Rața, de la 7 la 9 - Rața!

Prin pelicula Cléo de 5 à 7 (de (re)descoperit zilele acestea pe HBO Max), regizoarea și scenarista franceză de origine belgiană Agnès Varda a așezat, în 1962, perspectiva feminină în vârful unuia dintre cele mai puternice și influente curente din cinematografia lumii: Nouvelle Vague-ul francez al finalului anilor '50 și anilor '60. Urmărind aproape în timp real traseul unei tinere cântărețe (interpretată de Corinne Marchand) pe străzile și în câteva dintre clădirile Parisului, într-o splendidă după-amiază de solstițiu de vară, de la 5 la 6 și jumătate, Varda invita spectatorii cinefili să privească viața prin ochii unei femei. Era, în epocă, un gest de curaj echivalent cu o mică revoluție. Chiar și în avangarda celei mai noi dintre arte și uneia dintre cele mai evoluate dintre societățile timpului, femeia era încă departe de fi dobândit statutul de partener egal bărbatului.

Prin piesa de teatru & spectacolul Rața!, premieră a Reactorului clujean din noiembrie 2023, reprezentată la Replika bucureșteană nici o lună mai târziu, dramaturga Cleopatra Constantinescu, regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu și actrițele Andrada Balea, Alexandra Caras, Ana-Maria Marin, Alina Mișoc și Paula Seichei continuă lungul drum al omului către firesc. Fabula post-modernă imaginată de Cleopatra Constantinescu vorbește despre drumul inițiatic, de descoperire a propriei persoane și a lumii a rățuștii-fiică (Ana-Maria Marin), ce refuză modelul bătătorit a cevasăzică rolul feminin în viață pe care i-l oferă rața-mamă (Alexandra Caras).


De la 7 la 8 și jumătate, rățusca pe cale să devină rață învață, pe căi când mai haioase, când mai înfricoșătoare, pe bază de întâlniri cu ființe când mai prietenoase, când mai hâde, cum devine treaba în lume. În lumea-corporație, în lumea-club, în lumea-trupă, în lumea-hobby, în lumea-cuplu. Călătoria de tip Harap-Alb 2.0 se încheie, rotund, în familia cândva părăsită, ca un ecou al unui spectacol al devenirii feminine pe propriile puteri, Vrabia al Letei Popescu de la Teatrul Fani Tardini din Galați (premieră 2022). Revenită acasă, rățușca își cere dreptul de a fi numită rață într-un final ultra-curajos al cărui element-surpriză vine să întregească demersul întregului spectacol.


Despre trup e, mai ales, vorba. Despre dreptul femeii de a-și decide soarta propriului trup, despre lupta acesteia cu propriile preconcepții și cu prejudecățile celorlalți (pe bază de kilograme, ani și altele asemenea), despre cum se vede și cum e văzut corpul feminin. Dintre multiplele, poate prea multele elemente de decor propuse de Mihai Păcurar, o imensă oglindă (care delimitează spațiul de joc de oarece culise improvizate) reflectă, refractă, arată, ascunde, reproduce, distorsionează. Jocul perspectivelor și imaginilor născute de obiectul scenografic (altă similitudine cu faimosul Cléo de 5 à 7 și ale sale infinite unghiuri născute de multitudinea de oglinzi, geamuri, lentile, suprafețe lucioase de găsit în aproape fiecare cadru) reproduce angoasele, incertitudinile, hazardul.


În timp ce Ana-Maria Marin e mereu eroina centrală, Andrada Balea, Alexandra Caras, Alina Mișoc și Paula Seichei își împart multiple roluri, costumații și situații. Dinamică, plină de umor, isteț potențată de coloana sonoră powered de Radu Dogaru (cu un bonus de final memorabil by Paula Seichei) și, cum spuneam, de curaj, montarea lui Dragoș Alexandru Mușoiu își onorează subiectul printr-o abordare proaspătă, relevantă, care evită locurile comune și provoacă multiple linii de gândire. Au trecut peste 60 de ani de la marele film al lui Agnès Varda și mai sunt încă atâtea de cucerit!

(foto: Roland Váczi)