Hai mai bine despre bunătate să povestim, căci ea este veselă și nevinovată și, la drept vorbind, acesta-i adevărul! În definiția de dicționar, bunătatea se definește ca "însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine", cu sinonimele: blândețe, bunețe, milă, îndurare, îngăduință, amabilitate, bunăvoință. O definiție ne duce spre o alta, bun este cel "care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții." cu sinonime binevoitor, blajin, blând. Cum putem defini bunătatea, dar mai ales pe agenții ei? Este un semn de putere și înțelepciune să fii bun, să împarți cu ceilalți și să ajuți sau, din contra, unul de slăbiciune? Cum se poate cuantifica bunătatea? Este ea un dar înnăscut sau o opțiune rațională la braț cu riscuri și pierderi? Cum percep ceilalți bunătatea noastră, ca pe o calitate sau ca pe un defect? Poate fi bunătatea o oglindă pusă în față de către ceilalți sau doar luciul unei ape în care Narcisul din noi se simte satisfăcut privindu-se?
Cu siguranță că David Lindsay-Abaire, autorul piesei Oameni buni (Good People) nu a stat să analizeze sensurile lingvistice ale noțiunii de bunătate, ci mai degrabă a realizat indirect o disecție a parabolei bunului samaritean aterizat într-o societate pragmatică unde totul este de vânzare, unde verbele de bază sunt "a avea" și "a da". Good People este o piesă din 2011 care a avut premiera la Manhattan Theatre Club din New York, producția fiind nominalizată la două premii Tony în același an. În Anglia, piesa a avut premiera la Hampstead Theatre în februarie 2014. Criticii au subliniat de-a lungul timpului atât valoarea scriitorului, cât și importanța mesajului:
"Superb scris... aceasta este o piesă bine construită, în cel mai bun sens al termenului." (Chris Jones, Chicago Tribune)
"Un text substanțial, tandru, dar adesea rupător de amuzant... Aș numi-o o comedie socială inteligentă, dureroasă, cu cap și inimă." (Dominic Maxwell, The Times)
"Pe cât de dură, pe atât de tandră și străbătută de o autenticitate dureroasă, Good People este acea piesă rară care este în același timp atemporală și legată de un moment specific al vieții americane, fără a fi nevoită să se străduiască pentru a-și găsi relevanța în prezent...." (David Rooney, The Hollywood Reporter)
"Lindsay-Abaire aduce un omagiu vechiului său cartier din South Boston cu această piesă dură și duioasă despre prăpastia insurmontabilă de clasă dintre cei care reușesc să iasă din acest cartier irlandez muncitoresc și cei care sunt lăsați în urmă." (Marilyn Stasio, Variety)
Dramaturgul David Lindsay-Abaire (câștigător al Premiului Pulitzer pentru Rabbit Hole) s-a născut în South Boston, iar acum locuiește în Brooklyn. Ca să înțelegi pe deplin sensurile piesei Oameni buni este bine să pătrunzi în lumea autorului care este tras mereu de mânecă de către copilul din South care a trăit într-o familie săracă în care s-au petrecut lucruri nu mereu plăcute. "Am avut mari privilegii datorită succesului meu și le apreciez", a spus el. "Dar copilul din clasa muncitoare din mine spune: "Totul poate dispărea mâine, așa că apreciază, dar continuă să lucrezi". Acea nesiguranță, sentimentul că este ceva fragil în ceea ce privește locul în care te afli în viață, provine din apartenența familiei mele la clasa muncitoare."
Amintirea acestui trecut este sublimată în scrierile sale, toate având un substrat social îndulcit printr-un extraordinar simț al umorului. Referindu-se la Oameni buni, dramaturgul afirmă: "Aceasta a fost cea mai precisă caracterizare a oamenilor cu care am crescut și nu am vrut ca ei să fie respinși ca personaje pentru că se aflau într-o lume absurdă. De mici, comedia și tragedia au trăit una lângă alta." Amplasat în mare parte în "Southie", cartierul irlandez al clasei muncitoare din Boston, povestea se concentrează pe Margie, o femeie de vârstă mijlocie, care este pe punctul de a fi concediată, evacuată din locuința închiriată și care nu știe cum se va descurca, ținând cont că are în grijă un copil-adult cu nevoi speciale. Viața nu a fost o glumă pentru ea niciodată, așa că nu știe dacă să riște totul la un joc de bingo sau să se alăture unui cerșetor zgribulit pe o bancă în parc. Va accepta cadoul tânărului manager de la Dollar Store? Va pleca din locuința proprietăresei care vinde iepuri de jucărie cu ochi ciudați? Ar trebui ca Margie să recurgă la șantajul sugerat de prietenele ei?
"La începutul textului, toate personajele se definesc drept oameni buni, dar au definiții diferite despre ceea ce înseamnă asta. La fel, pentru toți cei care vizionează spectacolul sau citesc piesa, definiția a ceea ce este o persoană bună diferă. În timpul scrierii piesei, am descoperit personajele care trăiesc în piesă trebuie să reevalueze ce înseamnă să fii o persoană bună și ne dăm seama că acea definiție de la început este un lucru foarte maleabil." (David Lindsay-Abaire)
Regizoarea Andreea Vulpe nu își propune să dea soluții, nu bagă degetele în ochi spectatorului, nu condamnă. Pe aceeași linie cu dramaturgul, pare a fi mai degrabă preocupată de dualitatea acțiunilor noastre. Întrebarea lui Diderot "Ce este bun, ce este rău?" se aplică fiecăruia dintre noi. Indiferent de întinderea rolului său, fiecare personaj are doza lui de bunătate, egoism, dăruire, revoltă, închistare sau renunțare. Anumite obstacole ale acțiunii care susțin parcursul fiecărui personaj sunt bine punctate regizoral. Conflictul izbucnește când Margie (Mihaela Teleoacă) îl vizitează pe Mike (Sandu Pop), fostul ei iubit din liceu, care între timp a urmat facultatea de medicină și s-a căsătorit cu Kate (Iasmina Crețoi), fiica medicului coordonator al rezidențiatului său. Acolo o întâlnește pe Kate, frumoasa lui soție afro-americană, și face în același timp cunoștință cu ipocrizia și fragilitatea fericirii conjugale în selecta clasă socială a selectului cartier american.
Scenografia lui Andu Dumitrescu optează pentru o soluție minimalistă utilizată excesiv în ultimii ani, aceeași în spectacole jucate chiar și în această sală Studio de la Teatrul de Comedie. Ne-am întâlnit cu eternele cuburi albe modulare ce pot forma ziduri, bănci, mese, scaune, adăposturi și în Forma lucrurilor, și în Cock, prea departe nefiind nici ambianța din Family.exe. Muzica Cristinei Juncu împrumută ceva din spiritul songurilor brechtiene, susține acțiunea și conturează contextul social și uman în care ea se derulează. Diferența dintre America din reclame și cea reală este redată frust de text, dar și prin pârghiile spectacolului. Un zid construit în final nu pare a ocroti un copil mare, ci mai degrabă îl izolează, condamnându-l la singurătate. Este o notă critică clară, dramatică, un moment în care comicul sucombă în fața tragismului și inegalităților crunte din societate.
Examinând diferența dintre Southie și Chestnut Hillne, ne putem scufunda într-o reală analiză a claselor sociale. Există multe dezbateri despre problema clasei sociale în Statele Unite. Există dezbateri contradictorii pe marginea întrebărilor dacă clasele sociale sunt distincte sau fluide, dacă depind de comunitate sau de societate în ansamblu și dacă sunt subiective sau obiective. Prin Oameni buni, David Lindsay Abaire susține, dar și demonstrează, că oamenii bogați și oamenii săraci au un stil de viață diferit. Acest lucru poate fi văzut prin utilizarea unor locuri ale acțiunii care nu sunt despărțite doar de un râu, prin caracterizarea suculentă inclusiv a personajelor secundare și prin agresivitatea și extinderea conflictului.
Spectacolul oferă o inversare a structurii obișnuite de rasă / clasă din America: Kate, fiica doctorului din clasa de mijloc superioară este de culoare, celelalte cinci personaje sunt oameni albi din clasa muncitoare. Mihaela Teleoacă (Margie) susține excelent rolul principal, cu energie debordantă, fără momente de cădere și înarmată cu o paletă diversificată de nuanțe în care-și pictează stările și emoțiile. Privirea sa expresivă luminează fiecare secvență, orice sentiment ar transmite: încredere, resemnare epuizată, jenă, disconfort, speranță conciliantă. Umorul său inteligent și reflexiv iese la suprafață mai ales în scena din casa lui Mike, în care, prinsă într-o capcană a întrebărilor și a deducțiilor, trebuie să reevalueze nu doar ce se întâmplă în acel moment, ci și modul în care s-a definit ca persoană pentru întreaga ei viață. Laura Creț (Dottie) și Delia Nartea (Jean) se completează reciproc creionând două tipuri de prietene, cu defecte și calități, cu meschinării și gesturi nobile. În haine ridicol croite și colorate pestriț, Dottie și Jean nu au nimic clovneresc în comportamentul lor, mai degrabă par niște amazoane căzute în dizgrație gata să înfrunte machismul bărbaților de prin preajmă. Silviu Debu în Stevie portretizează cu tandrețe un personaj în bună măsură vulnerabil, incapabil să reziste presiunilor societății de consum, dar nici să își erodeze toate fragmentele de umanitate și compasiune. Deloc decorativă, dar având la activ câteva roluri de fiică rebelă excelent interpretate, Cătălina Mihai în Joyce, fiica adultă, dar cu minte de copil, dovedește o concentrare constantă pe tot parcursul acțiunii, mereu atentă la ce se petrece, având propriile păreri șoptite sau traduse în gesturi și grimase. Pare o altă felie din mintea mamei ei căreia îi îngână cuvintele sau îi dă sfaturi. Nu întâmplător este protagonista unui final dur, inconfortabil pentru privitorul obligat să se confrunte deschis cu manifestarea bolii, privitor ce își pune, cu siguranță, probleme privind incluziune, diferențe și egalitate de șansă.
Paralel lumii în care sărăcia nu este doar deficitul de venit, ci și inexistența oportunităților și a alegerilor care conduc o persoană la un standard ridicat de viață, întâlnim o alta, dominată de bani, putere și vis american, în care eroii sunt Mike și Kate. Sandu Pop (Mike) parcurge corect drumul de la indiferența și siguranța inițiale la deruta, chiar panica din momentul în care personajul lui intră în foarfeca ascuțită a judecăților fostei prietene. Mike se află într-o poziție ingrată, prizonier al amintirilor tinereții, între două femei care, fiecare în felul ei, și-l dispută. Sunt umane scenele în care simte că are dreptul la viața pe care o trăiește acum pentru că este o persoană bună, recunoscând totodată că norocul a jucat un rol benefic în destinul său. O altă răsfățată a sorții este Kate. Iasmina Crețoi (Kate) își taie inițial respirația prin frumusețea fizică și eleganța mișcării. Ulterior remarci echilibrul jocului, dicția lucrată, siguranța cu care intră în relație cu partenerii de joc. Nu, nu pare deloc o debutantă alături de actori cu experiență! Kate a sa este sofisticată, intuitivă, reflexivă.
Dacă aș alege un moment din spectacol în care te împresoară întrebările și dilemele morale, acela este în care Kate o trage elegant la răspundere pe Margie pentru alegerile sale: "Acum stai puțin, nu prea înțeleg asta. Ori minți, ceea ce înseamnă că nu ești o persoană bună, ori spui adevărul, caz în care fiica ta a suferit din cauza alegerilor pe care le-ai făcut și a mândriei tale, ceea ce înseamnă, de asemenea, că nu ești o persoană bună. Deci, indiferent de ce se întâmplă aici, nu ești o persoană bună". Gândul spectatorului fuge la piesa Omul cel bun din Sîciuan, potrivit căreia omul trebuie să reușească a găsi o cale pentru împlinirea idealurilor de bine și adevăr, pentru regăsirea bunătății sale originare. Fiecare își conturează propriul final, își alimentează propria morală.
Finalul tulbură prin simplitate și emoție. Rămânem noi cu noi, cu hazardul, cu o mână de prieteni, prinși într-un joc complicat al alegerilor și al prejudecăților. Un adult cu minte și suflet de copil răcnește adevăruri. Nici de ele nu ai nevoie, mai degrabă ai nevoie de un strop de omenie, de o ceașcă de cafea caldă, de înțelegere, de o validare a ceea ce ai ales. Simplu, profund, tăcut.
(foto: Mihnea Irimia)
Teatrul de Comedie, București
Oameni buni de David Lindsay Abaire
Traducere:Andreea Vulpe
Regia: Andreea Vulpe
Scenografia, video & lighting-design: Andu Dumitrescu / Muzica originală: Cristina Juncu
Distribuția: Mihaela Teleoacă (Margie), Sandu Pop (Mike), Laura Creț (Dottie), Delia Nartea (Jean), Silviu Debu (Stevie), Iasmina Crețoi (Kate), Cătălina Mihai (Joyce).