Un one-woman show, având-o ca protagonistă pe actrița Mădălina Ciobănuc, reprezintă ultima producție a Teatrului Dramatic Elvira Godeanu Târgu Jiu, îb regia artistică a Mălinei Andrei și a lui Radu Botar, ce a surprins auditoriul prin intensitatea actului artistic, într-o impresionantă globalizare a Emoției teatrale.
Cu spatele înspre întunericul încăperii, Clitemnestra își începe voiajul printr-o înălțare și o coborâre concomitentă: din Cer spre Pământ, printre cei care o calomniază chiar și după ce trupul ei a fost jertfit în numele unui otrăvitor Eros. Poate fiindcă duhul ei s-a implantat atât de adânc în cugetul Femeii, încât aceasta își trăiește chiar și în zilele noastre iubirea agonizantă prin crize de eu, prin negăsire și prin neiubirea fiului și a tatălui.
Cât de dureros este să-ți proiectezi toată existența gravitând în jurul unui bărbat, să împărți fiecare bucată din trupul tău pentru satisfacția lui fizică și spirituală, el să devină temelia universului tău, să te naști pentru a trăi în spatele lui, căci nu ești capabilă de atâta strălucire ca să îi stai alături? Cât de chinuitor este să zeifici un om care te desconsideră, căruia îi implori atingerea, care nu știe că îngrijirea pe care i-o oferi înseamnă un act de dragoste, și nu doar o simplă obligație conjugală? Cum vei apărea atunci când acest idol nesimțitor te va părăsi și vei rămâne doar cu iubirea care te strânge asfixiant de gât?!
Clitemnestra știe. Împărtășește cu inima frântă. Iubirea ei se transformase în propria religie. Suferea. Traiul său se prefăcuse în agonie. Își pierduse zeul căruia i se închina.
Privitorului i se potrivea conduita solemnă, căci orice gest putea fi considerat profanator, aplauzele lungi și binemeritate din final confirmând viziunea Artei ce funcționează ca un fitil sufletesc, extraordinară prin arderea simțirii în schimbul unei atotcuprinzătoare răsfrângeri.
Decorul pare o prelungire firească a Clitemnestrei. Scările simetric trunchiate compun temnița cu gratiile mundane sau spirituale, eșarfa și pantofii cu toc, de culoarea sângelui, se fixează pe trupul robust spre a-i reda feminitatea, iar masca de bal sau ochelarii de soare îi dilată coordonatele ființiale până ajunge să stăpânească întreaga încăpere, întregul univers și istoria Femininului își dezvelește, în sfârșit, tablourile existențiale, concretizate simplu în cele patru cuvinte referitoare la Iubire: Eros, Philia, Storge și Agape.
Dansul cuceritor, sunetele amplificate de respirațiile adânci ale interpretei și de suspinul greoi al vreunui spectator, familiaritatea usturătoare a vieții de Femeie, comportamentul psihotic provenit din solitudine, expun cazierul unui Amor înnebunitor, ce o transformă pe Clitemnestra în criminal și în victimă a destinului, deopotrivă. Păcatul își înlănțuie ștreangul asupra ei, o strivește și îi prescrie moartea ca formă de inexistență în viața Iubirii.
Clitemnestra alege, însă, hotarul cel mai apropiat: nemurirea. Pe tronul veșniciei își așază eșarfa incandescentă și pălăria. Tu o vei judeca, îi vei reproșa că nu a iubit până la nebunia de a rămâne în viață, îi detești curajul de a se autoproclama Suverană, dar, nesperat, empatizezi cu Ea. Iar credința ei este bazată pe monoteism. Chiar dacă aceasta înseamnă să-și ucidă propria divinitate.