Tradiție, Modernitate și de Toate
Cearta conceptuală principală se iscă prin figura lui Carmy (Jeremy Allen White), un bucătar școlit în marile restaurante ale New Yorkului ce a obținut un renume la o vârstă fragedă și Richie (Ebon Moss-Bachrach), vărul lui. Părțile sunt clare: Carmy - chef-ul modern, expert, snob, fiul risipitor plecat să își formeze renume. Richie, familistul ratat, veșnic dedicat restaurantului și amintirii fostului șef regretat și modurilor lui de organizare. Numai că, spre stupoarea tuturor, testamentul lui Mikey (Jon Brenthal) îi încredințează restaurantul lui Carmy.
Serialul dezvoltă această tensiune pe multiple fațete. Richie îi reproșează vărului său întors că vrea să transforme fibra neaoșă a restaurantului. Personalul, acest grup pestriț de muncitori precari încă atașați de fostul lor patron, opun rezistență ambilor pretendenți, fie din animozitate, fie din apatie. Carmy găsește un singur aliat, o nouă angajată, Sydney (Ayo Edebiri), care ajunge să lucreze în restaurant atrasă de renumele noului chef.
Se definitivează astfel trei tabere îngrămădite într-o singură bucătărie. Nostalgici, precum Richie, vor să păstreze caracterul de restaurant de colț al localului, pe când noua gardă reprezentată de Sydney și ulterior de Marcus (Lionel Boyce) doresc să exploreze gătitul ca pasiune și să schimbe cultura spațiului într-una mai laxă. Și respectiv Carmy care negociază încontinuu pentru a menține afacerea în picioare.
Yes, Chef
Punctul tare al firului narativ din The Bear se fondează pe jonglarea eratică dintre necesitățile muncii și nevoile angajaților. Stilul strict de bucătărie profesionistă adoptat de Carmy contrastează cu delăsarea în care se găsește personalul, pe care îl și alienează. Inițial, Sydney apare ca punte între cele două tabere. Carmy decide să îi confere din ce în ce mai multe responsabilități organizaționale, punând-o în direct conflict cu șeful de facto, Richie.
Sydney devine locțiitoarea unei generații noi și încrezătoare în forme umane de organizare. Insistă în repetate rânduri că lucrurile pot funcționa altfel în fața unui Carmy sceptic, dar destul de afectat de modul 'corect' de a face lucrurile ca să riște, să încerce. În același timp, ea își urmărește propria edificare ca chef-în-devenire, periclitându-și relația cu chef-ul inițial receptiv
Episodul 7, The Review, prezintă dezastrul perfect. Sydney, în fervoarea modernizării restaurantului, instalează un sistem de comenzi online. Acesta se defectează. Rezultatul? Treizeci de minute de haos generalizat în care personalul trebuie să răspundă unui flux de producție imposibil, tras într-un presant one-shot. Întrevedem imaginea anxietății muncitorului în fața producției automatizate. Episodul se încheie cu deziluzia și demisia lui Sydney.
Ca formă, one-shot-ul se dovedește ideal. The Bear, un serial deja agitant și abraziv, coagulează un întreg episod într-o secvență plină de cadre claustrofobice. Suntem plasați printre bucătari în plin clocot, scoși din observarea pasivă, distantă, ajungem angajați care colindă nereușind să atenueze dezastrul.
În realitate, The Bear ajunge să nu fie într-atât despre lanțuri de restaurante, cât despre lanțuri de producție. Personalul pestriț care include refugiați de război, imigranți ilegali, studenți și alți marginali reprezintă și modul în care un mediu profesional poate să varieze mult peste înțelegerea modurilor de organizare, fie ele ierarhizate (modelul "Yes, Chef!" al lui Carmy), sau soft în stilul încercat de Sydney.
Serialul devine o descriere a dramei din centrul organizării unui loc de muncă, una plină de certuri, medieri și menajări.
Morala Conservei
Finalul în notă Deus ex machina îl are în centru pe Carmy care descoperă un ultim cadou din partea lui Mickey.
De-a lungul sezonului, acesta încearcă să deznoade misterul unor sume gigantice plătite de fratele său către un destinatar enigmatic. Pentru a acoperi pierderile lui Mickey, Carmy recurge la măsuri de austeritate. Printre măsurile luate se numără și renunțarea la stocul de conserve preferat de Mickey, în favoarea opțiunii ieftine.
Simbolul conservei revine la deznodământ. În urma liniștirii tuturor tensiunilor din personal, Carmy decide să gătească rețeta de spaghete lăsată de Mickey, folosind stocul de conserve la care renunțase. La deschiderea acestora, însă, găsește teancuri de bani ascunse înăuntru - corespunzând celor pe care Mickey îi "pierdea" enigmatic.
Codul: Carmy ajunge la un mod de a naviga dificultățile și a păstra și izul tradițional al locului. Astfel, salvează restaurantul prin bunăvoința lui Mickey, care mai și apare spectral la ultima lor cină.
Sydney se reîntoarce și acceptă să schimbe restaurantul alături de Carmy. Vechiul restaurant The Beef (a se citi și Cearta), se transformă în The Bear. Ursul, întruparea fricilor lui Carmy devine chiar simbolul reprezentat al noii lui direcții.
Mezinul Serialului 'Serios'
The Bear reușește să vorbească despre teme foarte largi prin cadrul foarte restrâns al restaurantului The Beef, o abordare care-l înfrățește conceptual mai ușor cu serialele anilor 2000, decât cu industria curentă. Anii 2010-2020 au reprezentat o dificultate pentru serial ca formă artistică. După succesul unor serii precum The Sopranos (1999-2007) sau The Wire (2002-2008), care au marcat tranziția de la formula SitCom spre dramă arthouse (apreciată critic), serialul a rămas într-o căutare.
Ca formă, mereu s-a aflat într-o poziție incomodă între divertisment de masă și o nouă exprimare cu exigențe artistice și auctoriale. Anumiți comentatori au văzut în forma lui episodică ceva asemănător cu Marele Roman European. Majoritatea operelor unui Dostoievski, Thomas Mann, sau Charles Dickens au fost publicate secvențial în publicații periodice. Un alt nume pentru foileton era serialul.
Cu toate acestea, nicio altă formă nu se supune la asemenea presiuni de a fi consumabil. Marele Serial American a fost de succes pentru că a oferit o inovație mediului. A ieșit din zona de cult, devenind indici pentru cultura de masă. Întreabă un cinefil care e cel mai bun serial realizat vreodată și șansele sunt că va alege din The Sopranos, The Wire, sau un mai excentric Twin Peaks (1990-1991, 2017).
Mai nou, succese critice precum True Detective (2014-2019) au fost anulate pur și simplu pentru că nu sunt 'marketabile'. Deși serialul a devenit modul chintesențial de a privi media, până și filmele luându-l ca exemplu, inovația nu pare să mai fie prioritară.
Unde își are locul The Bear în această imagine? Serialul este vizibil 'conștient' de situația lui. Discursul despre chinurile supraviețuirii localului 'cu suflet' se poate dubla ca reflecție asupra șanselor serialului în sine. Agitația care îl posedă, formatul de treizeci de minute, jumătatea duratei cu care ne obișnuiește industria curentă. Toate apar ca semne ale precarității serialului contemporan.
The Bear pictează panorama pestriță a muncitorului modern, oferă o critică a mediului productiv 'mecanizat' și produce un model alternativ, optimist. Nu putem crede că aceleași teme nu-și au ecoul și în concepția autoreflexivă despre statutul prestator și precar al unui serial.
Putem doar spera că optimismul lui The Bear se va adeveri și în cazul viitorului său. Ca produs artistic, este printre singurele apariții inovatoare din tradiția serialului 'serios'.