Dincolo de zgomotul mediatic, am văzut un spectacol modern în care libretul la Simfonia Fantastică de Berlioz a fost modificat, Căciuleanu creînd propria sa poveste. Muzica a fost combinată cu texte din Shakespeare, Baudelaire, Moliere, Verlaine, Rostand, iar Dan Puric a avut un moment de pantomimă. Povestea de dragoste şi drama creatorului dizolvat în creaţie din noul libret al Fantasticii îi oferă lui Căciuleanu posibilitatea combinării unor pasaje suprarealiste cu scene impresioniste şi cu adevărate momente de teatru. Mai mult spectacol, nu doar balet, Fantastica extrage muzica vorbelor ca fond sonor pentru dans. Muzicalitatea versurilor poeţilor damnaţi ca suport pentru dans, fără a fi o inovaţie, reprezintă una din legăturile ingenioase dintre balet şi teatru.
Imaginea Creatorului (pe care l-ar putea chema Răzvan, după cum spune Căciuleanu), reflectată diform într-o oglindă mincinoasă, în continuă căutare a Femeii Iubite, un Creator frînt în mişcări (fascinant Răzvan Mazilu), o siluetă albă care alunecă prin scenă eteric, mai mult duh decît carne, reprezintă punctul forte al spectacolului. Debutul cu monologul Ofeliei nebune, măsură a iubirii nemăsurate şi neîmplinite, dă direcţia Fantasticii. Nu lipseşte umorul, în două scene de pantomimă şi dans, cea a lecţiei de balet (cu Petruţa Almosnino maliţioasă şi funny folosind doar bine cunoscuta comandă un, deux, trois) şi cea a funcţionarului birocratic (peste Dan Puric se revarsă sute de pagini de hîrtie într-un moment similar cu cel din Othello?! regizat de Andry Zholdak). Un spectacol care, sper, va atrage la Opera Naţională nu doar spectatori, ci şi creatori care să mai şteargă praful din repertoriul instituţiei.
Opera Naţională din Bucureşti.
Simfonia Fantastică
de Hector Berlioz.
Un spectacol de Gigi Căciuleanu.
Conducerea muzicală: Tiberiu Soare.
Scenografia: Adriana Urmuzescu.
Cu: Răzvan Mazilu, Bianca Fota, Dan Puric, Petruţa Almosnino, Adela Crăciun, Mihai Mezei, Cristina Marinescu, George Mocanu.
Fotografii realizate de Mihaela Marin.