De ce anagrama abreviată P.O.T.? Desigur, un alt răsfăț. Membrii trupei și-au numit în glumă personajele Păpuși Oprimate Teatral! De unde libertatea de a le supune la un joc înnodat în comicării explozive. Înnodat ludic și cu verbul a putea. Adică: eu ca actor pot face asta și eu ca spectator pot trăi asta. Pot? Desigur că pot! Diferențele dintre eurile participative fiind anulate în bună dispoziție generală. De menționat că Magic Puppet și-a format un public cald, interesat, adesea zgomotos, vrăjit de joc, receptiv la acest gen de reprezentare a energiilor artistice oferite cu generozitate.
Neavând regie auctorială, severă, dictatorială adesea, nici scenariu rigid, constrângător, subiectul / subiectele abordate par a se distribui sub semnul hazardului, al improvizațiilor sugerate de spectatori. Creație colectivă, P.O.T., iată, poate glisa spre alte direcții tematice, imprevizibile, diferite de la o reprezentație la alta. Chiar așa să fie? Unele fisuri, abia observabile, în gestionarea secvențelor și a liniei tematice ne arată că un ghidaj în acest sens există din umbră. E firesc. Nu chiar totul este lăsat la voia întâmplării. Abilitatea de a părea așa dă tot farmecul. Coordonator impro este Dragoș Muscalu, spectral regizor ascuns în culisele prefacerii scenelor. Coordonator în mânuirea păpușilor este Marin Fagu, iar coordonatoare a repetițiilor este Delia Gavlițchi. Păpușar vestit și împătimit este Florin Suciu. Din echipă fac parte și Răzvan Chendrean (sculptură) și Vlad Mureșan (pictură). Bogdan Ifodi cântă la claviatura pianului digital și ne introduce în misterele improvizației cu oameni și păpuși povestind moldovinește. E o primă pulsație comică la care publicul reacționează prompt, desfătător. Preluarea rolului de gazdă de către Florin Suciu ne aruncă în brațele altor desfătări și interacționări hazoase. Pentru Florin Suciu și ceilalți actanți de pe scenă, termenul puppet este obiect teatral, nu păpușă. Toate manipulările ulterioare ale acestor obiecte, de către Victor Hegedüs (dublat de Silviu Ruști în alte reprezentații viitoare), Leo Chionac sau Andreea Ajtai (dublură Mihaela Moraru) țin să convingă, prin joc inteligent, această "credincioșie" față de formula teatrală implementată.
În compania unor spectatori aduși pe scenă, dar și în lipsa acestora, actorii pe care mi-e drag să-i numesc din nou, Florin Suciu, Victor Hegedüs, Leo Chionac, Andreea Ajtai (în distribuție la premieră), dau viață unor personaje ilare: Văcuța, Purcica, Lupoaica, soliști la un mini-Eurovizion, comentatori în jurul caloriferelor de hârtie din Japonia, etc. De menționat că secvențele muzical-solistice nu îngână șlagăre, maltratându-le, ci se ambiționează să fie originale, desigur cu efecte comice evidente. Parodia se desfată și ea la cote înalte de fantazări sub forma unor interviuri în care vocea actorului e ajustată personajului. De un umor neaoș e scena interviului cu Purcica din Huedin plecată la București spre a-și găsi partener de prăsilă. Se rețin prestații convingătoare. Florin Suciu excelează în utilizare ilară multivocală, Victor Hegedüs e un moderator ocazional amuzant. Leo Chionac dovedește dezinvoltură în nuanțări comice, iar Andreea Ajtai desenează cu sensibilitate și discreție profilul unor personaje erijate în justițiari (broscuță sau anchetatoare). "Păpușile oprimate teatral" se zbenguie dezinvolt sub lumina reflectoarelor, deloc inhibate, deloc torturate, deloc intimidate de critica unor judecători reci, imparțiali. Dovedesc că pot provoca râsul tonic, fortifiant, contagios. Și asta e suficient.