinant, care demitizează clișeul, aduce atât absurd cât aduce înțelepciune, scena de filmat e răspunsul miresei (Ecaterina Lupu) în fața "altarului", scenă în cursul căreia țăranul Ramon întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume, de care se îndrăgostește, bașca mai are și norocul să apară într-o poză cu ea, poză pe care o ia cu el în călătoria inițiatică următoare.
Ca orice intrigă fabuloasă, evident, are o tipologie basmică în spate (e foarte frumos structurată povestea). Parcursul inițiatic trebuie să fie mai întâi binecuvântat de sfatul celor trei prieteni ai lui Ramon (Bogdan Horga, Iulian Postelnicu și Bogdan Farcaș), cu care împarte totul de mic. Avem o pendulare suavă între prostia omenească și înțelepciunea paremiologică și, așa cum previzibilitatea de basm o cere, iubirea învinge, dă curs evenimentelor și declanșează călătoria.
Un țăran, așadar, pleacă la București să-și găsească femeia sortită, motiv absolut plauzibil, chiar și în contemporan, pentru țara noastră. E credibil, e candid, există delicatețe.
Țăranul Ramon e progenitura directă dintre un Forrest Gump și nota autohtonă a unui Nea Mărin miliardar, pentru că bunătatea lui fără limite îi dă aerul unui prostănac paralel cu mersul firesc al vieții, cu atât mai mult în jungla urbană. Există nuanțe exagerate, dar coerente în ansamblul lor și detalii de finețe care se pierd în firescul altor situații (și e de bine).
Eu sunt din Botoșani, așadar înțeleg perfect și rezonez cu a da bună ziua tuturor pe stradă, înțeleg metehnele care stau la baza interacțiunii și nu mi se pare nimic făcut să fie in your face inițial, cu privire la "transhumanță", cel puțin. Aducerea de vin, de slănină nu e exagerată, dar asta vine și din cheia unei actorii magistrale, care-l transformă pe Ramon într-un naiv umil cu o inimă enormă, extraordinar de empatic și totalmente necunoscător. Spun asta pentru că - în zona mea - lucrurile se întâmplă chiar de zece ori mai zgomotos (unde mai pui și accentul moldovenesc), și totul e mult mai argint-viu pe acolo. Deci se valsează plutind peste clișeu, evitat prin super actorie. Personajul Ramon e o bijuterie din punctul ăsta de vedere, de la un capăt la altul.
Locurile în care se exagerează - totuși - cu wink la public sunt cele în care se dorește o translație ad litteram a stereotipului. Verișorul la care Ramon se duce (Alex Ion) și prietena acestuia (Teona Stavarachi) sunt vegani exacerbați în tabieturi și totuși nu se trece într-o zonă ofensivă față de cei portretizați. Sigur, pentru asta îți trebuie un simț al umorului calibrat. Vegani, activiști de mediu, oameni care mănâncă legume crude, flori, frunze de salată, e o zonă un pic edgy și de risc, dar mi se pare controlată cum trebuie.
Surpriza sezonului e rolul verișorului lui Ramon, făcut de Alex Ion, care pentru prima dată în filme scapă din tagma băiețașului de cartier cvasi-obscen (și o face foarte bine). Acum are rolul de păpușel softboi în estetica eternului băiat din reclamele la Fervex care are grijă de iubita bolnăvioară care soarbe dintr-o cană galbenă / roșie, îmbrăcat impecabil, apretat. Conjugați asta cu ceea ce ziceam mai sus de cromatica tip almodóvarian... et voilà. Și cumva tot reușește să scape un pumn în gură cuiva pe cameră până la final, pentru că obiceiurile actoricești se dezvață greu. Râdem, glumim, dar toată actoria e de calitate, impecabilă (vorbesc aici de actoria per se, nu Selly, dar o să ajung și la hot-take-ul ăsta mai încolo).
Din bunătatea naivă a protagonistului nostru se naște încă o intrigă, specifică unui film de acțiune în toată regula. Se fură un tablou foarte valoros, iar al nostru Nea Mărin-Gump se oferă (absolut paralel cu realitatea) să îi ajute pe hoți cu o pană, pentru că îi crede oameni de cinste, cum are nesănătosul obicei de a supraevalua bunătatea din fiecare (vărul să îl primească, femeia să-l iubească, hoții să nu-l jefuiască ș.a.) Are noroc că nu e capabil de a face rău voit, fapt care îi dă un clumsiness aparte, specific unui Mr. Bean, cel mai curând, altfel ar fi intrat la complicitate materială în furtul tabloului.
Scutierul aventurilor sale nocturn-bucureștene este Sonia (Andreea Vasile), o femeie crescută la orfelinat care a ajuns să doarmă pe străzi, dar fiind localnică și cunoscând tot felul de oameni, e mai mult decât e Sancho Panza pentru Don Quijote. Sonia îi oferă ajutorul în a o găsi pe aleasa inimii lui (tot felul de similitudini cu structura de basm de care aminteam, doar că în basme nu prea avem un arc posibil romantic deschis între Făt-Frumos și Sfânta Duminică, în Ramon se poate).
Hoții nu prea au avut nimic hoțesc în rolurile lor de hoți, dar au marcat momentul, iar polițiștii așijderea, cu excepția Elvirei Deatcu, care m-a purtat cu adevărat acolo, ba a mai avut și un umor super fin și super eleganță. Se prea poate să fie o percepție alterată de social media, dar nu mi s-a părut, de exemplu, că Ionuț Rusu face un rol de agent constatator care ajută filmul, ci că îl face mai mult pentru sine, meticulos, calculat, la fel ca în toate videourile cu situații premisă pe care le are. Cam așa am simțit și în ceea ce privește intervenția lui Selly, m-a rupt un pic prea mult de inițierea eroului, l-am simțit ca fiind un soi de non-play-able character cu un side-quest neesențial pentru poveste, dar pe care alegi să-l faci pentru experiență. M-a scos un pic din film și m-a wink-uit cumva să mă abonez la el pe canal. Dar pot considera asta un aperçu de interese convergente filmului ca ansamblu, nu neapărat poveștii lui.
M-a revoltat (mult spus totuși, dar pe bună dreptate) rolul mititel ca întindere avut de Carmen Tănase (din care foarte mult e și ăla somnic), adică poate e o plăcere vinovată, dar mi-aș fi dorit să văd mai mult.
Au fost și elemente condescendente față de personalități, tot așa, în chipul unor wink-uri la public. Paznicul de la Teatrul Odeon spune că Ramon aduce cu Bartoș al lor (badumpț). Un pic cheesy, de ce să vă mint. Dacă tot se ia direcția asta, de ce nu a existat și o scenă de rencontre între Pavel și Ramon, făcută cu CGI, dacă tot avem rampa umoristică, să fim quirky până la capăt, dom'le. Dar poate că ăsta-i un alt "ce ar fi fost dacă" al meu.
Îmi place simplitatea cu care neîndemânarea te poate face îndemânatic în contexte, Ramon e perseverent și faux-capabil, la început nu i se dă nicio șansă, dar prin puterile proprii și o grămadă de noroc ajunge să obțină ce își propune. Ramon are ceea ce-mi place să numesc generic "puterea micului om nu foarte divers", care n-are nicio legătură cu aparența.
Am văzut și afișul filmului înainte și am crezut că mimesisul Looney Tunes e întâmplător, dar am ajuns la film și abia apoi am înțeles sunetul cu predilecție spre desenele animate clasice. Cu toate astea, mi s-a părut ceva puțin haotic acolo, poate prea multă muzică, uneori intercalată și peste vorbe. Am simțit o nevoie de așezare palpabilă, poate ceva mai lungă, de puțină liniște. De multe ori disociam cu muzica și nu mi se părea coerentă în raport cu imaginea, dar recunosc că au fost și momente în care mi-a accesat sertărașul de cartoons din copilărie și m-a apropiat mai mult de unele personaje, poate. Mi-a deschis mai mult inima către ele. Sau către același, în mai multe feluri. Dar în continuare am sentimentul unei loterii când vine vorba de treaba asta. Noaptea din București acoperită de Smiley - Oarecare a fost și ea oarecum cheesy, dar mai mult m-a dezamăgit interacțiunea dintre Ramon și Sonia (Andreea Vasile), pe alocuri am pierdut sensul unor conversații sau le-am simțit așa, doar de umplutură.
Am râs cu voce tare. De multe ori. Și eu când râd la filme pare că abia zâmbesc, în general. Și de foarte multă vreme nu mi s-a mai întâmplat să ridic genunchii la piept la o decolare de avion întâmplată pe ecran (și să fie 2D filmul). Dar toate astea vin cu un preț, acela că - după mine - filmul ăsta n-ar trebui să aibă un singur gen, ci vreo patru, fiindcă numai horror n-a fost. Iar treaba asta, la proporțiile temporale date (e destul de scurtuț, în jur de o oră jumate, totuși - sau mă rog, optim) nu poate avea decât un singur efect - crescendo în intensitate. Totul la a doua.
În mod normal, dacă aș vorbi despre un film-etalon, aglomerarea de genuri, de ploturi și de fire narative cu motive distincte ar fi un minus, dar cumva Ramon a făcut surf galant pe valul de de toate, a fost ca o shaorma în care, fără să fi cerut în prealabil, shaormarul ți-a amestecat ingredientele și sosurile, să iei de toate în fiecare îmbucătură. Am recunoscut niște elemente într-un fel inexplicabil (pe care am să încerc totuși să îl explic). Am ginit pe la a doua intrigă o structură-tip serial (Ramon ar putea funcționa la fel de bine și împărțit), dar apoi au început să mi se învârtă rotițele. Jesús del Cerro e regizorul (care are experiență și în zona de film și în zona de serial TV), apoi o altă surpriză plăcută, scriptul e făcut de Pavel împreună cu Anghel Damian (și așa feelingul meu nu mai e o coincidență, experiența și versatilitatea își spun cuvântul). Ramon e un produs absolut televizabil, e filmul de duminică de familie (eventual extinsă + unchi) pe care să-l vezi pe ProCinema. Dar până la ProCinema, merită văzut cât e cald, la cinema.
Câteva mici plot-holes în bloopers, dar care m-au amuzat involuntar, deci cumva tot au funcționat: uneori momentul zilei nu concordă cu acțiunea, pe un soare izbitor de pare că abia e trecut de prânz cineva strigă "e ora opt (seara)". Dinamismul crește, așa face și adrenalina mea, dar o scenă mai târziu e beznă. O tranziție un pic cam bruscă, după mine.
Și a doua, gașca e dată în urmărire generală, se emit mandate de arestare, iar oamenii se plimbă de colo-colo pe Victoriei, cu Selly în spatele lor pe o trotinetă. Cât de lungă să fie Calea Victoriei, tot pot să bag mâna în foc că au trecut de două-trei ori prin aceleași locuri.
Sau poate-s doar eu. Dar chiar și așa, Ramon e filmul ăla comic-dramă-acțiune-thriller-comercial-dar-și-de-suflet pe care merită să-l vezi cu fiecare prieten pe care îl ai, așa că - dacă nu l-ai văzut - hai! Te rezolvă Ramon.