august 2023
Enfants des autres, Les
Sunt situații de viață care ne provoacă interesul, ne incită speranțele și ne obligă la decizii. Nu țin cont de vârstă sau măcar de faptul că ne pot încurca destinul - decizia ne aparține. Apoi... mda, spuma care dă pe-afară din paharul cu șampanie se subțiază. Conținutul se poate domoli, chiar dilua, pe nesimțite, prin trecerea timpului și obișnuința cu ceea ce era nou, splendid, nemaivăzut. Așa că entuziasmul inițial se mai moaie, temperat de luciditate. Sau, dacă nu, de cruda realitate. În amor, perioada inițială, când ești îndrăgostit și îi percepi pe toți cei din preajmă prin lentila frumos colorată de endorfinele sufletului este, indiscutabil, cea mai frumoasă: totul e perfect. Chiar mai mult ca perfect! Te tot duci, pe aripile vântului; nimic nu-ți stă în cale. Nu te îndoiești, nu te temi, purtat de un optimism ce refuză grijile, problemele... în fine, întrebările care ar începe cu pârdalnicul de "dar dacă...?". Asta în faza acută; atunci când îți dorești ceva, te simți capabil să obții și te consideri norocos când ți se pare că aproape ți s-a împlinit. Abia apoi treci (dacă e cazul) de la năvalnica și fulminanta îndrăgostire, la iubire. Un pic mai altfel? Nu. Cu totul altceva!

Asta i se întâmplă și Rachelei Friedman, o femeie domoală, tandră, generoasă, încrezătoare în partea frumoasă a vieții... dar singură. Că iubitul Ali are un copil? Tant de mieux! Vocația și chiar obsesia ei maternă nu pare a ține cont de discutabilul glas al sângelui. Grija, afecțiunea, prietenia adevărată cu micuța Leila nu țin cont de nimic. Sigur că și-ar dori, și ea, unul al ei, dar dacă nu se poate... resemnarea presupune înțelepciune: "Dă-mi, Doamne, puterea să mă lupt cu ceea ce se poate schimba! Dă-mi curajul să mă împac cu ceea ce nu poate fi schimbat! Și... mai dă-mi înțelepciunea să le deosebesc!". Avertizarea pe tema perioadei de fecunditate, venită din partea bătrânului medic, este anvelopată într-una din cele mai frumoase secvențe ale poveștii: "Înseamnă că nu mai am mult timp!" constată ea, ajunsă la vârsta ce începe să devină critică. Replica doctorului o găsesc colosală: "Eu îmi spun asta în fiecare zi". Iubirea - nu doar în sens eroto-matrimonial, căci se manifestă în egală măsură pentru elevul cu probleme, adolescentul rebel, gata să fie rejectat de sistemul școlar - îi luminează parcursul cotidian acestei femei bune, atrăgătoare, blânde, înțelepte. Micile crize de adaptare, sau numai pe fond accidental, se resorb cu tact, cu îngăduință și bunăvoință. Nu stress, nu gelozie pe bărbatul cu situația matrimonială complicată - adică din cele cu potențial dus-întors. Ceea ce se și întâmplă, de altfel. Nu abrupt, nici măcar foarte neașteptat. Aceeași fetiță - doar a lui (dar care, între timp, ajunsese și a ei) - devine pretextul părăsirii. Adică al reîntoarcerii la fosta nevastă. Sunt prezente, printre accesoriile exploatate discret și duios de către regizoarea Rebecca Zlotowski, limitele omenești suficiente, până la urmă, când chiar vrei să înțelegi ceva din viața asta complicată. Găsesc remarcabil faptul că ea nu a apelat deloc la panoplia unor argumente - poate valabile, dar care ar fi fost prost venite - cum ar fi cele legate de identitatea etnică ș religioasă, deși diferențele sunt marcate și acceptate firesc, chiar expresiv în cele două momente ale unor ceremonialuri iudaice.

Părăsită de cel în care își pusese nădejdile maternale, Rachel nu disperă, nu se acrește, nu cedează. Un alt boyfriend rezolvă unele probleme. Altele... Schimbul întâmplător de priviri, de la distanță, cu "fostul", după ce lucrurile se tranșaseră dureros pentru ea, spune multe... dar atât. O acceptare (poate chiar resemnare) trist-senină, un fel de "Asta-i situația... așa mi-a fost dat". Mica izbândă a fostului elev-problemă înseamnă premiul cu cununiță pe care îl primește pentru moment. Mai departe... cine poate ști?

Ne aflăm în fața unui film bun, chiar foarte bun, despre oamenii obișnuiți: cu sufletele, cu problemele și complicațiile lor. Un film care investighează în profunzime, temeinic și convingător, ceea ce o generație tot mai subțire de cinefili vor să vadă, să înțeleagă, să compătimească. Nu va sparge box office-ul și nici planul mall-urilor, nici măcar la floricele și Coca Cola. Dar cine îl vede, nu va regreta timpul investit. Și, cred eu, nici nu-l va uita ușor.



Regia: Rebecca Zlotowski Cu: Virginie Efira, Roschdy Zem, Chiara Mastroianni, Victor Lefebvre, Callie Ferreira-Goncalves, Yamée Couture, Henri-Noël Tabary, Sébastien Pouderoux

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus