Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Nora

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nora - o gură de aer proaspăt (şi rece)


aprilie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am să încep prin a spune că în stagiunea curentă a Naţionalului din Târgu-Mureş, Nora reprezintă una din extrem de puţinele propuneri onorabile pe care instituţia le face publicului. Prin urmare, din capul locului trebuie spus că acest spectacol, cu toate lipsurile lui, reprezintă de fapt gura de aer proaspăt într-un program fără vlagă şi fără vreo coerenţă.

Propunerea pe care o face regizorul Sorin Militaru este aceea de a reciti piesa lui Ibsen folosind datele contemporaneităţii, respectiv avem de a face cu o familie care trăieşte într-un mediu steril (redat prin decorul confecţionat din material termopan), arid (redat prin economia de obiecte prezente în scenă şi prin liniile trasate ferm ale decorului, precum şi prin economia de culoare), un mediu al îmbogăţiţilor care se trezesc puşi în faţa unei dileme morale. Torvald, capul familiei, este pentru toată lumea exemplu de verticalitate şi moralitate, un om cu principii ferme şi sănătoase, cu concepţii bine articulate şi cu o calitate umană neîndoielnică. Pe de cealaltă parte, soţia lui, Nora, ne apare ca un copil care ia totul ca pe o joacă şi care pare a trece prin viaţă scoţând triluri de ciocârlie şi zburdând ca o căprioară. În final vom vedea însă că rolurile se inversează: Moralitatea lui Torvald se dovedeşte a fi de carton, el fiind preocupat de a menţine curată imaginea acestei moralităţi în primul rând faţă de restul lumii, abia pe planul doi venind partea de principialitate, pe când Nora se dovedeşte a fi cea care reuşeşte să iasă dintr-o situaţie aparent fără ieşire cu capul sus şi cu el pe umeri, alegând renunţarea demnă.

De remarcat că regizorul, lucrând împreună cu scenografa Ştefania Cenean, a reuşit să găsească o modalitate unitară de a aduce textul înspre perioada noastră, propunerea lui fiind una închegată la mai multe nivele: modalitate de abordare a personajelor principale, propunere de ilustraţie muzicală - folosirea drept coloană sonoră a muzicii trupei Massive Attack dă o dimensiune întunecată, chiar ibseniană, (!) prin profunzimea başilor şi intrările fantomatice ale înaltelor şi ale vocalelor. Alături de muzică, decorul alb, în formă de căsuţă cochetă de ţară, dar a cărei căldură este anulată de răceala şi impersonalitatea termopanului, având ca fundal un geam care dă înspre o curte îngheţată şi un brad de Crăciun împodobit cu luminiţe albe, subliniază sentimentul de frig şi de lipsă de căldură umană. La fel, s-a optat pentru înlocuirea celor trei copii ai Norei - doi băieţei şi o fetiţă - cu două fetiţe doar, îmbrăcate la fel ca şi mama lor şi machiate ca două păpuşi, pentru sublinierea ideii că şi ele vor avea exact aceeaşi soartă ca şi aceea a mamei, o idee fericită, care vine în sprijinul înţelegerii personajului principal feminin. Mai mult, faptul că fetiţele primesc cadou de Crăciun tot păpuşi, multiplică această posibilitate la infinit, procedeul amintind de imaginile din oglinzile puse una în faţa celeilalte.

Extrem de reuşite sunt scena petrecerii Crăciunului, realizată fără cuvinte, doar cu mişcare şi muzica bântuitoare menţionată mai sus, în care fiecare personaj prezent în scenă pare de piatră, iar mişcările Norei sunt de mecanism defect, precum şi scena de final, în care Nora, părăsindu-şi familia, închide în urma ei uşile glisante din fundal, transformând casa într-o cursă în care rămân închişi soţul Torvald şi cele două fetiţe, o cursă care seamănă cu acele jucării transparente de plastic, cu figurine, în interiorul cărora poţi provoca ninsoarea prin scuturare - efect de un deosebit impact vizual, prin care se delimitează îngustimea lumii lui Torvald de eliberarea (cel puţin de moment) a Norei. La rândul lor, actorii Bogdan Farcaş (în Torvald) şi Mihaela Mihai (în Nora) oferă nişte interpretări remarcabile. Dacă în cazul lui Bogdan Farcaş abordarea personajului este fără cusur, el imprimând forţă şi animalitate pe de o parte şi fragilitate bolnavă pe de altă parte viitorului şef de bancă, Mihaela Mihai imprimă forţă tragică şi fragilitate veritabilă Norei, reuşind să fie copil şi femeie în acelaşi timp, pe alocuri cu mici ezitări, care sunt însă recuperate din mers pe parcurs, nedezechilibrând construcţia personajului său. Actriţa se confruntă acum cu primul rol consistent din carieră, arătând că este capabilă să se ia de piept cu el şi să îl ţină sub control.

Pe de altă parte, pentru a adapta textul stufos la varianta mai adusă înspre noi, s-au operat tăieri masive, care în final au dus la estomparea sensurilor şi la o prea rapidă înlănţuire a evenimentelor, pentru că, în final, spectacolul lui Sorin Militaru rămânând concentrat tot pe text, tăierile masive s-au simţit mai acut decât ar fi trebuit. Cel mai mare deserviciu a fost făcut personajelor Christine Linde şi Krogstad, ele pierzând semnificativ din consistenţă. Dacă Elena Purea Todoran a reuşit, în măsura în care a fost posibil, să îşi salveze personajul printr-o interpretare bine conturată, Marius Turdeanu l-a pierdut pe drum, abordându-l prea în grabă şi fără a-i păstra dimensiunea întunecată. Iolanda Dain (Anne Marie) şi Dan Glasu (Dr. Rank) de asemenea sunt dezavantajaţi de lipsa de consistenţă a personajelor lor, ei reuşind totuşi, la rândul lor, să le contureze schematic (poate, însă, puţin prea melodramatic). Tot ca intenţie eşuată funcţionează aici şi microfonul adus în scenă şi în care personajele Nora şi Torvald îşi rostesc replicile cărora li se dă o importanţă mai mare, pentru a fi mai bine auzite. Încercarea de a sugera lipsa de comunicare de ambele părţi şi dorinţa de a-şi atrage atenţia unul celuilalt ar fi fost mai de impact dacă ar fi fost sugerate cu mai multă subtilitate. Tot la fel, transformarea Norei într-un fel de show-girl care doreşte să îşi subjuge soţul ar fi câştigat mai mult tot la capitolul subtilitate dacă nu s-ar fi petrecut tot în jurul respectivului microfon.

Una peste alta, spectacolul de la Naţionalul târgumureşean reuşeşte să emoţioneze şi oferă o reală şansă de a se face observată în sfârşit actriţei Mihaela Mihai (dublată în rol de actriţa Elena Moaleş, într-o altă variantă interpretativă a Norei).




Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania Liviu Rebreanu

Nora
de Henrik Ibsen

Scenografia: Ştefania Cenean
Regia artistică: Sorin Militaru

Distribuţia:
Mihaela Mihai / Elena Moaleş (Nora)
Bogdan Farcaş (Torvald Helmer)
Elena Purea Todoran (Doamna Linde)
Marius Turdeanu (Krogstad)
Dan Glasu (Dr. Rank)
Iolanda Dain (Anne Marie)
Dorothea Moldovan, Monica Grama (Fetiţele)



 Toate articolele despre Nora


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mircea Sorin Rusu


Alte articole

 Cît de independente pot fi păpuşile? - Nora (o casă de păpuşi), Mihaela Michailov
 Somnul păpuşilor mecanice - Nora, Adriana Moca


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer