Cu titlul original, Le baruffe chiozzotte (în dialect venețian). Gâlcevile din Chioggia este o comedie în trei acte de Carlo Goldoni, a cărei premieră a avut loc în anul 1762 la Teatro San Luca din Veneția, devenind este unul dintre cele mai cunoscute și jucate spectacole de comedie.
Gâlcevile din Chioggia, adaptare și regie semnate de Vlad Trifaș, după Carlo Goldoni este un imn închinat bucuriei de a trăi, oamenilor simpli și pasiunilor lor. Povestea, deși de demult, nu pare desuetă sau perimată. Se petrece într-un vechi orășel de pescari de pe malul Adriaticii, în apropiere de Veneția, cea numită de Byron «masca veselă a Italiei». În timp ce bărbații comunității sunt plecați pe mare, nevestele, logodnicele și fiicele rămase acasă tricotează, se ocupă de zestre, se tachinează, se împung și flecăresc cât e ziua de lungă. Zumzetul uneori transformat în zarvă inofensivă accelerează trecerea timpului, făcând așteptarea suportabilă. Apariția luntrașului Toffolo și flirtul său nevinovat cu logodita Lucietta stârnesc glume insinuante, dar și invidie printre femei, devenind un adevărat măr al discordiei. Apariția bărbaților (scena are ceva din întoarcerea argonauților, dar fără lâna de aur, doar cu lăzi pline cu pește și ceva daruri) este primită cu mare bucurie, dar, cum secretele nu se pot ține, logodnicul Titta Nane ia foc de gelozie, se încing bătăi strașnice și între bărbați, dar și intre femei, fiind nevoie de intervenția locțiitorului cancelarului pentru a aplana conflictul. Gașca veselă și la fel de gălăgioasă a lupilor de mare, odată ajunsă la țărm devine copleșită de forța femeilor intrigante și manipulatoare. Ambițiile și orgolii masculine sunt croșetate de inteligentele femei după modelul dorit de acestea. De fapt se consumă mult zgomot pentru nimic, totul e bine pentru că se termină cu bine și trei cupluri de tineri își unesc destinele în aceeși zi în fața mării și în fața unui Dumnezei jucăuș și îngăduitor cu acești oameni simpli.
Scenograful Mihai Androne creează un decor maritim. Nu lipsesc corabia, valurile, pânzele, frânghiile, lăzile cu pește, construcțiile sărăcăcioase. Costumele (realizator Maria-Alexandra Ivan cu asistentele Andreea Burlacu și Diana Neacșu) nu sunt doar niște haine de epocă. Ele au seva comediei dell'arte, dar și o undă de modern strident, sugerând o senzualitate mocnită. Costumele feminine accentuează temperamentele temperamentalelor neveste și iubite de pescari, îmbină elemente din haine de curtezană cu cele de amazoană și precupeață gureșă, iar cele masculine sunt lejere, sugerează virilitate primitivă, un destin arhaic și îmbibat în tradiție.
Parcursul expresiv al personajelor este potențat de excelenta mișcare scenică realizată de Mihaela Mardare. Pe o muzică antrenantă aleasă de regizor, scena se transformă într-un ring de luptă, personajele sunt într-o permanentă mișcare, intră, ies, se încaieră, au ceva de în ele de animale de pradă mereu la pândă.
Coloratele personaje ale lui Goldoni au fost interpretate de o echipă mixtă de actori, atât de la Secția dramă, cât și de la Secția păpuși. Se joacă cu multă bucurie, chef de a fi pe scenă, prospețime, naturalețe, în spirit de echipă. Având, probabil, multă libertate de la regizor, toți actorii îmbină forța cu fantezia, libertatea de mișcare și expresie cu profunzimea fiecărei tipologii. Femeile din Chioggia luate împreună au ceva de animal mitologic, ca o hidră cu mai multe capete. Nu se disting personaje principale de cele secundare, este un rotund ce se rostogolește pe scenă ca în viață, un tăvălug de energie pozitivă.
Mihaela Rus întruchipează o Pasqua stăpână pe orice situație, cu aere de matroană, atentă la tot ce este în jur, nu îi scapă nimic pentru că numai așa poate controla pe toți ceilalți. Theodora Sandu în Checca este o apariție efervescentă, neinhibată, care își asmute simțul practic împotriva vulnerabilității cauzate de lipsa de zestre. Mereu cu frica lipsei pretendenților, Checca se dovedește a fi pragmatică în decizii și nu rămâne "pe afară", mulțumindu-se cu simpaticul Toffolo. Ioana Farcaș (Orsetta) nu își dezminte pasiunea pentru comedie. Are umor, duritate de amazoană, minte cu grație, vrea să intre în rândul cumetrelor măritate cu orice chip și cu orice mire. Otilia Patrașcu (Libera) glisează delicat între râs și lacrimă. Este împăciuitoare, vrea binele familiei sale, bârfește subtil, emoționează cu lacrimile ei de Penelopă la întoarcerea bărbatului de pe mare. Actrița are acel dar de a "vorbi" și când nu rostește niciun cuvânt. O face cu ochii, cu mâinile care se frâng de disperare sau de emoție, cu freamătul trupului. O face credibil și ți se lipesc ochii de personajul ei care nu poate fi niciodată secundar. Este minunat ca în fiecare spectacol de teatru să poți pune ochii pe un actor despre care nu știai nimic. În cazul Gâlcevilor, descoperirea a fost Mihaela Mardare în Lucietta, nu doar un foarte bun coregraf, ci și o actriță vulcanică, nestăpânită, o variantă feminină a lui Titta Nane.
Linia masculină a distribuției se bazează pe cuplul comic Bogdan Farcaș (Titta Nane) și Andrei Radu (Toffolo). Nevinovatul Toffolo plătește cu vârf și îndesat flirtul cu Lucietta. Trântit, bușit, ciupit, Andrei își păstrează o aură de nevinovat și ingenuu care îl scoate și mai tare din răbdări pe rivalul său. Bogdan Farcaș, cel care spunea într-un interviu că "La teatrul din Ploiești, actorii vin cu inima deschisă și joacă", își lasă inima zălog în rolul uriașului cu suflet de copil, cu sânge latin revărsat în tirade de gelozie sau iubire. Alin Teglas în Beppe este un pui de pirat care se antrenează permanent de luptă, deși nimeni nu luptă cu el. În rolul bâlbâitului jupân Fortunato, un soi de pirat domesticit, experimentatul actor Adrian Ancuța pare Ulisse întors de pe mare, rămas credincios familiei și un pic distant de bârfele comunității, dorind doar să se bucure în tihnă de viața la țărm. Grupul bărbaților se completează cu Vincenzo și Toni, interpretați de actorii Paul Niculae și Lucian Orbean într-o manieră echilibrată și rațională.
Interesant personajul Isidoro jucat de Nelu Neagoe. Simbolizând Ordinea, Legea, Justiția Isidoro este un magician, un maestru păpușar care obține ceea ce dorește mânuind sforile destinelor, sfătuindu-se cu Nina, păpușa mută care nu contrazice niciodată. Să fie Nina subconștientul lui Isidoro sau conștiința care îl frânează uneori în fapte? Să fie Isidoro un alter ego al dramaturgului care amestecă așa cum vrea viețile personajelor sale sau chiar Creatorul însuși tradus în conceptul deus ex machina?
Aproape toate personajele au porecle: Pasqua - Bascua, Orseta - Gambeta, Toffolo - Foffolo, Libera - Vipera, Checca - Mecla. Poreclele au încărcătură pozitivă, cu rol de a apropia persoana și de a crea sentimentul de apartenență la comunitatea din Chioggia.
Despre Gâlcevile din Chioggia, Goethe notează: "Strigătele răspicate ale oamenilor care se bucură sau se sfătuiesc, certurile lor, bruschețea, bonomia, veselia, manierele lor libere, totul este redat într-un mod magistral... Autorul merită cele mai mari elogii... pentru acest tablou de un realism profund".
Nu e greu să observi acest realism cu latura lui moralizatoare care nu fură nimic din harul comediei: caractere aspre precum vântul pe mare, patimi mărunte, ranchiuni, nevoia de zestre, alegerea de nevoie a unui soț (altul nu mai e!), sărăcia oamenilor simpli, balansul justiției. Dar peste toate rămân istorisirile savuroase ale unor oameni simpli, rudimentari uneori, dar cu sufletele blânde precum cerul Serenissimei.
Într-un interviu regizorul Vlad Trifaș afirma: "Este foarte important ca oamenii să fie atenți și la actorii cei tineri. S-ar putea să fie uimiți la un moment dat de cât de mult le vor plăcea.". Putem adăuga că, atunci când au curajul de a se lua la luptă dreaptă cu clasicii, cu umor și spirit liber, fără exagerări și stridențe, și regizorii tineri te pot uimi. Lumea din Chioggia ne poate însenina vremurile, fisurând fortărețele blazării și tristeții cu armele râsului și bucuriei de a fi.
(foto: Miriam Dumitrescu)
Gâlcevile din Chioggia
Teatrul "Toma Caragiu", Ploiești
Adaptare de Vlad Trifaș dupa Carlo Goldoni
Regia: Vlad Trifaș
Scenografia: Mihai Androne (decor), Maria-Alexandra Ivan (costume), Andreea Burlacu și Diana Neacșu (asistent costume)
Muzica: Vlad Trifaș / Lighting design: Cristian Șimon / Coregrafia: Mihaela Mardare
Distribuție: Theodora Sandu (Checca), Mihaela Mardare (Lucietta), Otilia Patrașcu (Libera), Ioana Farcaș (Orsetta), Mihaela Rus (Pasqua), Bogdan Farcaș (Titta Nane), Andrei Radu (Toffolo), Alin Teglas (Beppe), Nelu Neagoe (Isidoro), Paul Niculae (Vincenzo), Adrian Ancuța (Fortunato), Lucian Orbean (Toni), Răzvan Baltarețu (figurație).