Dolores ar putea fi povestea a două surori (Dolores și Sandra) care au ajuns să se ia la trântă cu trecutul. Sunt două surori ce au făcut porcării, dintre cele mai mari. Care s-au măritat cu bărbați violenți, bărbați fără inimă. Alegerile proaste le-au dus în situația în care să fie date la o parte de propriile lor surori, propria familie și de societate. Să fie catalogate drept anormale.
Spectacolul este compus dintr-un singur act, care însă este repetat. Elena Popa este Sandra, iar Nora Covali este Dolores. Dolores ajunge disperată la ușa Sandrei, implorându-i ajutorul. Spune că este urmărită de Jerry, că acesta a bătut-o (i se poate observa o vânătaie la ochiul stâng). Însă sora ei nu dorește să se implice, să se mai implice. Îi este frică că dacă ajunge acasă soțul ei și o vede pe Dolores, va ieși un scandal. Felul în care este îmbrăcată Dolores spune ceva despre starea ei. Porcăriile pe care le-a făcut și care au dus-o în stadiul în care nimănui nu îi mai pasă de ea sunt enumerate de sora mai mică, chiar dacă Dolores vede ceva bun în ceea ce a făcut. "Sunt un om bun aici, în interior".
"Sandra, pe tine te bate Vinnie?" "Bineînțeles că nu." "Sandra, tu îți bați copiii?" "Bineînțeles că nu."
Însă la un moment dat Sandra, după ce o vede pe Dolores în starea în care este și vorbesc despre perversiunile fiecăreia, recunoaște că este bătută. Că "i s-au cărat pumni în cap". Că soțul ei a început să fie violent mai întâi cu câinele, bătându-l la nervi, iar apoi a ajuns la ea. În momentul acela, ea își schimbă gândirea. Observă că nu este totul bine între ea și Vinnie, cum afirma înainte. Observă că se află în situația surorii ei, că este o victimă și că trebuie să fie unite.
"L-am împușcat, Sandra. Mă bătea atât de tare încât n-am mai rezistat. Azi dimineață, la micul dejun, citea ziarul. Am tras fix prin el. L-am aruncat pe podea, umărul îi sângera. Dar el râdea, îl auzeam cum zice că mă omoară. Iar eu am fugit pe stradă, am luat autobuzul, am trecut prin KFC. Îl auzeam cum claxonează. Am ajuns la Cati, nu mi-a răspuns, așa că am venit la tine.", spune Dolores, cu pistolul ațintit asupra Sandrei, panicată că firul de telefon ar fi fost tăiat de către Jerry. Când Sandra îl pune în priză la loc, acesta sună, la capătul celălalt fiind Marriane, a treia soră a lor. Dă vestea că Jerry a fost găsit mort de către poliție. Lumina se taie, odată cu ieșirea celor două din scenă, pe ușa de intrare în casa Sandrei.
Ziceam că spectacolul este compus din același act reluat - cum am spus, acest dialog straniu și usturător dintre cele două surori constituie un singur act -, însă cu schimbarea rolurilor. Această trecere se face într-un mod diferit de trecerile din alte spectacole. Îmi aduc aminte de O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, regia Alexandru Mâzgareanu, premiera a TT-ului din 2021, în care schimbarea decorului se făcea pe întuneric, cu spot de lumină pe Andrei Merchea, în rolul Cetățeanului turmentat, care stătea la balcon și interpreta piesa Dă-i cu șprițul pân'la ziua de Gică Petrescu, de către niște bărbați îmbrăcați complet în negru, cu cagule, angajați ai teatrului. De asemenea, la spectacolul aici. melacolia, ridicarea și coborârea "Pietrei" se făcea tot pe întuneric, de către angajați tot în negru, tot cu cagule, pe întuneric. La Dolores, însă, fiind și sala mică, aceștia au făcut parte din figurația spectacolului, fiind îmbrăcați la fel, dar pe tricouri având numele agresorilor: Frankie, Tommy, Jerry, Vinnie. Tot ce au făcut a fost să scoată obiectele și să se "joace" cu pistolul, păpușa, etc.
În parte a doua, actrițele fac switch de roluri, Nora Covali fiind Sandra și Elena Popa Dolores. În prima fază nu-ți puteai da seama că s-a făcut acest schimb de roluri, căci Nora a intrat, a tras din perete o cutie pe care să se așeze, a tras o masă unde era un laptop și, când l-a deschis, s-a proiectat pe perete un Zoom meeting cu "Sandra", având camera închisă, și actrițele Lucreția Mandric, Ecaterina Hâțu si Loredana Grigoriu care povesteau despre haine, bărbații lor, mersul la mall și altele. Sandra a început să se machieze, fundalul sonor fiind acoperit de acest meeting... până când sunetul se distorsionează, începe să nu se mai înțeleagă ceea ce spun doamnele și să se repete prima parte a scenei inițiale: Dolores care vine înnebunită la Sandra acasă.
Doar că ceva este diferit în această parte a spectacolul. Sunetul (Paul-Ovidiu Cosovanu) este mai tare, lumina (Costi Baciu) mai puternică, dinamica mai intensă. Și reușește Elena Popa să intre în casă, să ajungă la microfon și să spună monologul lui Dolores: "L-am împușcat, Sandra. Nu am mai putut...". De remarcat la acest act dublat este că actrițele interpretează altfel rolurile: Dolores nu mai este disperată, ba mai mult este mai rebelă, mai mulțumită de ea însăși, iar Sandra este opusul, fiind mult mai calmă față de prima variantă a Sandrei interpretată de Elena Popa.
Această dublare a textului piesei, cu schimbarea rolurilor și a nuanțelor, este intervenția regizorală a lui Ciprian V. Nechita, menită a arăta că "într-un context de viața nefericit, orice femeie poate deveni Dolores" (Raluca Năclad). Dinamica este mai intensă, mai ales când Dolores aruncă cu ceva în Sandra. În prima versiune aruncă doar cu o păpușă (pe care scrie litera D), dar aici, în această a doua versiune, Dolores deschide podeaua - creație scenografică fantastică - și aruncă cu tot găsește: cupoane, haine, reviste, cutii, Sandra rămânând fixă într-un colț. "Îmi pare rău. Poate ar trebui să mă duc la balamuc. M-aș împrieteni repede. Iar duminică ai putea veni să-mi cânți". Finalul este aproape asemănător, însă Dolores își îndreaptă pistolul asupra propriului ei cap, tentată de ori poate simulând o sinucidere. Și cele două ies. Sfârșit. Însă nu e un sfârșit. Până la urmă e doar o poveste dintre cele multe povești ale femeilor.
Edward Allan Baker: "Scriu despre oameni născuți din cărămidă și asfalt, care nu au zile proaste, ci ani răi...."
(Foto: Marius Șumlea)