Lansarea, la care vor participa doi dintre autori (Peca Ştefan şi Mihai Ignat), va fi însoţită de o discuţie despre condiţia dramaturgului în spaţiul instituţional al culturii contemporane, la care au fost invitaţi să participe, pe de o parte, reprezentanţi ai Uniter-ului, Ministerului Culturii şi Cultelor, ai Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi teatrelor din Bucureşti, pe de altă parte, membri ai dramAcum, dramaturgi, regizori. Invitat special: Andrei Şerban.
Lansarea şi discuţia ce o va urma vor avea loc luni, 1 mai, la ora 11.00, la Librăria Cărtureşti din Capitală (Sediul din Arthur Verona, lângă cinema Patria). Antologia va putea fi descărcată gratuit de pe site-ul LiterNet, începînd din aceeaşi zi, luni, 1 mai.
