În 2023 CEVA are în plan 4 proiecte: CEVAperen ce își propune crearea unui spectacol cu adolescenți români și romi în urma unor rezidențe artistice; CEVAscris care prezintă textele spectacolelor din anii trecuți în lecturi performative, cât și într-un volum de dramaturgie contemporană, alături de alte texte dramatice scrise de adolescenți din țară; CEVAtehnic+ ce va proiecta animații lucrate de ceva omuleți rezultate din rezidențe cu scopul de a-i forma profesional; CEVAposibil care organizează întâlniri cu tineri pentru ca aceștia să-și poată împărtăși viziunile asupra societății și pentru a le expune în scenarii dramatice și bandă desenată. Spațiul e, de fapt, centrul - o căsuță în care crește, experimentează și învață care e treaba cu artele performative și comunitatea.
Se aud ceva voci din acest centru, voci care ne spun cum s-au împrietenit cu CEVA și ce înseamnă pentru ele. Îi las în cele ce urmează să vă vorbească:
Pentru mine, CEVA a început cu o postare pe Facebook distribuită de o prietenă. Ea fusese cu un an în urmă, când C-ul din CEVA prindea viață și avânt, iar Târgu Neamț era la primul contact cu teatrul creat de și cu adolescenți, creând comunitate. Habar nu avea ce i se pregătește.
Eu am ajuns când era timpul E-ului, de la educație. Cu emoții la înscriere și un text trimis cu răsuflarea întretăiată (dacă nu mă acceptă dacă mă acceptă oare e bun textul, oare nu e prea personal, vulnerabil etc.). De acolo, s-a lăsat cu apusuri de soare, răsărituri prinse pe peroane, 1001 inside jokes pe care acum nu mi le mai amintesc în totalitate, râsete - multe, colorate, joase, zgomotoase, cu un licăr de bucurie pe care nu ni l-ar fi putut lua nimeni.
Eu am crescut odată cu CEVA-ul. L-am cunoscut când încă prindea formă, iar îmbrățișările strânse, entuziasmul și petele de pix de pe degete îi ofereau conturul. Era, și rămâne, o gură de aer proaspăt. Toți oamenii pe care i-am cunoscut, fie din CEVA sau prin intermediul său, m-au învățat câte ceva. Începând cu Jo și Daniel, continuând cu Irina, Ruxi, Iulia, Katia, Paul și muuuulți alții.
Cum să ocup un spațiu în lume (și să nu-mi fie teamă de asta). Și că e okay doar să fii uneori, că e destul. Că să fii vulnerabil/ă e modul prin care Pământul continuă să se învârtă. Că e al naibii de greu uneori să fii adolescent și să ții toată nesiguranța lumii în palme - dar că devine mult mai ușor când cineva îți oferă contextul să exprimi asta într-un mod sănătos și să o împărtășești cu alții. Îți dai seama că nu ești singur/ă.
În capul meu, când mă gândesc la CEVA, continui să le zic "ai mei". Nu mai sunt chiar ai mei acum. CEVA-ul și oamenii săi cresc împreună. Generații pleacă și altele vin. Fac lucruri minunate, oferă și primesc și țes câte ceva pentru fiecare. Îmi place să văd ce fac și cum. Pentru că lucrul superb la CEVA e că, oricum ar evolua, rămâne un spațiu sigur, creativ, luminos, cu multe, multe, multe povești de spus.
CEVA e un "acasă" neconvențional care îmi este tare drag. Iar oamenii care fac parte din el și pun țara la cale continuă să fie unii dintre cei mai frumoși pe care i-am întâlnit vreodată. Să stați de vorbă cu ei oricând aveți ocazia. În maxim cinci minute, veți începe să cântați cu toții. Și va fi unul dintre cele mai prețioase momente pe care le-ați trăit.
Scurtă recapitulare înainte de final:
Am avut "Absent prezent": cretă, revoltă, entuziasm care ne dădea aripi, ateliere, Bob de Boabă, mișcare browniană, festivaluri, toamnă, încercări, reușite, nereușite, amalgam, siguranță. Iar apoi "Toate uraganele au nume de fete": restricții pandemice, texte scrise după sesiuni de dans, fuste gălbejite, muzică, corpuri, detalii, regie, vară, mini-turneu, râsete, revoltă, siguranță.
La mulți ani, CEVA! Mulțumim că ne ești. - Teodora Dumitroaea
***
5 ani de ceva. Cinci ani de ce? De ce să revii an după an, pe urma unor amintiri, unui sentiment și al unui miros subtil de nutella, pe care oricum o mănânci doar când sunteți împreună?
5 ani de CEVA răbdare, CEVA spectacole, CEVA îmbrățișări și mai ales CEVA iubire; o iubire familială, o iubire a unui prieten, o iubire nu a cuiva anume, o iubire colectivă, moștenită, împărțită.
Un spațiu pe care toată lumea îl numește (a)casă, un spațiu în care pereții nu mai îngrădesc limitele creativității. Poate anii nu sunt un mijloc potrivit de a cuprinde trecutul nostru - el nu stă în ani, ci rămâne în oameni și în perpetuarea vie a amintirii.
Notăm și ne amintim de 5 ani de ceva de fiecare dată când ne vedem la școală, de fiecare dată când mergem pe stradă și ne vedem, de fiecare dată când zâmbetele noastre se reunesc sub același cer, aceeași căldură, același sticker de pe caietele noastre în care scriem seara poeme bezmetice.
5 ani de ceva înseamnă că e mult ceva în viitor. E mult CEVA în artă și arta în sine este... ceva.
Sărbătorim nașterea noastră și renașterea anuală, săptămânală, zilnică a tot ceea ce înseamnă să fii adolescent în Târgu Neamț și a culturii noastre interioare și a întregii comunități. - Daria Tămăslacaru
Hei! Bună! Salut!
Anul acesta CEVA-ul nostru împlinește 5 ani.
Eu nu am făcut parte din echipă primii doi ani, dar deja de 3 ani sunt un omuleț din FAMILIONUL CEVA 
CEVA e chiar mai mult decât un ceva, e un CEVA WOW!
Călătorii, oameni noi, teatru, muzică, distracție, spectacole, expoziții, proiecte, festivaluri naționale, cam prin aceste cuvinte aș descrie eu CEVA-ul. Și mai mult de atât... CEVA nu se va opri doar la asta deoarece dintr-o simplă trupă de teatru, noi am devenit fondatori al primului Festival de Teatru pentru adolescenți din Tg Neamț (festivalul este național și are loc în Tabăra Oglinzi).
Cu ajutorul CEVA-ului m-am schimbat foarte mult, simt că am crescut și mi-am dezvoltat o gândire critică mult mai amplă și sănătoasă față de cum o aveam până a fi parte din echipă!
Vă mulțumesc mult pentru tot ce ați făcut, și sunt sigur că o să păstrez un loc special pentru voi în inima mea!
La mulți ani CEVA
- Neculae NemerencoSemnat,
CEVA oameni
