Este și cazul acestui straniu documentar Drottningen och Jag, al cărui titlu se traduce prin The Queen and I - o formulă lexicală mult mai potrivită decât ar suna, în românește Regina și cu mine. Filmul a fost realizat demult, în 2008, plimbat și elogiat pe la câteva nu foarte mari festivaluri și... cam gata. Păcat, căci el dezvăluie o experiență de viață cu totul deosebită, pornind de la cataclismul istoric ce a afectat Iranul, în 1978, odată cu Revoluția islamică și, pe cale de consecință, abolirea Monarhiei Reza Pahlavi.
Realizatoarea lui - Nahid Persson Sargestani - era, la momentul respectiv, doar o adolescentă. Dar... una care a luptat în stradă (mobilizare, urlete, pumni ridicați și restul arsenalului agitatoric) împotriva mult urâtului și nestimatului (de către opozanții săi) Șah. Nebunia comunistă este amintită și recunoscută; mai mult, chiar asumată cinstit - căci juna copilă avea să priceapă repede și dureros ce însemnau evenimentele la care își adusese obolul. Prăbușirea detestatului regim imperial și instaurarea celui nou a însemnat, pentru ea, spânzurarea celor doi frați, apoi teroarea, fuga, refugiul. Unde? Ironia soartei: în lumea liberă, respectiv Suedia. Țară care nu a ținut cont de aiurelile ei politice. A primit-o, a integrat-o deplin... apoi a susținut-o financiar la realizarea acestui film tulburător.
De ce tulburător? Pentru că el istorisește - cu delicatețe, cu răspundere și rigoare - apropierea dintre două femei aflate, la un moment dat și nefast al istoriei, la capetele opuse ale confruntării. După 30 de ani, Nahid Persson Sargestani îndrăznește să o caute, la Paris, pe Regina exilată (și) cu sprijinul său nemijlocit. Timpul a trecut, apele s-au mai limpezit. Certitudinile s-au edulcorat (dacă nu s-au făcut chiar țăndări), resentimentele au lăsat loc dubiilor de tipul "dar oare chiar așa să fi fost? Sau "oare am și eu o răspundere, în toate cele întâmplate"? Din adversare ireductibile, cele două femei ajung ulterior să suporte același statut amar al exilatului. Meritul fostei "supuse" Nahid este, în primul rând, că a avut curajul să se îndoiască de propriile atitudini - ale tinereții valuri au produs un veritabil și dezastruos tsunami politic, social, economic. Ideea filmului despre și în compania fostei sale suverane, Împărăteasa Farah întâlnește, benefic, înțelepciunea acesteia. Dincolo de rezerve inerente, de temeri justificate, ea acceptă - mai întâi - să o cunoască pe cea care-i fusese, cu două decenii în urmă, dușman ireductibil, punând umărul, nemijlocit, la alungarea ei, împreună cu întreaga familie imperială. Cu eleganță și o imensă distincție, acesta acceptă să stea de vorbă cu opozanta sa. Apoi, să colaboreze la realizarea filmului. Pe acest suport, pare a se dezvolta o relație interumană de o factură cu totul neobișnuită. Ezitările, temerile - de ambele părți - se diminuează în bună și înțeleaptă măsură - chiar dacă prudența sau eticheta, curiozitatea sau bunul simț ridică obstacole reale, dar firești. Discuțiile dintre cele două protagoniste încearcă să limpezească unele dintre ele sau doar predispun la meditație, înțelegere și acceptare. Fiecare își dă seama că viața n-a ținut cont de convingerile lor; tăvălugul istoriei, odată pornit, și-a urmat cursul. Erori? Destule... și de o parte și de alta. Înțelese, asumate - mai cu jenă, mai din politețe. Dar, în fond, ineluctabile. Curajul unor întrebări "pe muchie de cuțit" își găsește răsplata în onestitatea fostei Împărătese. La fel cum erorile fostei revoluționare comuniste au fost amendate dureros de realitatea însăși. Mi s-a părut formidabil momentul în care realizatoarea filmului îi povestește despre mizeria nemiloasă în care trăiau ea, mama, alți opt frați și un tată muribund. Moment de perplexitate, culminând cu întrebarea fostei activiste: "Ce ar fi trebuit să fac?". Răspunsul vine greu, cumpănit și, totuși, încurcat: "Să-mi fi scris și să-mi ceri ajutorul".
Se coagulează, acolo, în fața camerei de filmat, o relație stranie, de mare subtilitate, dar și forță: fiecare dintre eroine își asumă trecutul, în sensul acceptării consecințelor care le-au dat, nu doar lor, viețile peste cap. Sub ochiul obiectivului, pare a se lega o prietenie adevărată, nobilă frumoasă... aproape imposibil de imaginat dacă Șahul ar fi evitat răsturnarea de la putere. După 40 de ani, Împărăteasa - trecută prin tragedii personale dureroase - își păstrează un fel de seninătate în fața sorții. Ba, mai mult, găsește în sine forța de a rămâne nu doar politicoasă, ci mai ales echilibrată, atentă, înțeleaptă, chiar binevoitoare.
Lovitura de cinema apare la sfârșitul vizionării, atunci când constați că realizatoarea nu este cea din cadru, ea delegându-și rolul unei actrițe profesioniste! Ceea ce, în mod greu de explicat, nu scade cu nimic densitatea relației dintre protagoniste. Ciudat... dar oricum frumos, interesant și, mai ales, convingător acest Drottningen och Jag / The Queen and I.
Drottningen och Jag / The Queen and I
regie: Nahid Persson Sargestani, 2008
Cu: împărăteasa Farah Pahlavi, Zinat S. Lloyd
Durata: 1h 29min