În partea a doua a zilei, după o masă rotundă cu participarea invitaților TDIDS pe tema Teatrelor «muncitorești», văzute inițial ca "instrumente de propagandă" și apoi ca "piloni ai comunităților locale", a început Repetiția generală în sala mare, generoasă a teatrului. De fapt, desigur, nu o repetiție stricto sensu, ci spectacolul cu acest titlu, realizat de Sorin Militaru pe textul lui Aldo Nicolaj, reputat autor italian de comedii și monologuri. Traducerea textului e făcută de Ionela Dănilă și Marian Stan.
Spectacolul valorizează forțele artistice ale trupei într-o montare cu țintă spre comedia populară. Cam neagră comedie de situație, dar luminată creativ, amuzant, în albul incisiv al realității parodiate. O pregătire prelungită, ticăită, rizibilă, o "repetiție generală" a unei răpiri sau jaf ca în American Buffalo de David Mamet. Aceeași atmosferă apăsător angoasantă. Tensionare eșalonată pe secvențe deductibile. Gangsteri de mucava, caraghioși, paranoici sunt luați în răspăr de incisiva ironie a autorului. Și nu o gașcă de infractori de cartier adunați laolaltă, ci chiar o familie bine constituită, care pune la cale o răpire: tată, mamă și fiu. Recompensa visată se dovedește iluzorie și planul e dejucat printr-o lovitură de teatru catastrofală, grotescă. Fata răpită, Vilda, este orfană și recompensa nu are de unde să vină. Gafa sancționează planul mafiot.
Inocența, sinceritatea și simplitatea Vildei sunt puse în evidență prin acuratețea jocului de Patricia Buraga. Ea aduce seninătatea, lumina, în mediul neguros familial, infectat de obsesia raptului. Capul familiei, Alfonso, este un gangster ramolit care a făcut pârnaie, are un picior de lemn, dar nu renunță la infracțiuni de tip mafiot și la alte fărădelegi. Dorin Ceagoreanu îi dă alură de tâmpițel deconectat de la mersul societății civilizate. Mult mai voluntară pare soția lui alcoolică, interpretată de Oana Liciu-Gogu, actriță ajunsă la o maturitate artistică remarcabilă. Savuroasă, îndelung aplaudată de public, este apariția Izabelei Badovics în rolul Luisa, logodnica lui Giorgio, fiul. Ea, blonda exponențială, reprezintă prostia feminină în stare pură, alergică. Și asta place enorm. Bogdan Constantin Tălmaciu conturează în Giorgio un fiu zăpăcit, impulsiv, dornic de implicare în acțiuni riscante, dar la fel de tâmp ca tatăl său. Andrei Șchiopu, Vecinul, e drăcușorul din mașinărie ce-și dezvăluie intențiile și adevărata față doar în scena finală. El a manevrat din umbră această "repetiție generală" ca pe un joc sorocit să devină cândva realitate.
Pentru spectatori, însăilarea scenelor e un bun prilej de relaxare și amuzament general. Ce, numai repetiția de pe scenă să fie "generală"? Receptarea nu? Oricum, canțoneta italiană, revărsată peste personajele aranjate de Sorin Militaru ca într-o poză fericită de familie cumsecade în final, duce cu ea metehnele și uzanțele unei societăți corupte, bolnave, tocmai bună pentru a fi stigmatizată comic, necruțător, în acest fel. Un comic burlesc, desigur, corect pus pe scenă de regizor.
(Foto: kluphotography)