Sâmbătă, 4 noiembrie 2023. Sinagoga neologă din Cetate, câteva dintre străzile adiacente, Palatul Culturii din Timișoara - sala de spectacole a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST) / sala mare de spectacole a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara (în 1938, sala de bal Reduta). Ora 7 și jumătate seara. Începe premiera spectacolului Sidy Thal, coproducție TGST & Teatrul Evreiesc de Stat (TES) din București. Pe textul lui Thomas Perle (născut în 1987, în Maramureș), scris în 2023 într-o rezidență a Forumului Cultural German pentru Europa de Est. Vechi și constant colaborator al TGST, Clemens Bechtel este co-autor al textului și regizor al spectacolului.
Un prolog de 25 de minute în Sinagogă. O plimbare de 15 minute pe străzile Cetății. Reconstituirea (parțial ficționalizată de Perle și Bechtel, pornind de la documentarea Mariei Irimia) pe scena TGST, preț de aproximativ un ceas.
Prologul ne poartă într-o comunitate evreiască rurală. Cei 8 actori joacă roluri multiple (inclusiv pe acelea de mașiniști, mutând elementele de decor la vedere), acompaniați de muzica produsă live de Serena Voaideș și Alina Talianu. E o poveste spusă pe ton jucăuș, prin ochi de copil. O poveste care include moartea (tatălui) și ecourile sumbre ale pogromurilor ce vor veni și se vor transforma în Holocaust. În concluzia scenelor din Sinagogă, apare soluția: plecarea, fuga, evadarea. Cât mai departe. America.
Suntem invitați pe scările Sinagogii, pe Mărășești. În fața peretelui clădirii din față (în Spitalul Militar din Timișoara s-a realizat, în 1847, prima anestezie generală cu eter din ceea ce numim azi România, la doar 112 zile după premiera mondială din SUA), un cuplu de tineri vorbește despre amenințarea legionară. Câteva sute de pași mai departe, după ce am traversat șina de tramvai ce unește piețele 700 și Libertății, pe scările proaspătului Timișoara Convention Centre, doi legionari privesc fioros și aruncă amenințări în direcția unui bărbat evreu. Nu departe, în fața zidurilor Comenduirii Garnizoanei din Libertății, o șvăboaică își așază în monolog disperarea de a fi silită, de cei de-o limbă cu ea, să se întoarcă împotriva celor alături de care a trăit, dintotdeauna, în bună vecinătate în Timișoara multi-etnică.
Cele trei popasuri pe drumul dintre Sinagogă și Teatru sunt marcate, sonor, în căștile pe care le are fiecare spectator, de muzici și cântece tradiționale evreiești (muzica: Dan Simion & Ansamblul "Motl, fiul Cantorului" de Scholem Alejchem - Motl, probabil cel a cărui poveste din copilărie o privim în prolog, aici există o oarecare neclaritate a prezentării / receptării spectacolului), de șoapte felurite și de dialogurile / monologurile actorilor pe care îi vedem în fața noastră, îmbrăcați în costumele epocii (Șteff Chelaru & Ioana Groza). Printre public și artiști, pietonii, bicicliștii și tramvaiele sâmbetei timișorene. Noiembrie 2023 & noiembrie 1938, Tazz & Glovo suprapuse peste rânjetul morții care pândește, peste umbra războiului (de atunci - de acum?).
Reconstituirea ni-i aduce în prim-plan pe F. Ghedeon (jucat, în seara premierei, de Katia Pascariu - în tot restul textului, voi aminti doar distribuția premierei, versiunea sa integrală fiind de găsit aici), pe complicii săi, Ion Popa (Mircea Dragoman) și Petru Fleschin (Mihai Prejban), și pe mentorul său, Corneliu Zelea Codreanu (Maia Morgenstern). Cel de pe urmă avea să fie ucis, alături de alți 13 legionari, de jandarmii care îi transportau dintr-o închisoare în alta. Atentatul timișorean a fost penultimul dintr-o serie teribilă de acte violente prin care legionarii conduși de Horia Sima încercau să determine eliberarea liderului lor tradițional, Codreanu. Încercarea lor a avut efectul opus.
Decizia lui Clemens Bechtel de a distribui aceeași actriță în rolurile Zelea Codreanu și Sidy Thal e tulburătoare. Maia Morgenstern joacă în cheie inspirat ironică rolul mentorului invocat de imaginația îmbolnăvită a lui Ghedeon. E, în fapt, vorba de o dublă ironie. Pe de o parte, adresată aerelor bombastice din declarațiile către țară și urmăritori a liderului fascist. Pe de altă parte, țintindu-l pe Ghedeon, cel devenit candidatul ideal pentru împlinirea atentatului pe baza ignoranței și credulității (ceea ce nu o împiedică pe Katia Pascariu să îi conferă câteva tușe emoționant-raskolnikov-iene în apropierea sinistrului climax ce o află cățărată pe schelele prin care Șteff Chelaru & Ioana Groza au recreat, alături de copia ironic-metaforică a uriașului candelabru din alamă, sala mare a Naționalului, adică sala atentatului).
Codreanu al Maiei apare și dispare în mintea lui Ghedeon printre rândurile de spectatori. Sidy Thal a Maiei pășește printre colegii de actori și se adresează acelorași spectatori, spunându-și și spunându-le, imediat după atentat (sugerat printr-un sunet ascuțit de intensitate cvasi-insuportabilă), că va continua să cânte, să recite, să spună și ducă mai departe povestea.
Sidy vorbește mereu în idiș, după cum celelalte personaje alternează germana și româna, uneori în cadrul aceluiași monolog. Supratitrarea, în cele două spații interioare de joc, și căștile, în aer liber, asigură traducerea. Tehnologia permite, așadar, receptarea lejeră a vorbelor rostite în trei limbi (de fapt, patru, existând și versiunea în engleză a intertitlurilor). Vi se pare puțin lucru? Chiar, vi / ni se pare puțin lucru că reconstituirea atentatului evocat mai sus se întâmplă, în 2023, printr-o coproducție dintre un teatru de limbă germană și unul evreiesc, ambele găzduite de România, țară a cărei horror-contribuție la pogromurile din al doilea război mondial e încă insuficient cunoscută? Poate că acum câțiva ani n-ar fi fost ceva ieșit de comun. Dar acum, în noiembrie 2023, dați-mi voie să aplaud acest exercițiu de normalitate.
În 2020, Clemens Bechtel documenta povești din Piatra Neamț și se le înscena într-un spectacol memorabil al Teatrului Tineretului, Viitorul din trecut, produs și jucat în condiții pandemice. Atunci și acolo, s-a plecat din Teatru, s-a mers pe străzi cu căști pe urechi, s-au făcut popasuri marcate de actori jucând personaje din alte vremuri, s-a ajuns în Palatul Copiilor. Element-comun: Alex Halka (înregistrări pentru audio-walk & video design). Și, desigur, pasiunea & talentul lui Bechtel pentru re-facerea, re-aducerea la lumină & sunet, re-învierea unor istorii vechi, mai mult sau mai puțin faimoase, spunând câte ceva relevant despre ce am fost și ce suntem.
În Sidy Thal, povestea conspiratorilor și apariția fulgurantă a artistei care dă numele spectacolului e completată de mărturia unei plasatoare care vorbește în cadrul anchetei judiciare (Daniela Török), de o voce-narator (Radu Brănici) și de istoria a două prietene din Timișoara acelor vremuri, Elisabeth (Oana Vidoni) și Zelma (Olga Török). Copilăria, adolescența, viața adultă trăite în căușul unei prietenii sunt pe cale de a deveni istorie din cauza originii evreiești a Zelmei. Acest segment dramaturgic poate ar fi meritat o dezvoltare mai amplă și o mai apăsată conectare cu realitatea multi-etnică a Timișoarei și Banatului epocii.
Regia lui Clemens Bechtel oferă eleganță și evită tușele prea apăsate, fără a evita, însă, evocarea responsabilităților și delimitarea binelui de rău. Nu e rost de abordări ultra-patetice, dar nici de relativizări la modă în anii de pe urmă. Holocaustul a fost una dintre cele mai mari tragedii din istoria omului. Punct. Apariția sa a fost posibilă dintr-un șir de cauze care nu exclud responsabilități / lașități individuale a căror necunoaștere / minimalizare poate duce la repetarea sinistrelor întâmplări.
De aceea, Codreanu seamănă atât de mult cu Sidy Thal. Pentru că recunoașterea semințelor răului nu e mai niciodată treabă ușoară. De aceea, Codreanu urcă și coboară printre / dintre noi și înfulecă cu poftă în timp ce declară că face greva foamei și pozează cu aură de sfânt care binecuvântează mulțimile. Pentru că natura sa n-are nimic de-a face cu divinitatea și mai totul cu umanitatea.
Premiera bucureșteană a Sidy Thal va avea loc pe 12 și 13 noiembrie 2023, de la ora 19:00, la Teatrul Evreiesc de Stat.
(Foto: Ovidiu Zimcea)