Sakura Sandwich, spectacolul regizat de Irisz Kovacs pe text de Doru Vatavului la Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe (premieră: octombrie 2023), își conduce personajul central, interpretat de Mădălina Mușat, către dilema din prima propoziție.
În spatele lui MistyK13, toboganul-castel gonflabil, acum dezumflat. Pe vremurile de glorie de pe Hi5, Tumblr, TikTok sau Onlyfans, Misty își așeza pe cap coroana la fel de gonflabilă și urca în vârf (scenografia: Șteff Chelaru, câștigătoarea ediției 2022 a festivalului DbutanT, co-organizat de TAM & Teatrul de Stat Constanța; premiul DbutanT = scenografia Sakura Sandwich). De acolo, i se părea că toată împărăția net-ului îi era la picioare. Și poate chiar așa era.
E-mâna dreaptă a lui MistyK13, șefa supremă a e-fanilor, cea care i-a cucerit e-încrederea (suficient de mult cât să împartă cu ea user-ul și parola feluritelor conturi de pe rețelele sociale), e personajul Oanei Jipa. Și ea îmbrăcată în nuanțe roșiatice. În colțul celălalt al ringului, Mona Codreanu e RichWitchBitch6669, vrăjitoarea, deh. În pregnante tonuri violacee (cum ziceam, scenografia: Șteff Chelaru).
Lansarea în lumea internautică Misty i-o datorează frumușelului de reggaetón interpretat de Nicholas Cațianis. All white & beige, cel care cândva a încurajat-o pe debutanta MistyK13 și i-a dat acesteia ideea confecționării unei e-biografii ajunge în umbra acesteia. Și a unui uriaș aparat de radio. Gonflabil, desigur.
Conexiunea cu lumea reală e cumva asigurată de e-mail-urile pe care Misty le schimbă cu Traian, pe care îl e-cunoaște, din motive de urgențe olfactive, pe un forum de instalatori. Scrisorile electronice semnate de Traian îi vorbesc eroinei despre viața la țară, despre urmele pașilor pe pământ(-ul care înconjoară castelul de pe scena TAM-ului), despre tăiatul de lemne, despre construirea casei din vis. Și altele.
Oana, Mona, Nicholas și Iulian sunt, în anumite momente, și vocea netului. Decorați cu aripioare / volănașe roșii, ei sunt followerșii care dau like-uri, bagă comment-uri, prestează share-uri și câte și mai câte similare. Prezență mereu zgomotoasă, agitată, cacofonică, dinamica lor e perfect antagonică pașilor rari, apăsați, tonul cald, calm, învăluitor al lui Traian.
Acest text se numește Basmul copiilor pentru că textul Sakura Sandwich e scris de copii. Mă rog, e scris de Doru Vatavului, doar că perspectiva lui, confirmată și în, de pildă, excelentul Bujor montat de Leta Popescu la Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galați, reușește să empatizeze formidabil cu cea a unei bune părți din elevii și liceenii contemporani. De aici senzația că piesele sale sunt mai degrabă scrisori / învățături de la ei către noi, și nu învățături / basme de la noi către ei.
Căci așa și-a educat omenirea copiii de-a lungul mileniilor, nu? Pe bază de basme, snoave, fabule, povești. Pe bază de alegorii, de metafore, de lumi și personaje inventate prin intermediul cărora sunt livrate pilde, înțelesuri, lecții pentru lumea și personajele reale. Au venit vremurile în care copiii (nu doar ei, e drept) inventează comunități și useri, lumi și personaje aflate la granița dintre real și inventat (pe de o parte, realul contribuie la perpetua întreținere / primenire a ceea ce este inventat; pe de alta, realul poate, adesea, să chestioneze ce e dincolo de ceea ce este inventat prin, de pildă, formarea numărului de telefon asociat, uneori, unui user).
Pe baza chestionării permanente a stereotipurilor în care învelim, mai mereu, (și) lumea digitalizată, pe care o reușește textul lui Vatavului și versatilității Mădălinei Mușat (aici naivă, acolo pe deplin înțelegătoare, aici neajutorată / disperată, acolo stăpână pe sine și pe poziții), Irisz Kovacs realizează un spectacol alert, colorat, viu și intens interogativ. Nimic și nimeni nu sunt ceea ce par în nici una dintre cele două lumi. Gândul, judecata, eticheta dintâi sunt întotdeauna greșite. Nu doar MistyK13 se cocoață în vârful unui castel de aer, ci fiecare dintre noi.
Muzicile lui Adrian Piciorea și ansamblul pașilor și figurilor (uneori, au și definițiile din DEX, de pildă cea pentru core(o)grafie, poezia lor) creat de Anastasia Preotu creionează, alături de costumele lui Șteff Chelaru, identitatea personajelor (mai ales a celui greu clasabil interpretat de Nicholas Cațianis), dau contururi în alte dimensiuni lumilor Hi5, Tumblr, TikTok, Onlyfans și produc comentarii în cheie deopotrivă estetice și etice. Un anumit sunet, o anumită culoare, o anumită mișcare reprodusă într-un anumit ritm caracterizează, caricaturizează, problematizează. Cum ziceam, Irisz Kovacs își refuză luxul rezolvărilor facile, răspunsurilor pre-fabricate.
Sakura Sandwich are potențialul de a spune multe, foarte multe adolescenților. Idem, adulților. Discuții și cu unii, și cu alții ar fi de foarte dorit. Pornind, de pildă, de la stop-cadrul cu care am început. Ce alege fiecare? De ce alege ce alege fiecare?
(foto: Volker Vornehm)