Mă gândesc de ce să mă apuc mai întâi azi - am făcut toți atâtea, dar mai sunt atâtea de făcut! Am una din senzațiile alea rare de privire din afară. Îmi închipui că, la un moment dat, peste ani, imaginea acestei zile îmi va veni ca flash când îmi aminti de (relația mea cu) CNDB. Așa că mă decid să ne rămână nouă, tuturor, un stop-cadru de pe urma ei, unul care să rețină ceva și din calitatea stării de a fi iridescent...
Carmen Coțofană, coordonator Compartiment Programe și Proiecte
Ce ar fi pentru tine, Carmen, iridescent și Iridescent?
Iridescența înseamnă să treci ca artist prin multe experiențe - poate mult spus "de viață", dar pe care să le integrezi din plin. De fapt... înseamnă curiozitate. Asta mi se pare cel mai important: iridescența înseamnă să fii curios ca om, să ai curiozitatea de a vedea toate perspectivele, toate fațetele unui lucru, să te întrebi continuu ce e dincolo de aparențe, suprafață. E o lentilă prin care treci, prin care primești și dai mai departe. E un tunel de du-te-vino al experiențelor personale, dar și din societate. E un filtru: ceva trece, se duce, vine. E o dinamică.
Ana Papadima, Compartiment Educație Artistică și Formare
Cum e să lucrezi la un festival ca Iridescent?
Cred că e cel mai mare festival pe care l-a făcut CNDB-ul până acum. În mod atipic, poate, lucrurile au fost făcute foarte din timp - și ăsta nu e atât meritul meu, cât al celor care au lucrat și mai hands on la festival -, deci nu e un stres din ăsta dement de "acum începe și n-avem nimic și sunt o mie de probleme". Adică lucrurile sunt cât de cât liniștite. Sunt multe spectacole pe care nu le-am văzut, nici live, nici video, așa că sunt foarte curioasă, ca spectator, să ajung la ele; în rest, e mișto că un festival e totdeauna ceva mai mare, mai vizibil și... imediat. Are o perioadă dată, se creează efervescență la sală și unde se mai întâmplă, anume la Bulandra, Odeon și Apollo, deci e direct, e aici și acum față de alte proiecte, unde lucrurile sunt mai lente. Ediția 2023 aduce multe spectacole internaționale, aduce lucruri noi și nemaivăzute în România, nu e o compilație a unor lucruri pe care le-am mai văzut sau pe care le poți revedea oricând. Ai senzația - și așa e - că orice eveniment e unic, îl poți vedea doar în ziua aia sau la ora aia.
Mihai Mihalcea, director Programe și Proiecte
Cum e munca dintr-un festival, Mihai?
E foarte provocator și în același timp destul de dificil, pentru că este, pe de-o parte, un festival care vine să sărbătorească, cum spunem noi, puterea asta transformatoare a ideilor noastre, a artei, a unui anumit fel de a aborda lumea, de a ne raporta la lume - printr-un tip de prezență care să mai aibă o anumită relevanță astăzi în spațiul public. Pe de altă parte, e dificil pentru că acest festival nu vine undeva într-un vid, într-un eter, ci vine, iată, într-un context în care avem un alt război foarte crud, îngrozitor, în care umanitatea pare că-și pierde ultima fărâmă de credibilitate. În sensul ăsta sunt niște contradicții și niște tensiuni în mine care sunt greu de exprimat. Dar într-un fel mi se pare potrivit, pentru că în momente dificile oamenii sărbătoresc și răstoarnă, parcă, situația în favoarea lor - adică încearcă totuși să celebreze viața chiar și în cele mai grele momente...
Maggie Chițoran, Secretariat
Iridescența e...
Culoare artistică. Tușă. Tușă contemporană.
Cum e să lucrezi la bunul mers al unui festival?
E complicat: îți amintești pe ultima sută de metri ce trebuia să faci alaltăieri. Dar știi că urmează ceva inefabil. Momente pe care le trăiești o singură dată... și gata. Cam asta oricum se-ntâmplă la CNDB.
Corina Cimpoieru, Compartiment Cercetare, Documentare, Mediatec
La ce te gândești tu referitor la iridescență?
Mă gândesc la pata de curcubeu care apare într-o băltoacă de benzină, ca un fenomen de întâlnire între două "spații". Ai o dimensiune negativă, a benzinei care e pe asfalt, și ai nevoie de solaritate, de razele care în conexiune cu acest "negativ" îți produc acest mic miracol al iridescenței. Pe care îl vedem doar dacă avem atenție pentru asta.
Marius Costache, Light designer
Cum e să lucrezi la scenă cu atâția artiști la un festival?
Ca principiu e un pic solicitant pentru că vrem să le oferim artiștilor tot ce au nevoie, fără compromisuri sau cât mai puține. Fiecare spectacol e construit într-un anume spațiu, care nu e egal nici ca dimensiune, nici ca echipare cu spațiul în care are loc festivalul. Întotdeauna trebuie făcute adaptări, de multe ori compromisuri. Ei, cu cât reușim să facem mai puține compromisuri, ca spectacolul să aibă forma inițială, forma intenționată, cu atât e mai bine.
Cum ți se pare conceptul festivalului, ce stare îți dă?
Mie-mi spune că e ceva instabil, ceva viu adică. O pană de porumbel, cu iridescența ei, nu o vezi de două ori la fel, deși este mereu același lucru.
Nicoleta Giurcanu, Casier
Iridescența e...
Acțiune.
Cum se anunță a fi atmosfera, Nico?
Cu euforie maximă.
Cum îți dai seama dacă iese sau nu un festival? Costaș (n.r. alintul lui Marius Costache) zice că pentru el, tehnic vorbind, să iasă înseamnă să nu facă niciun compromis.
Da, în același timp însă privim și în ochii participanților la festival. Dacă le licăresc ochii, înseamnă că sunt mulțumiți sufletește și-atunci totul e ok. Asta contează cel mai mult, cel din afara scenei să fie acolo, cu noi, și să fie mulțumit, și poți spune asta și după această lumină din privire.
Raul Coldea, Compartiment Marketing și Relații Public
La ce te gândești când auzi iridescent?
Mă gândesc la caleidoscop, mă gândesc la schimbările de lumină în oraș (care e foarte poluat, și care potențează astfel schimbarea luminii, de multe ori), mă gândesc la puținele momente în care visez și-mi aduc aminte ce visez - ultima dată am visat lipitori și era totul semi alb-negru, dar ele erau foarte intens negre și foarte lucioase...
Andreea Andrei, Compartiment Programe și Proiecte
Cum e să lucrezi la un festival?
Să lucrezi la un festival e un proces destul de complex, pentru că ne solicită pe mai multe planuri. În primul rând, trebuie să ne gândim la un conținut care să fie foarte relevant și interesant pentru publicul căruia ne adresăm, și-n același timp și pentru noi. Apoi, să aducem în spațiul public subiecte, teme, forme estetice faine, interesante, surprinzătoare și așa mai departe. Pe de altă parte, trebuie să fii atent și la această componentă rațională, cumva, astfel încât să reușești să aduci conținutul ăsta și să-l pui într-adevăr în practică, și să reușești să rezolvi toate problemele care apar odată cu asta. Presupune să știi să gestionezi un buget foarte bine, să planifici foarte bine, să ai un calendar de care să te ții și pe care să-l respecți. Presupune să lucrezi cu foarte mulți oameni, cu foarte mulți artiști. Ideea e să aduci astea două lucruri împreună - artisticul și logisticul -, ca lucrurile să iasă bine.
Iridescent cred că continuă, de fapt, ceea ce CNDB face chiar de la înființare, și mă refer la interesul nostru față de zona de intersecție dintre arte. Și m-aș lega și de subtitlul ediției, reconfigurări ale sensibilului. Pentru că la CNDB prezentăm dans contemporan și performance, dar și muzică, și film, și arte vizuale, și fotografie, o listă foarte lungă de forme expresive. Cred că Iridescent e un spațiu al multitudinii din toate punctele de vedere. Încercăm să aducem împreună voci diferite, dar pe care să le armonizăm într-un fel coerent.
Pe scurt, cum știi că a ieșit un festival?
Eu cred că atunci când vezi sala plină și un public care are o reacție în care simți că ceva i s-a întâmplat, că i-ai provocat ceva. Nu neapărat numai de "bine" și de "extraordinar" tot timpul, dar se simte asta când te uiți la sală după un spectacol, dacă ai mișcat ceva. Pentru mine ăsta e cel mai sincer, mai autentic și mai satisfăcător moment.
Renate Dinu, Compartiment Marketing și Relații Publice
Iridescența te face să te gândești la...
Perspectivele din care vedem orice. Ține de unghiul din care e privită, de punctul din spațiu din care noi ne raportăm la un obiect sau un fenomen, la orice, o pată de culoare într-o baltă de pe stradă. Contează cum anume o privim, cu ce perspectivă ne îndreptăm privirea. E foarte shape-shifting și își schimbă valența sau trăsăturile în funcție de felul în care o privim, și de-aici o oarecare paralelă între perspectivele și subiectivitățile și opticile personale ale tuturor, de a vedea diferit același lucru. Și iridescența ține să ne-aducă aminte treaba asta, că perspectiva și poziția din care privim lucrurile ne arată un rezultat diferit de fiecare dată.
Vava Ștefănescu, Manager
Cum e cu iridescența?
Iridescența pornește, mai întâi și mai întâi, de-aici, din fabrica de făcut festival. Adică bucuria, creativitatea de a depăși momentele grele și câteodată aproape imposibile stârnește de fapt o configurare a sensibilității noastre interne, ca echipă, mai întâi; și-apoi toate astea, ușor-ușor, toată energia și munca noastră se dirijează către public. Deja din programarea pe care am făcut-o, de unde am pornit de la 5 spectacole, s-a ajuns la 16 (și apoi la 23 de evenimente în total) - deja de-acolo am început să imaginăm cum vibrează, cum răspunde sensibilitatea publicului. Iar ca să aducem spectacolele propriu-zis pe scenă și publicul să-l aducem la scenă e fix partea de laborator... iridescent.
Adnana Cruceanu, Compartiment Marketing și Relații Publice
Cum vezi tu Iridescent?
Îmi place să mă gândesc la Iridescent ca la o navă spre un necunoscut de care simți că ai nevoie. E ca o cană de ciocolată cu lapte cald pe care ți-o dă un prieten care e chef de fine dining, așa că îți pune și niște chilli în băutură.
Mișto. Și cu extinctorul ce e?
O să fie incendiar, aia e!
... și-apoi râdem, sunăm, scriem, contractăm, invităm, împărțim flyere și lipim afișe, mergem la scenă și vorbim cu artiștii, luăm pauză și mâncăm, trimitem comunicate, asistăm repetiții, preluăm invitați și spectatori, plecăm și dansăm și-o luăm de la capăt. E doar prima zi de festival. E doar prima zi din restul tuturor.
Iridescent - ireversibil e aici.