Așadar, iată-mă la spectacolul lui Bobi Pricop - Micul prinț, produs de Teatrul Pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu.
De când am intrat în sala de spectacol și am văzut acele stele / planete / asteroizi, mari, strălucitoare, aflate în imponderabilitate acolo, în spațiul scenic, am simțit că parcă amețesc și că plutesc undeva în imensitatea universului. În mijlocul lor și al scenei, ancorată în sol (pe scenă era un strat de pietriș mărunțit sau poate nisip negru albăstrui), trona o stea / planetă / asteroid mai mare și mai întunecată. Era planeta Micului prinț. O muzică stelară răsuna, parcă la fel de ademenitoare, de amețitoare.
Ne întâmpină aviatorul, care are rolul de narator, și ne povestește cine este, cum a devenit aviator și cum, printr-un accident, a ajuns în deșert și, astfel, a întâlnit un copil, dar nu unul oarecare, ci unul care venea de pe altă planetă, un copil destul de matur care, culmea, i-a înțeles desenul, pe care niciun adult nu a fost capabil să îl înțeleagă (arta, oricum, are limbajul său și nu oricine îl poate înțelege). Și de aici începe povestea unei călătorii inițiatice, pe care Bobi Pricop o dezvăluie și o dezvoltă într-o manieră personală.
Bobi Pricop păstrează firul narativ al poveștii și așa cum alege să îl folosească, nu face decât să sublinieze mesajele care răzbat din text, un text filozofic de altfel, și să ajungă la copil și adult deopotrivă. Și faptul că a ales în rolul Micul prinț nu un actor, ci un copil, apropiat de vârsta personajului, rârâit, candid, care vorbește cu naturalețe, nu face decât să sporească emoția și farmecul poveștii care se derulează în fața ochilor.
Micul prinț, un personaj ușor melancolic, care iubea enorm apusurile de soare, are o planetă a lui, mică, cu trei vulcani și o floare. Își iubește foarte mult floarea, considerând-o unică, și stă adeseori de vorbă cu ea. Acest dialog se desfășoară ca un teatru de umbre, acolo în intimitatea planetei lui. Sunt doar ei doi și de la această relație, de iubire, pornește totul.
În periplul său inițiatic, Micul prinț poposește pe mai multe planete, prilej de întâlnire cu diferite personaje, cu diferite tipologii "umane", dar care, după cum vom vedea, sunt, de fapt, niște roboți, pentru că în lumea asta agitată, în societatea de azi, de multe ori ajungem niște roboți. Este foarte interesant cum a ales să redea aceste personaje, în contra-punct cu umanitatea Micului prinț.
Regele este un robot subțirel, al cărui cap constă din doi ochi metalici, mari și rotunzi, corpul alcătuit din țevi subțiri, foarte înalt, care deține, în prelungirea corpului său două mâini mari cu degete flexibile. Poartă o haină aurie, care-i îmbracă țevăraia, conferindu-i statutul de rege, chiar dacă este regele nimănui. Întâlnirea cu Micul prinț îl face să se simtă rege, pentru simplul fapt că are cui să poruncească, transformând, de fapt, fiecare dorință a copilului sub formă de poruncă a sa, spusă dulceag, cu îngăduință, doar pentru propria satisfacție.
Vanitosul este un alt tip de personaj-robot, întâlnit pe o altă planetă, al cărui chip este format din trei plăcuțe, pe care sunt proiectați ochii și gura, de culoarea unui verde fosforescent. Corpul metalic, asemănător unui schelet umanoid, este decorat cu o eșarfă strălucitoare. Este atât de încântat de propria persoană și nu dorește altceva decât să fie admirat și aplaudat, căci pentru vanitos oamenii nu sunt decât niște admiratori.
Următoarea întâlnire este cu Bețivul, o creatură mică, asemănătoare unui astronaut, care plutește în aburii beției, al cărui cap rotund, puțin cam mare față de corp, nu era altceva decât un balon gol. Cu el nu se putea lega un dialog, întrebările și răspunsurile fiind repetitive și nu duceau la nicio concluzie.
Omul de afaceri, cel care ocupa o altă planetă pe care a poposit Micul prinț, e o mașinărie metalică, al cărei corp este format dintr-un stativ de care sunt prinse două picioare, poziționate unul peste celălalt, multe brațe ce par foarte ocupate și un ecran mic pe care sunt proiectați doi ochi mișcători. Omul de afaceri este foarte ocupat, nu are timp de prostii, face calcule după calcule, numără stelele cu precizie matematică, considerându-se stăpânul lor. Iluzia stăpânirii unor obiecte virtuale.
O altă planetă, altă întâlnire. O planetă pustie, fără case, fără oameni, pe care trăia un lampagiu, un roboțel simpatic, ce avea în loc de cap un fel de lanternă, pe care îl folosea ca să lumineze noaptea. Timpul se scurgea, însă, din ce în ce mai repede, încât bietul lampagiu nu mai prididește să se stingă și să se aprindă. Fugit irreparabile tempus.
A șasea planetă, ceva mai mare decât celelalte, este planeta unui domn bătrân geograf. Nu, nici acesta nu este altceva decât un robot, cu corpul ca o bilă, mică și verzuie, de care sunt prinse două brațe metalice, drept picioare. Din corp se înalță o tijă subțire, ca un gât lung, la capătul căruia, în loc de cap este un fel de televizor mic, cu două antene. În ciuda faptului că este geograf nu își cunoaște planeta, pentru că duce lipsă de exploratori, el fiind doar omul care stă la birou și analizează informațiile primite, precum și moralitatea celui care i le furnizează.
După fiecare întâlnire, concluzia Micului prinț este una evidentă: că oamenii mari sunt foarte ciudați și absurzi. Singurul care i se pare mai prietenos, pentru că are un rol pe planeta lui, este lampagiul. Ei, dar călătoria nu s-a încheiat!
Iată-l ajuns, în sfârșit, pe pământ, pe cea de-a șaptea planetă (șapte zile i-au trebuit și lui Dumnezeu să creeze lumea), la capătul călătoriei sale. O planetă mare, populată cu numeroși regi, geografi, dar cu și mai mulți oameni de afaceri, de bețivi și de vanitoși. Cu toate astea Micul prinț aterizează în deșert, unde nu prea găsești oameni, astfel că prima lui întâlnire este cu un șarpe, un șarpe mare, lung, construit scheletic din multe cercuri metalice. La apariția lui se stârnesc valuri de aburi care îl învăluie pe Micul prinț și coboară către spectator, ca și când șarpele, prin târâișul său, stârnește praful deșertului. E o prezență ușor înspăimântătoare, misterioasă, dar Micul prinț nu are teamă de nimeni și de nimic, curiozitatea sa nemăsurată îi alungă orice astfel de sentiment. Șarpele e un înțelept, de fapt, dar și un manipulator, și îi promite ajutor.
Micul prinț rămâne singur, cu ecoul vorbelor sale. Dar își continuă drumul și ajunge într-o grădină plină de trandafiri albi, povestitori, proiectați pe toate planetele, devenite roșii. Este momentul în care descoperă că floarea lui nu este unică, ceea ce îi provoacă un sentiment de tristețe. Însă apare vulpea, un personaj umanizat, interpretat de o actriță, îmbrăcată într-un chimono roșu. La apariția ei o planetă devine la rându-i roșie, ca și când apariția ei pe pământ ar fi de undeva, dintr-o altă planetă. E o ființă sălbatică, delicată, cu glas suav și îmbietor, dar care poate fi domesticită, doar așa devine unică, altfel este ca multe alte vulpi. Astfel, Micul prinț a înțeles că pentru el, floarea lui era unică, pentru că era doar a lui.
Un spectacol plin de sensibilitate, în care Bobi Pricop a reușit, punând tehnologia în slujba artei, să scoată la rampă problematicile puse de autor: singurătate, prietenie, copilărie, maturitate, iubire. Atât cât ținem să fim în bula noastră, să nu ne bucurăm de viață și să nu ne lărgim orizontul cunoașterii, suntem singuri. Micul prinț nu mai era singur, l-a salvat curiozitatea de copil, a aflat lucruri interesante, importante, și-a făcut prieteni și a descoperit iubirea. Nu ucideți copilul din voi! Stați la o poveste cu cei din jur, ascultați-i și căutați aproapele! Altfel singur te simți și printre oameni. Îmblânziți-vă! căci Limpede nu vezi decât cu inima.
Reîntors în deșert se întâlnește cu aviatorul; de fapt așa a început, e o poveste rotundă. Așa l-am cunoscut pe Micul prinț, spune aviatorul. Așa l-am cunoscut și eu. Și mi-a rămas pe retină și în suflet, imaginea lui cum dormea pe planeta sa, el, un copil în blugi și teniși galbeni, cu haină cu glugă, galben-aurie, străvezie, strălucitoare, care să-i marcheze rangul de prinț. Un copil plin de candoare, dar matur, înțelept, curios și jucăuș, într-o anume măsură. Ochii nu te ajută să vezi bine. Trebuie să cauți cu inima. Ceea ce e important nu se vede. spune cu înțelepciune Micul prinț.
Unde a ajuns Micul prinț după lunga și istovitoarea călătorie? S-a întors pe planeta lui sau a așteptat liniștit să vină șarpele, cu colțul său veninos? Să lăsăm pe fiecare să decidă. Cu siguranță, undeva, în universul acesta mare. Și stelele au coborât, mai aproape de steaua Micului prinț.
Când eram un copil, ceva mai mare decât cel de pe scenă, mi-am ales o stea. Era prietena mea și îi vorbeam în fiecare seară, îi spuneam dorințele, îmi plângeam ei tristețile. Oare eram și eu o Mică prințesă? Amintirea aceasta, stârnită de spectacolul gândit de Bobi Pricop, de universul extraordinar construit de Velica Panduru și personajele Oanei Micu, însoțite de muzica lui Alexei Țurcan, dar mai ales de interpretarea micului actor Carol Pușcariu, mi-a adus bucuria de nu fi uitat că am fost copil și că mai vreau să fiu, uneori, atât cât se poate, COPIL.
Mă bucur că s-a reluat acest spectacol, că l-am putut vedea și nu ezitați, dacă aveți ocazia, să-l vedeți. Cine are drum prin Timișoara, îl va putea urmări pe scena Teatrului Merlin, în cadrul Festivalului Sub bagheta lui Merlin. E o minune de spectacol! Pe care l-am aplaudat frenetic. Și am aplaudat întreaga echipă, pentru că și actorii Teatrului Gong din Sibiu merită acest lucru, în spectacol fiind, uneori, doar niște prezențe abia vizibile, dar care manevrau cu pricepere păpușile-robot.
Micul prinț
după Antoine de Saint-Exupéry
Spectacol produs de Teatrul pentru Copii și Tineret Gong Sibiu
Regia și dramaturgia: Bobi Pricop;
Decor și light design: Velica Panduru; Costume și păpuși: Oana Micu;
Asistent regie: Andrei Ostrowski / Asistent scenografie: Sabina Reus, Adrian Vlad, Diana Ribana, Claudia Benchea;
Muzica: Alexei Țurcan / Video: Dilmana Yordanova, Ovidiu Eftimie;
În distribuție: Carol Pușcariu, Paul Bondane, Alexandra Șerban / Lucia Barbu, Eliza Păuna;
Cu participarea extraordinară a actorilor - au dat voce unor personaje: Victor Rebengiuc, Emilian Oprea, Alexandru Potocean, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Alexandru Dabija, Mihai Smarandache.
(foto: Dragoș Dumitru)