septembrie 2023
Balena
Consecințele sunt, primele, extrem de vizibile în spectacolul Balena, după textul lui Samuel D. Hunter (cunoscut în varianta sa cinematografică, pentru că a stat la baza unui film, The Whale, premiat cu două Oscaruri în 2023[i]), semnat de regizorul Andrei Huțuleac (Teatrul Metropolis). Cauzele le aflăm pe parcurs, din interacțiune și dialog, din poveștile adiacente care se conturează și explică până la final alegerile și - mai ales - abandonul personajului central.

Pentru început îl vedem pe el, profesor de literatură engleză, o copie casnică a obsedantului Moby Dick și a protectorului monstru marin din Cartea lui Iona (repere culturale importante pentru înțelegerea personajelor), ajuns la un grad de obezitate morbidă (pe fond de insecuritate afectivă), eșuat pe canapeaua lui - unde doarme / lucrează / mănâncă (complet nesănătos și nerecomandat), unde a trăit exclusiv în utlima perioadă și unde își așteaptă / simte / trăiește sfârșitul, captiv în propriul corp de care nu a mai avut grijă, pentru că nu a mai vrut și nu a mai putut să îl miște.


Personajul este jucat excelent de Sorin Miron, un actor matur, cu foarte multă experiență scenică, capabil să își susțină perfect rolul, cu economie de mijloace, din cauza imobilității impuse și de un costum, evident, supradimensionat. Îngropat într-un munte de grăsime, Sorin Miron are la dispoziție doar expresiile faciale și vocea (forța sau neputința cuvintelor și momentele de tăcere / pauză, uneori, chiar mult mai explicite). Nu face niciun exces, dar câștigă complexitate și profunzime.


La nivel interpretativ, expansivitatea este dată de Cătălina Mihai - o actriță talentată, dintr-o altă generație, potrivită să o joace pe fiica adolescentă a protagonistului. Pe cea care are șansa timpului rămas ca să schimbe sfârșitul. Să trăiască cu speranță, să fie fericită, să iubească.


Balena se conturează - prin toate elementele sale componente - drept un spectacol dens, cu numeroase alegorii, metafore și imagini puternice, despre puncte (multe) în care nu vrem / n-ar trebui să ajungem în realitate, în viețile noastre. Ne avertizează - cu forță cathartică - să nu ne lăsăm acaparați de balena ucigașă din noi, de monștrii care putem deveni, de răul pe care îl putem face - din neatenție / egoism / prejudecăți - propriei persoane sau celorlalți. Ne face să ne gândim la cauze și consecințe, ne spune să ne oprim, să nu ne (mai) distrugem. Să nu mai ucidem ce este cu adevărat viu / vital, sincer / autentic sau creativ.

Foarte multe alte teme de reflecție sunt prezente în spectacol, poveștiile personajelor fiind și despre legătura cu divinitatea sau religia, libertate și limitări (nu doar fizice), singurătate, multe păreri de rău, importanța conținutului, în detrimentul imaginii, acumulări (unele inutile și nocive), ajutor și felul / momentul în care ne dăm seama că avem nevoie de el și vrem / putem să îl cerem, despre ceea ce nu acceptăm ș.a.


Mai mult decât orice, însă, Balena aduce un mesaj legat de importanța salvării oamenilor de lângă noi. De protecție a aproapelui (și a noastră) de la cădere în prăpastia vinovăției, deznădejdii și sinuciderii lente (prin înfometare / exces alimentar / alte forme).

Spectacolul Teatrului Metropolis ne poate ghida spre propriile adâncuri (are forța și calitatea necesare), într-un parcurs din care să înțelegem rațional, dar mai ales să simțim, că trebuie să ocrotim extrem de fragilele valori esențiale ale vieții.

[i] Pentru cel mai bun actor în rol principal - Brandon Fraser, respectiv pentru cel mai bun machiaj - Adrien Morot, Judy Chin și Anne Marie Bradley.
De: Samuel D. Hunter Regia: Andrei Huțuleac Cu: Sorin Miron, Corina Moise, Cătălina Mihai, Ștefan Radu, Andreea Mateiu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus