Berlinul din timpurile Republicii de la Weimar dezvoltase și el o astfel de industrie a decadenței - așa cum avea să o ștampileze și să o interzică regimul nazist, erijat în salvator (între altele) al moravurilor. Scăpată de Primul Mare Război și izbutind să reziste perioadei de mizerie economică, Capitala Germaniei tindea să învingă Parisul și Londra... atunci când venea vorba despre frivolitate, destrăbălare, consumerism deșănțat.
Aici, în mediul strălucitor, depravat și agonic își plasează americanul Cristopher Isherwood fantezia de jurnalist corespondent. Sally Bowles, personajul acreditat de el în câteva nuvele, descinde dintr-o cabaretistă adevărată, englezoaica Jean Ross, încurcată prin tot mai complicatele ițe berlineze. Acestea reprezentau, dacă e să fim riguroși, niște mici reportaje ficționate. Dar farmecul lor, descins din autenticitatea epocii, i-au conferit oarecare faimă. Omul le-a strâns în volumul de la revedere, Good Bye, Berlin. Apoi a început războiul, după care s-a ales praful de toate... dar mai ales de orașul evocat.
Așa încât, după ce s-a terminat toată grozăvia și oamenii s-au întors la setea lor irepresibilă de distracție (inclusiv aia cu picioarele în sus și cu poalele date peste cap), America a preluat exoticul material și l-a trimis "la produs". Și ce producție!... De la romanul The Berlin Stories, la I Am a Camera, titlul pentru scenă al adaptării lui John van Druten (1951). De aici până la musical-ul Cabaret (1966 pe Broadway) și formidabila sa variantă cinematografică, care a colecționat 7 premii Oscar (1972 - în regia lui Bob Fosse, cu Liza Minnelli și Michael York), Sally Bowles a făcut o carieră strălucitoare. Ai zice chiar nemuritoare... Căci libretul faimosului musical (cu partituri muzicale cu tot) e la îndemâna oricui se arată interesat de el și are bani pentru a cumpăra drepturile de autor.
Cum să rateze unul ca Răzvan Mazilu (regizor profilat și acreditat pe genul respectiv) o astfel de oportunitate? Cei de la Odeon (așa cum au fost, la timpul lor cei de la Teatrul German de Stat din Timișoara) au estimat corect, din câte se pare, succesul la public - unul însetat de distracția strălucitoare, cu ingrediente clasice: umor, amor, muzică dansantă, intrigărie cu agenți secreți, oameni înspăimântați și persecutați. Pe lângă acestea, convenționalismul intrigii nici nu mai contează - și nici nu prea se vede, între noi fie vorba - sub vălmășagul muzicii antrenante, al costumelor înfoiate și al unei coregrafii bine concepută și, cel mai adesea, condusă. Că această șturlubatică Sally (căreia conservatorii retrograzi sau burghezii nașpa i-ar lipi, poate, epitetul de "curviștină") se înamorează oarecum de rătăcitul chiriaș-scriitoraș-americănaș Clifford... că pensiunea aceea cam sordidă colcăie de personaje mărunte, fiecare cu damblaua, cu durerea sau chiar cu blestemul lui... totul e un fel de amestec nebun, fâțâindu-și în ritm săltăreț (căci amețitor nu prea iese) complicațiile abil ghiveciuite: rasismul nemuritor, filistinismul și ipocrizia, lașitatea... apare chiar și problematica LGBT, care pe naziști îi scoteau din minți, făcându-i să scoată imediat pistolul regulator. Peste toate acestea, se insinuează, apoi tot crește umbra hitlerismului în ascensiune. O lume aflată într-o vădită alterare, "pe ducă", dar cu... cu soluții salvatoare la fel de respingătoare. Ceva asemănări cu felul cum arată peisajul nostru cel global pot apărea, pentru cine e dispus să le observe. Noroc cu melodiile, dansul și voia bună, menite să împingă mai încolo gândurile negre cu privire la viitorul aflat, deocamdată, imediat după colț.
Dar, pe scenă, totul se scaldă în veselie. Ritmurile antrenante, revărsate din muzica live și învârtite de dansatori bine antrenați, conduși și costumați de același autor total Răzvan Mazilu, creează o atmosferă incitantă, atractivă. La atâta zbânțuială agreabilă, îți vine să uiți de ceea ce a urmat acolo, în Berlinul agonizant, apoi în Europa și în toată lumea... cum ar spune Păunescu, "repetabila povară".
Pe scurt: un spectacol care, dacă nu face chiar gaură-n cer, place. E mult... e puțin...? E de-ajuns.