După acest preambul de ordin documentarist-sentimental, a urmat spectacolul Minunea / Csoda, producție a teatrului petroșenean, cu premiera în 14 ianuarie 2023. Minunat prilej pentru a conecta problematica piesei scrise de scriitorul maghiar György Schwajda în 1978 cu multiculturalismul din vale. De remarcat că spectacolul montat aici de regizorul din Ungaria László Molnár s-a jucat în 2023 și la Olimpiada Teatrală din Ungaria, a fost prezentat și la Festivalul FESTIS de la Chișinău. Colaborarea cu Teatrul Szigligeti din Szolnok (unde e angajat regizorul László Molnár) a rodit exemplar pe acest palier cultural-artistic, nu ca în plan politic-social, din păcate. Consemnăm reușita drept o "minune" a colaborării româno-maghiare în domeniul artei scenice. Traducătorul textului și asistentul de regie este István Andreszek, devotat proiectului interacțiunii culturale dintre părți. Dramaturgul György Schwajda e asociat pleiadei scriitorilor maghiari umoriști din care fac parte Örkény István, Karinthy Frigyes și Görgey Gábor. Comedia Statul plăcerii a lui Görgey Gábor, înrudită oarecum cu Minunea de care ne ocupăm aici, a fost pusă în scenă la Teatrul Național din Cluj în 2004 în regia lui Vadas László.
Dar adevărata "minune" devoalată scenic de realizatorii spectacolului se axează pe incisive coordonate realist-simbolice. De fapt o falsă minune intrată în circuit real ca multe alte minuni prefabricate artificial. Textul parodiază subtil cunoscuta parabolă a orbilor, într-o comedie cu accente dramatice, al cărei subiect e extras din ingrata perioadă comunistă. O eroare din greșeală (sic!) a unei comisii medicale îl declară pe nevăzătorul Vencel perfect văzător! Degringolada care rezultă din acest fapt pune în lumină maladia cronică a unei societăți ce trăiește în tipare rigide ce frizează absurdul. Partidul unic, împreună cu mișcarea sindicală dirijată de la centru, asigură "bunăstarea" populației în regimul totalitar. Leagănul așezat central, în scenografia propusă de Cristian Marin, țintește spre sublinierea acestui confort mediocru în care se complac personajele, de voie de nevoie, confort din care însingurarea nu poate fi alungată în întregime. Actrița dezvoltă cu solicitudine profilul sufletesc al personajului. Monologul introductiv al Veronikăi, soția lui Vencel, e edificator în acest sens. Modulațiile vocale ale Irinei Bodea Radu, interpreta Veronikăi, transmit o bucurie amară, acceptabilă în acele condiții de viață. Ea se leagănă inocent, ca o copiliță, în hinta pusă la dispoziție și cuvintele ei trimit spre melancolia transmisă de piesa Ringas el magad din 1972 a formației maghiare Locomotiv GT, melodie neinclusă în spectacol, din păcate. Leagănă-te singur că nu-i nimeni care să te legene, spun versurile acelea. Monologul Irinei Bodea Radu ne introduce în atmosfera cenușiu-liliachie a raiului comunist, cu apartament modest, cu baie și bucătărie standard la bloc, colectiv de muncă în tipografie și celebra mașină de carton presat Trabant, fabricată în Republica Deocamdată (!) Germană, trofeu primit prin sindicat, simbolul bunăstării absolute în țările din lagărul comunist. Ironizarea epocii se face simțită treptat, pe măsură ce Vencel își reia activitatea în colectivul de muncă din tipografie, alături de zețarii interpretați de Andrei Șchiopu, Mihai Alexandru, Robert Vlad și Mihai Sima (maistrul șef). El este constrâns de împrejurări să-și accepte "normalitatea" falsă, ca toți cetățenii trăitori sub cizma sovietică. O normalitate rizibilă, prefăcută, malignă.
Vencel, interpretat magistral de Daniel Cergă, are ceva din abulia cețoasă a lui Woyzeck și încadrarea ironică într-un sistem totalitar a unui brav soldat Švejk molâu. Actorul exploatează inteligent și comic cecitatea personajului, firește. Gheorghe Stoica realizează în Unchiul Schuszter un veritabil lider de sindicat din vremea respectivă, pisălog și autoritar cât trebuie ca să fie caraghios. Tot în nuanțe ilare își construiește Oana Liciu Gogu personajul Biborka, femeia de serviciu devenită, pentru scurt timp, amanta grotescă a lui Vencel. Plictisită Cârciumăreasă desenează pe scenă Izabela Badovics. Prin simpla prezență în sală și în spațiul de joc, Patricia Buraga este o bombă sexuală în adevăratul sens al sintagmei. Dosul ei face senzație, după cerințele scenariului ce valorifică nurii feminității și efectele acestora asupra bărbaților. Partea a doua se deschide cu un potpuriu de hituri din anii '70, șlagăre maghiare și internaționale, printre care și Kislány a zongoránál / Fată la pian, compoziția muzicianului maghiar din România Janos Koós. Astfel că cercul interacțiunilor culturale se dovedește fertil și pe acest plan.
(Foto: kluphotography)