Născut în 1973 la Nyíregyháza (oraș de 120 de mii de locuitori aflat în nord-estul Ungariei, la 100 de km de Satu Mare), Béla Pintér e unul dintre numele majore al teatrului independent maghiar. Regizor, actor, muzician și, mai ales, dramaturg, Pintér a înființat, în 1998, trupa budapestană Társulata, pentru care a scris și montat peste 20 de texte. Printre ele, Gyévuska. Musical scris împreună cu compozitorul Benedek Darvas și prezentat în premieră absolută în 2003.
20 de ani mai târziu, Gyévuska a fost pusă în scenă de Máté Hegymegi (născut în 1989 în același Nyíregyháza) la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe (TASZ). Premiera din februarie 2023 a teatrului de limbă maghiară din marele oraș cultural care este reședința Covasnei a deschis, în octombrie 2023, micro-stagiunea TASZ. O sută de spectatori au umplut scaunele gradenelor instalate pe scena Sălii Mari și au izbucnit în aplauze după 95 de minute de spectacol complex, viu, deștept.
Muzica lui Benedek Darvas, complementată cu fragmente din compoziții de Mihály Erdélyi, Szabolcs Fényes, Imre (Huzly) Füredi, Imre Harmath, Kálmán Kovách, István Mihály, Tibor Polgár și Jenő Sándor, a fost impecabil adusă în scenă, live, de un sextet format din Botond Szőcs (dirijor, corepetitor, pian), Zsófia Ráduly (vioară), Apor Tóth-Györbíró (violoncel, contrabas), Szabolcs Gábor (clarinet), Szilamér Szép (trompetă) și Attila Csoma (tubă). Suflătorii, la dreapta (perspectiva publicului), restul, la stânga. Sound design: Kristóf Urbán
În mijloc, turnanta gândită și implementată de Anna Kupás (decoruri) pentru a ilustra rotirea infinită a personajelor într-un cerc fără de ieșire (turnanta e înconjurată de o bancă de lemn care dublează / securizează / zidește granița). În acest mijloc, apare, spre final, un 7-lea muzicant, Bence Kónya-Ütő, actorul care îl interpretează pe locotenentul Kovács și care, după moartea acestuia, acompaniază, la violoncel, disparițiile succesive ale camarazilor săi de arme.
Regimentul 8 de Pușcași Cicliști e inventat de Béla Pintér pentru a înscena o ultimă seară, în aprilie 1942, pe meleagurile maghiare înainte de plecarea spre Cotul Donului. Un regiment condus de generalul Felkay (Tibor Pálffy) și format dintr-o seamă de bărbați, care mai căsătoriți (soldații interpretați de Gábor Erdei și László Mátray), care mai adorați de femei (căpitanul Halász al lui József Kolcsár). Alături de ei, Heinz Ármin (Szabolcs Varsányi), unul dintre mii de evrei trăitori în Ungaria (sau România acelor timpuri) condamnați la muncă silnică. Adică, folosiți de armata maghiară drept carne de tun în misiuni dintre cele mai periculoase.
Regimentul 8 de Pușcași Cicliști dă onorul în fața catargului împlântat în mijlocul turnantei. În vârful său, atârnă un micro-steag maghiar. Alături de el, e înălțat un somptuos steag roșu cu svastică neagră, în onoarea general-colonelului german Von Ziege (Hajnalka Szalma, într-o costumație neagră, transparentă, provocatoare - costume Kata Pető). Spre final, după ce contraofensiva își atinge scopul, micro-steagul maghiar e acompaniat de un alt imens steag roșu cu seceră și ciocan, în onoarea partizanei Tatiana (Kati Kovács, replica la fel de intens provocatoare, în roșu, a costumației înalt ofițerului nazist).
Între cei doi balauri ai istoriei secolului 20, Gyévuska demască iluziile unei întregi națiuni, care visa la recompunerea teritoriului pierdut în urma Tratatului de la Trianon din 1920, la reînvierea unei glorii demult apuse, la clădirea unui viitor centrat pe valorile tradiționale, pe înfrângerea vrăjmașilor, pe noi și ai noștri. Orice asemănare cu tendințe profund contemporane, cu naționalisme de găsit în Ungaria, România, Polonia, US și atâtea alte țări, spații, fâșii e total neîntâmplătoare.
Bărbații trăiesc în și pentru armată, pentru regulile și legile ei, pentru a sluji, pentru a se afirma, pentru a se bate. Femeile susțin delirul iluzoriu al bărbaților (Gizella, soția generalului Felkay - Zsuzsa Gajzágó - are grijă să țină sufletele în uniformă inflamate cu un program artistic / cenaclu înțesat de cântece îmbibate în cel mai belic dintre patriotisme) sau se refugiază în lumi paralele, departe, cât mai departe de orice contact cu această lume de gloanțe și refrene (Zsuzsanna, fiica generalului Felkay - Janka Korodi - trăiește & moare pe bază de alcool, iubire neîmpărtășită, opiu, aventuri de-o noapte). La mijlocul acestor extreme, soțiile soldaților se aruncă în brațele unui camarad mai chipeș al consortului (Zsuzsanna Vass) ori își aruncă brațele și speranțele asupra bebelușului ce se va naște orfan de tată (Mária Fekete). Al ei, al celei ce va fi mamă-singură, e monologul de final, recitarea unei scrisori către soțul deja mort, în care vorbește despre anul 2000, când copilul va avea 60 de ani și va merge cu elicopterul la serviciu într-o lume ce va fi depășit de mult ura. Ha! Ha-ha! Ura! Ura, ura, ura!
Cei 12 actori și 6 muzicieni, puși în potrivite lumini & umbre de Sándor Baumgartner și coordonați cu discreție și siguranță de Máté Hegymegi, nasc un spectacol tulburător și exemplar. O demonstrație, pe bază de muzică, umor, gest și grimasă, că unele dintre marile teme tradiționale ale teatrului (războiul, iubirea, trădarea, responsabilitatea, onoarea) pot fi aduse pe scenă în forme și cu mijloace vii, proaspete, relevante pentru spectatorul de azi. Poate nu e suficient subliniat: Gyévuska e cap-coadă un musical, scris & compus acum 20 de ani de un important reprezentant al teatrului independent. Pe temele enunțate ceva mai sus. Îmbinând, atât la nivel muzical, cât și textual, clasicul cu post-modernul, comentariul social și politic făcut cu metodele teatrului să-i zicem sobru cu cele ale scenelor rock-simfonic-teatral alternative. De data asta, la finalul acestui paragraf, exclamația nu mai e deloc ironică, ci profund admirativă: ura, ura, ura!