Împotriva tuturor considerentelor socio-politice, D'ale carnavalului e un excelent pretext textual pentru performanțe artistice. Atunci când sfârșește, poate să reînceapă din nou. Încă o dată și încă o dată. Totul depinde de bagheta magică ținută în mână de regizor. Și regizorul, prin mesagerul său travestit (suntem la carnaval doar!) din "cantindat la percepție" în ingenuu clovn melancolic, poate însufleți personajele dintr-un stop-cadru sau le poate trimite în culise, la culcare, după dorință. E secvența finală adăugată motivațional, demonstrativ, cu un Pierrot extras din commedia dell'arte spre a deveni ad-hoc un complementar magician al lumii de iluzii teatrale.
Firește, actorii turdeni s-au lăsat pe mâna regizorului. Mai persistă pe alocuri opinia (eronată deja) conform căreia Caragiale poate fi jucat autentic numai de actorii din sud. Ei bine, Marian Negrescu este gorjean autentic! Cu asta am închis gura detractorilor. Deci produsul regizoral e în spiritul unui Caragiale de acolo, din sud, implantat în pământ ardelenesc, stropit cu idei originale și fantezii dobândite spontan. Vorbire repezită, presărată cu picanterii bine evidențiate, gesticulație ostentativă, hărmălaie, agitație pe măsură, argou și muzică de mahala, temperamente năvalnice, extravertite, îngroșate, duse la paroxism, în tirade isterice.
Încadrarea în mahalaua bucureșteană o face scenografa Mara Bădică. "Frizăria" lui Nae Giurumea are o oglindă dublă mare așezată perpendicular pe latul scenei, cu masă și scaune de "frizerie" pe laterale. Oglindă, sticlă transparentă sau amândouă la un loc. Ideea de confruntare dintre cele două dame e fixată și prin două portrete feminine proiectate în desen fin pe panoul din fundal. Mița și Didina, între ele un virtual amorez? Femeile se vor înfrunta violent, urcate pe masă într-o scenă de tot hazul. Comic buf îndesat cu ghiotura. Cu mici transformări, decorul, conceput ca funcționalitate geometrică în vârf ascuțit îndreptat spre public, amenință prin dublură: ascunde în triunghi frizeria cu franjuri aurii pentru a face loc culiselor carnavalului. Cele două spații ale acțiunii. Frizeria lui Nae se înnoiește, calfa Iordache spoiește de zor, cocoțat pe o scară (dublă și ea), cu bidinea și găleți și odată cu noua lectură a piesei se înnoiesc, firește, conotațiile în stil grammelot ale limbajului. Gest, mimică, mișcare bine coordonate. Se știe, în limbaj caragialian, "a traduce" înseamnă "a înșela" și fiecare înșală, cu mască sau fără mască. Bilețelele au rolul lor în lanțul încurcăturilor amoroase pe care se bazează comicul de situație și regia respectă regimul acestor înlănțuiri de scene. Satira triumfă ca în toate subiectele comediilor lui Caragiale. Actorii strălucesc în partituri memorabile.
Lumea mahalalei exultă de culoare și viață neaoșă ca într-o "telenovelă arhaică", după cum se exprima regizorul Andrei Mihalache, cel care a montat piesa în 2017 la Teatrul de Nord. Un carnaval veșnic viu, un bâlci baroc de proporții incomensurabile. Românii sărbătoresc prin râs și voie bună. În fruntea distribuției evoluează Cătălin Grigoraș în rolul Nae Girimea, "frizer și subchirurg", craidonul de cartier, infatuat și țanțoș, isteț și elegant, mitoman cu lipici la femei. Dar Cătălin Grigoraș are și lipici la public. El excelează în roluri comice, așa cum este acesta și are disponibilitatea necesară pentru a întrupa fețele polivalente ale stilului satiric. Amorezul stilat Nae e adorabil când își consultă carnețelul pentru a da întâlniri amantelor sale. Valentin Oncu intuiește cu dibăcie firea personajului Iordache, sluga credincioasă a lui Nae, modest și ușor sastisit. În comparație cu el, Iancu Pampon, conturat de Călin Mihail Roajdă, afișează o personalitate explozivă, tumultuoasă, reușind excelente secvențe ilare mai ales când apare la carnaval costumat în preot. Apariție de efect. Dacă Pompon e îmbrăcat în negru, Mache Răzăchescu zis Crăcănel, interpretat de Ioan Alexandru Savu, e îmbrăcat în alb, e înger. Savu are o intrare în scenă triumfală, aplaudată, apoi parcă intră într-un con de umbră spre final, deși rămâne la fel de simpatic. "Cantindatului la percepție" îi sunt repartizate hălci bune de umor ingenios exploatate de George Sfetcu (pe care l-am văzut în spectacol) și, probabil și de Vali V. Popescu (dublură). Mâțâit și smiorcăit apare Cornel Miron în subcomisarul de serviciu solicitat la datorie. Polițistul e ipistat, "subofițer", frizerul e "subchirurg" ("doctor de dinți"), adică de inferior rang social, dar cu pretenții. Lumea personajelor pitorești din mahala e întregită de sclifoselile Miței și ale Didinei. Cu prestanță de midinete cochete și răzgâiate acționează Maria Salcă (văzută) și Doina Șoproni (dublură) în Didina Mazu, respectiv Alexandra Dușa (văzută) și Grațiela Bădescu (dublură) în Mița Baston. Exemplare feminine cu apucături și comportament de mahala. Rizibile, fermecătoare. Despre focalizarea acțiunii pe confruntarea dintre ele am vorbit. Jocul lor e convingător, revarsă hohote de râs sănătos. Miki Paicu e chelnerul care se plimbă prin sală și invită spectatorii la un pahar de bere. Cam slab reprezentată hărmălaia carnavalului, numeric vorbind. Puține măști, altele decât eroii prinși în urmăriri și răzbunări violente. Doar Alin Pop și Max Stan (figuranți). Veselia generală e întreținută de cei doi instrumentiști Alexa Rusu (acordeon) și Marcel Bisioc (vioară). În rest, întâmplări de-ale carnavalului... Sau, pardon! De-ale infinitului Caragiale.
(foto: Marius Romilă)