Duelul - cronica unui meci nejucat

Subiect extras din viaţa lui Leonard Doroftei. Mai exact, episodul amar cu pierderea titlului mondial... la cîntar. Dramaturg basarabean premiat: Dumitru Crudu. Spaţiul scenei studioului Euphorion al Naţionalului clujean transformat în ring de box. Actori deveniţi boxeri veritabili. Fotoreporteri activi, aproape isterizaţi la apariţia celor patru membri ai familiei Doroftei, introduşi în sală de Claudiu Groza. Într-un colţ al ringului - Cătălin Herlo; în colţul opus - Ruslan Bârlea. Pregătiri în vederea confruntării. Meciul care nu a avut loc în realitate, dintre românul Leonard Doroftei şi panamezul Miguel Callist, poate începe.

Gong. Pugiliştii se reped unul spre altul şi încep să-şi care la pumni fără milă. Reality show. Minutele curg nemiloase şi ele. Fără replici la început, dar cu urme pe pielea bătucită a boxerilor. Pumni adevăraţi. Mănuşi de box adevărate. Directă adevărată. Croşeu adevărat. Arbitru lipsă la apelul nominal. Asta înseamnă luptă haotică. Aşa să fie? Viaţa este luată în propriile mâini. Replicile se desprind din încleştarea pugilistică precum jeturi de lumină în noaptea conştiinţelor anemiate de fardul succesului. Afirmarea şi renunţarea sunt cele două extreme mereu luate în considerare ultimativă. Ele sondează nemilos în psihicul celor doi jucători care-şi pun pielea la bătaie. La propriu.

Reprize fragmentate. Transpiraţie abundentă. Scenă cu încetinitorul. Duel susţinut cu lovituri pe bune sub centură sau sub aparenţa sportivităţii. Instigare la luptă ca în Reconstituirea lui Pintilie la bătaie: "- Hai, mă! Dă, mă! - Cum să dau în tine, prietenul meu!" Vuică şi Ripu atunci. Callist şi Doroftei acum. Tot un fel de a se raporta la un sistem. Socio-politic atunci, profesionist-sportiv acum. Duelul dintre român şi panamez se extinde. Pentru personajul Doroftei "Canada e un ring de box" cu legi infernale şi, punând o barieră între el şi sistemul de valori promovat, alege întoarcerea în România.

Regizorul spectacolului, m.chris.nedeea, reuşeşte să evidenţieze dimensiunile acestui conflict, când exterior, când interior, între aspiraţii şi respectarea contractului, între România şi Canada, între libertate şi acceptare, între priorităţile individului şi cele ale sistemului în care acesta s-a lăsat angrenat. Sensul dezvoltării scenice date textului este de a glisa de la formula teatrului ca metaforă spre structura unui reality show focalizat pe analiza boxerilor emigranţi. Calităţile pugilistico-actoriceşti ale protagoniştilor Cătălin Herlo şi Ruslan Bârlea sunt puse la grea încercare. Rezultatul interpretării e cât se poate de convingător şi emoţionant. După cum e conceput, spectacolul pune în lumină simultan atât viaţa publică a sportivilor, cât şi cea din culise, oferind o sumedenie de reflecţii pe seama vedetismului şi a consecinţelor lui.

Meciul nejucat dintre Doroftei şi Callist are loc mereu pe diferite ringuri, planuri şi scene sociale. Pumnii daţi şi primiţi atrag atenţia asupra durităţii jocului de a răzbate. Viaţa are legi drastice. Lui Hemingway i-a plăcut boxul. Pentru această simbolistică a cruzimii netrucate?