În cazul de față, pe toți patru îi unește un istoric complicat. Avem inclusiv o fată de altă descendență, oarecum de înțeles într-o comunitate diversă precum cea australiană. Dar, pentru moment, stratul obscur al raporturilor între ei contează mai puțin, căci prim-planul este ocupat de setea de adrenalină specifică vârstei. Atunci când se ivește ocazia unei isprăvi pe cinste cu chestii mistico-satanisto-supranaturale, nimeni nu mai stă pe gânduri. Plus că nu implică droguri, așadar fără probleme cu părinții sau cu poliția. Ba chiar va fi filmată cu telefoanele și pusă imediat pe rețelele de socializare. Vă dați seama câte like-uri o să avem? Cool!
Cheia vine sub forma unei mâini de ghips. Nu este un ornament, ci un artefact magic: dacă o strângi și rostești formula magică: "Talk to me. Let me in!", îți garantează 90 de secunde de montaigne rousse între tărâmuri, cu tot tacâmul de sperieturi. Repet: 90 de secunde, nu mai mult. Altfel, demonii vor rămâne stăpâni.
Despre mână se crede că este membrul mumificat și sigilat în ghips al unui puternic satanist de odinioară și acum acționează ca o puncte între vizibil și invizibil. Credința aceasta, a puterilor spirituale puternice care rămân active în (bucăți din) corpurile unor oameni extraordinari este familiară credincioșilor ortodocși. Doar că aici lumea spiritelor este în primul rând o paradă a fețelor desfigurate, a pielii descompuse, a ochilor alburii și a buzelor negre, cu dinți dezgoliți. Dincolo e musai să fie o caricatură a putreziciunii fizice de aici și nu pot înțelege de ce e musai ca duhurile să aibă atât de multe asemănări cu carnea în care au locuit deja.
Cum era de așteptat, limita de siguranță va fi depășită de tineri, căci până la urmă asta au făcut și vor face tinerii întotdeauna. Dar unii din ei vor descoperi, pe propria experiență, că în spatele bravadei specifice vârstei se ascunde o fragilitate emoțională de care puterile întunecate și descompuse vor profita imediat. Cu atât mai mult cu cât una dintre ei este orfană de mamă. Pe această cărare a durerii sufletești va păși armia demoniacă pentru a dezlănțui haosul previzibil al încurcăturilor sentimentale între morți și vii.
Talk to Me / Vorbește cu mine conține o bună parte dintre tropii consacrați, cu fețe tumefiate, mișcări violente și auto-distructive, adică toate semnele banale ale afectării lumii de aici de forțele de dincolo. Are câteva momente în care cinematografia este de clasă, cum ar fi rotiri în ax ale camerei care reproduc senzația de confuzie senzorială când se trece dincolo sau un calup de montaj bine închegat atunci când tinerii se pregătesc pentru încă o aventură.
Cu toate acestea, îi lipsește acea găselniță artistică sau narativă, acea încărcătură simbolică care ar fi fost necesare să-și câștige adepți și dincolo de fanii genului. Povestea se mișcă greoi prin mărcile știute și doar spre final capătă un contur îndeajuns de pronunțat pentru a prinde puțină substanță. Abia aici, complexele sentimentale de abandon, de înstrăinare ale protagonistei față de propria familie sunt concentrate și răsturnate suficient de credibil pentru a te face să amuțești.
Rolul Miei, adolescenta interpretată de Sophie Wilde ar fi trebuit să susțină eșafodajul psihologic al poveștii, dar face doar o treabă cinstită. Plină de abnegație, e drept, dar fără inspirată. Deși nu are note greșite și intră cu tot talentul în rol, într-un final nu emoționează prin sensibilitate și în nici un caz nu te mișcă, nu de îngrozește.
Așa că Talk to Me / Vorbește cu mine valorifică bine tehnic tropii de gen, reprezentați conștiincios mai degrabă decât eficient. Calitatea cinematografiei nu poate fi negată, iar povestea capătă o consistență decentă spre sfârșit, chiar emoționantă. Cu siguranță, fanii genului îl vor aprecia ca bornă cinematografică a anului 2023.