Actrița Corina Grigoraș a urmat, în perioada 2021-2023, cursurile Masteratului de Scriere Dramatică al Facultății de Arte din cadrul Universității de Arte din Târgu-Mureș condus de prof. Alina Nelega. Pentru finalizarea masterului, programată pentru februarie 2024, a fost nevoie de lectura publică a textului scris de studentă: Așază-te lângă mine. Pescăruși. Aceasta s-a întâmplat duminică, 21 ianuarie 2024, într-una dintre primele zile geroase ale anului. La Hearth, în cadrul programului #dinParfumerieDramaturgie, care a găzduit, cu această ocazie, al 26-lea spectacol-lectură al unui text inedit. Al 17-lea fusese, în martie 2023, Urși, scris de Cătălina Bălălău, colegă cu Corina atât la programul de master din Mureș, cât și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
În cazul debutului absolut al Corinei Grigoraș, Cătălina Bălălău a revenit pe scenă, întrerupând, pentru o seară, concediul maternal în care se află. Ei i-a revenit rolul principal, cel al studentei la actorie, viitoarei actrițe Nina, chemată să interpreteze faimosul rol al Ninei din Pescărușul cehovian. Pentru că Așază-te lângă mine. Pescăruși pornește de la marele text. Ca urmare, Cătălina Bălălău e Nina, Lucian Pavel e consacratul (e puțin spus) regizor George Voinea (versiunea adusă la zi a lui, să zicem, Trigorin), Valentin Florea e student la actorie, ulterior regizor de nișă / nou val (un Treplev al teatrului nostru independent), Isabela Neamțu e mama lui și soția lui Voinea, bașca o actriță faimoasă aflată pe finalul carierei (orice asemănare cu Arkadina e îndelung căutată). Mai aproape de prezent, dar păstrând tușe cehoviene, Ana Turoș (colegă cu Corina și Cătălina în zisul program de Master) e o altă studentă la actorie, fiica unui tată influent în lumea teatrului, Vlad Crudu e, la rându-i student la actorie, îndrăgostit de Nina și Cătălina Eșanu e machieuză în acel Bulandra în care Voinea montează Pescărușul cehovian în zilele noastre și o seduce pe Nina (în nopțile lor).
Vreme de aproape un ceas și jumătate, spectacolul-lectură captivează pe bază de ritm, umor și inventivitate. Pendularea de la lumea marilor speranțe universitare la cea a castingurilor teatrale, de la vorbele lui Cehov la dezvăluirile Rise Project, Scena9 & co, de la emoțiile primilor pași pe scenă la premiul UNITER pentru debut (știați că e oarecum blestemat?) e neîncetată. Ba, spre final, mai e loc de încă un twist, de încă un rând de măști lepădate.
Deși nelipsit de anumite lungimi și poate vizitat de dorința de a bifa oleacă prea multe teme, textul Corinei mustește de viață, de umor, de interogații, de poftă de dezbatere, de foame de zgândăreală isteață, empatică, necruțătoare. Pornind pe aripile veneratului text cehovian, Grigoraș ne aduce cu gheruțele pe pământul, adesea mocirlos, al scândurii strict contemporane. Teme precum regizorii-zei, abuzurile îndreptate cu precădere împotriva studentelor, raporturile actori consacrați - tineri debutanți, teatru clasic - teatru experimental sunt tratate cu atenție, empatie și nuanțe. Textul se ferește de sentințe definitive și de rezolvări facile încercând să prezinte cât mai multe elemente din marele întreg, fără a ezită însă să sancționeze multiplele derapaje evidente.
Prestația celor șapte actori a ajutat din plin la transmiterea multiplelor țesături textuale, producând un spectacol-lectură mai degrabă atipic, populat cu surprize, ruperi de ritm, chiar unele mișcări scenice. O interpretare plină de culoare și de sens care le-a developat dorința comuna de a juca cândva într-un spectacol dincolo-de-lectură Așază-te lângă mine. Pescăruși. Mor de nerăbdarea reacțiilor breslei post-visata premieră!