Am vrut să scriu despre acest film din două motive. În primul rând, la est de România se duce un război de uzură, care poate degenera în orice moment. De aceea am și ales să parafrazez titlul romanului și filmului (Im Westen nichts Neues), schimbând vestul cu estul (Osten). De mai bine de un an deja, mii de oameni sunt măcinați între ambițiile celor două superputeri (SUA și Rusia), după 3 decenii de socoteli neterminate, în siajul Războiului Rece. Veștile de pe "front" sunt diseminate pe canalele online, într-un război al declarațiilor și al interpretării lor, scăpat și el de sub control. Din această perspectivă, filmul german reactualizează tragedia de acum un secol, într-un moment de maximă tensiune pentru Europa și civilizația sau "lumea liberă". Germania tocmai a semnat trimiterea a peste 80 de tancuri ultramoderne în Ucraina, iar Rusia a reacționat declarând că, după 80 de ani (de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial), se vor confrunta din nou cu tancurile germane. Președintele Croației a comentat: "Le urez succes de data asta, să se termine mai bine ca acum 80 de ani" (vezi articol hotnews)
În al doilea rând, generația mea este cea care a scăpat de serviciul militar obligatoriu, odată cu aderarea României la NATO și reformarea cadrelor militare. Puțini dintre cei ca mine au experimentat trageri cu arme de foc și cu atât mai puțini confruntări pe un câmp de luptă, spre deosebire de generația tinerilor care au ieșit pe străzi în 1989. Ei "satisfăcuseră" stagiul militar și erau capabili să țină o pușcă în mână, iar mulți se pare că au și ținut, dacă nu cumva au țintit spre civili la întâmplare. Dar acesta este un alt subiect. Pentru mine, experimentarea vieții în tranșee, mediată de personajele filmului Im Westen nichts Neues, este terifiantă și pentru că, la fiecare cadru, m-am întrebat cum aș fi reacționat, cum aș fi supraviețuit eu în locul eroului central, tânărul entuziast care dă cu fața (la propriu) de iadul Primului Război Mondial.
Prin desfășurarea de forțe și duritatea imaginilor, filmul realizează o frescă a bestialității umane, ghidată politic și ideologic. Regizorul Edward Berger nu scutește ochiul și urechea spectatorului de nicio traumă, de la reciclarea hainelor purtate de militarii uciși, spălate de sânge și noroi, iar apoi puse pe trupurile noilor recruți, până la soldații gazați, incinerați cu aruncătoare de flăcări sau zdrobiți sub șenilele tancurilor primitive din 1918. Dincolo de ororile pe care le presupune orice agresiune militară, dar mai ales specificul Primului Război Mondial, cu acele tranșee imunde și imobilismul armatelor implicate, Nimic nou... devoalează și cinismul factorilor de decizie, al politicienilor și ofițerilor responsabili pentru începutul și sfârșitul războiului. Scenele semnării armistițiului franco-german, care nu sunt prezente în cartea lui Remarque, comentează asupra nedreptății acestui armistițiu din perspectiva istoriografiei celuilalt război distrugător al secolului XX, care s-a născut, cumva, din primul. Ascensiunea lui Hitler și forța Germaniei naziste nu ar fi fost, poate, atât de răzbunătoare dacă mareșalul Foch ar fi demonstrat puțină înțelegere față de dușman: "aveți boala celor învinși", spune el, la un moment dat. Bineînțeles, această perspectivă este dublată de privirea realizatorilor germani ai filmului.
La fel, în cazul unui serial, altfel destul de atractiv, produs tot de Netflix - Ottoman Rising / Ascensiunea Imperiului Otoman (2022), regizorul turc aduce pe ecran fapte gata amprentate cu parti pris-ul turcesc, conform căruia Vlad Țepeș ar fi fost un sadic turbat, revoltat pe nedrept împotriva asupririi otomane, prezentată ca o stăpânire civilizatoare și luminată. Totuși, în ciuda viziunii inerent empatice față de soldații germani, Im Westen nichts Neues este o operă pacifistă, în spiritul marilor filme anti-război pe care le-am văzut și aș enumera aici: Apocalypse Now (Francis Ford Coppola, 1979), The Killing Fields (1984), Grave of the Fireflies (1988), Born on the Fourth of July (Oliver Stone, 1989) ș.a.m.d.. Nu întâmplător toate sunt din anii '80, deceniul în care umbra războiului atomic a planat cel mai greu asupra omenirii.
Termin de scris acest articol când deja cunoaștem laureații cu Oscar. Acest film a primit 4 premii, inclusiv cel mai bun film străin. Trebuie să recunosc, este superior și ciudățeniei scălâmbe care a luat premiul pentru cel mai bun film.