Victoria Zidaru pare a fi intens legată de natură, probabil că fibra ei este aceea a unei țărănci bucovinene legată de natură și glie, glie pe care a părăsit-o atunci când a început să facă sculptură, dar la maturitate s-a întors la rădăcini, nu din proprie inițiativă, ci la insistențele soțului ei. Probabil că această revenire la origini a creat o fractură în discursul ei artistic și poate că tocmai această depărtare a făcut ca reapropierea să aducă noi moduri de exprimare, noi sensuri în creația artistică a sculptoriței care, actualmente, este infuzată de natură și laitmotive tradiționale convertite în stări de spirit și preocupări foarte contemporane. Ea livrează mesaje noi folosind mijloace vechi. Ar putea părea hilar, dar artista ne atenționează cu privire la lumea în care trăim azi folosind materie primă arhaică: paie, pânză de casă, fân, ierburi uscate, ierburi aromate, ramuri de copac și chiar penele păsărilor.
Ziua întâi este o expoziție de sculptură, dar vizitatorul care se așteaptă să fie întâmpinat de o sală plină de bronzuri, lemn, metal, lucrări cu însușiri pur decorative, va avea surpriza unei retorici vizuale insolite, a unui concept novator de sculptură, minimalist, realizat din materiale neconvenționale, moi, fragede, nepretențioase, dar de o nemaipomenită forță sugestivă. Criticul de artă Erwin Kessler a sintetizat sublim creația artistei: sculptura Victoriei Zidaru e moale, dar nu e slabă. Așadar, atunci când intri în sala de la MNAC te întâmpină niște lucrări moi, fragede, blânde, luminoase, frumos mirositoare, greu de încadrat de un ochi profan, dar neîndoielnic pătrunzătoare, lucrări care ar putea fi încasetate de specialiști drept postminimaliste, în linia Magdalenei Abakanowicz, dar și a lui Andy Goldsworthy. Găsim în sală ceea ce artista numește instalații textil - olfactive, sculpturi olfactive, sculpturi vegetale. Concepte noi, inedite, unice, concepte cu care ochiul amatorului de artă românească este mai puțin obișnuit. Lucrări vulnerabile și puternice tocmai prin vulnerabilitatea lor. Este o expoziție a stimulării tuturor simțurilor. De când pășești în universul creat de Victoria Zidaru te întâmpină un miros proaspăt de fân, de natură crudă, de ierburi. Parcă ești transportat într-o lume familiară, suavă, care face parte din existența ta, dar în mod abscons. Conceptul propus de Victoria Zidaru devine și mai miezos prin sinestezia pe care aceasta o creează.
Toate aceste lucrări moi, materialele din care sunt făcute, atmosfera creată par a îndeplini un rol de madlenă Proustiană, te trimit către originile tale, către misterul Creatorului și al creației Sale, către zilele de început ale formării sufletului tău, ale așezării lui în lume, te trimit către lumea calină a macrameurilor bunicilor, a fânului din curtea lor, a câmpurilor de sub tălpile inocenței, a libertății ființei, departe de lumea tehnologizată și ecranizată, te trimit către rămășițele de rai care mai sunt în ființa ta. De altfel, expoziția se numește Ziua întâi, o referire clară la Geneză.
Într-o lume în care tehnologia este însăși existența noastră, într-o lume în care rețelele de socializare au transformat complet nu numai relațiile noastre cu ceilalți, dar mai ales relația noastră cu noi înșine, într-o lume în care realitatea noastră cotidiană este virtualul, într-o lume în care oamenii sunt dependenți de like-uri și comunică prin emoticoane, într-o lume în care abilitățile de comunicarea reală sunt într-o degradare neîntreruptă, într-o lume în care ești condamnat la performanță, într-o lume intens competitivă și egocentrică, într-o lume în care suntem împinși să fim cu toții lideri, să fim antreprenori, să fim (mini)conducători, să ne luăm viața în posesie, să ne punem aură de zei, să fim puternici, să postăm, să comentăm, să comentăm ce se comentează, Victoria Zidaru pare a ne propune un exercițiu de smerenie prin expoziția sa de la MNAC. Materialele atipice la care recurge Victoria par a avea ele însele caracteristici din familia smereniei, purității și simplității. Lucrul cu aceste materiale mai puțin canonice, integrarea naturii în producția ei artistică - de fapt, natura însăși este ingredientul principal cu care se aprovizionează sculptorița -, înglobarea în contemporan a tehnicilor tradiționale (trebuie menționat că artista colaborează cu un număr de cusătorese din Bucovina natală) nu este o practică recentă a sculptoriței. Poate că este doar recent remarcată de către breaslă sau publicul larg și datorită faptului că suntem în plin avânt ecologic, iar privirea noastră a devenit mai receptivă la natură, la hrana mai puțin procesată, la tradițiile pe cale de dispariție, la arta și practicile care au legătură cu natura, ecologia și reciclarea. Creația Victoriei Zidaru este creația vremurilor ei, este creația momentului. Cu toate acestea, Victoria a fost înaintea timpului ei, iar creația ei are forță dăinuitoare.
În mijlocul sălii tronează un gigantic nor alb executat din materiale vegetale și pânză de in care atârnă până aproape de podea, întâlnindu-se cu Noianul mării confecționat și el din paie, diverse materiale vegetale și plasă metalică. Acest mare nor alb coboară spre pământ, ne învăluie, se mișcă, este palpabil, îl putem atinge, aproape se contopește cu marea. Norul este accesibil, el nu este doar ceva la care ne uităm în sus cu sentimentul inaccesibilității și al misterului, ci te îmbie să îi simți textura, să îi decriptezi mesajele brodate pe cordoanele care îl alcătuiesc. Vizitatorul este invitat să facă o plimbare pe plaja de fân și printre cordoanele de nor, să fie parte integrantă din această sinestezie propusă de sculptoriță. Pe pereții sălii sunt lucrări minimaliste, tubulaturi vegetale, (mini)instalații din aceleași îmbinări de materiale; sunt doar câteva lucrări de dimensiuni mai mari din același tip de materiale neobișnuite, cât și o instalație video cu un mișcător titlu, La hotarul îngerilor, a cărei protagonistă este actrița Ada Galeș. Dintr-un morman de fulgi albi răsare o porțiune de trup și o mână care se înalță. Nimic indecent, nimic ostentativ. Nu există un ciclu de imagini, nu există o subtitrare, nu există o poveste, așa cum ne-am aștepta, dar ne putem crea noi înșine propria poveste lăsându-ne străpunși de dimensiunea muzicală a filmului și de mișcările expresive ale mâinii actriței care "palpează" un fulg. Totul este o figură de stil cu multiple înțelesuri la dispoziția vizitatorului. Tot aici sunt fulgi pe podea, fulgi pe care îi poți atinge, cu care te poți juca, a căror textură suavă te fac să contempli textura inimii tale străbătută de tot ce este omenesc.
Ca și în cazul artei soțului ei, Marian Zidaru, cuvintele sunt și ele o componentă semnificativă a discursului vizual al Victoriei Zidaru. Pe suprafața lucrărilor se regăsesc brodate diverse mesaje mistico-spirituale sau chiar rugăciuni. Rugăciunea inimii este discret țesută pe o lucrare care denotă un rafinament arhaic desăvârșit, iar tot acest ansamblu de fibre naturale, pânză de casă, broderie manuală, rame relativ nefinisate și culori naturale pare un omagiu adus lui Dumnezeu. Iartă-mă scrie cu litere frumos brodate pe o altă lucrare. Ar putea fi descifrat acest mesaj ca o rugăminte lansată în eter, dar și ca o pledoarie pentru iertare în general. Iertarea tămăduitoare, iertarea care este unul dintre cele mai puternice și banale concepte creștine, dar este totodată și calitatea promovată de toate volumele de dezvoltare personală, de toți psihologii și antrenorii de viață ai zilelor noastre. Noul vocabular propus de artistă mai cuprinde: Humilitas (smerenia), Karitas (caritatea), Timor Dei (frica de Dumnezeu), Lucida Obedentia (obediența), Fides (credință), Spes (speranța), Misericordia (mila), Pacentia (răbdarea), Victoria (victoria), Amor Celestis (iubirea celestă), Discretio (discreția). Aceste îndemnuri se pare că sunt virtuți preluate de Victoria Zidaru de la călugărița medievală Hildegard Von Bingen, virtuți care i-au fost dictate călugăriței de o forță nevăzută. Mai putem oare pleda azi pentru asemenea virtuți sau ele țin doar de domeniului absurdului și nevăzutului? Așadar, o expoziție minimalistă, dar totodată plină de tâlcuri și lipsită de patetism. Expoziția poate fi percepută și ca o meditație asupra vieții, asupra călătoriei sufletului nostru în această lume, o meditație asupra metamorfozelor sufletului nostru. De altfel, preocuparea pentru lumea interioară este nota distinctivă a familiei de artiști Zidaru, regăsindu-se aceleași frământări și în lucrările lui Marian Zidaru. Cu cât devine mai orientată către exterior natura umană, cu atât acești artiști par a își contorsiona cu obstinație arta către universul lăuntric, către eliberarea și tămăduirea lui.
Corpusul de lucrări transmite un semnal de alarmă discret, fără exces de mijloace, dar puternic, cu privire la sufletul contemporan, cu privire la faptul că prea repede abdicăm de la credință, că ne alterăm valorile prea repede, că avem rigori morale prea laxe, că ne aliniem cu zeii căzuți prea ușor, că ne pierdem reperele interioare prea repede, că vrem putere absolută și nemurire, dar limita umanului nu este moartea, ci pierderea reperelor interioare proprii minții și inimii, ca să fim în rezonanță cu gândului filozoafei Anca Vasiliu.
Fiat Lux este un alt mesaj care dă și numele unei lucrări, dar întreg conceptul artistic este o explozie de lumină. Lumina naturală pătrunde pentru prima oară în sala de la etajul patru al muzeului (în premieră pentru acest eveniment iluminatorul își îndeplinește funcția deoarece până acum a fost acoperit), lumina de care avem nevoie în viețile și în sufletele noastre străbătute de undele întunecoase ale cotidianului și ale virtualului în care trăim și de care nu vrem să ne despărțim. Toate acestea - pentru a face imersia în lumea propusă de Victoria Zidaru și mai profundă -, au și o dimensiune muzicală al cărui autor este tânărul compozitor Călin Țopa. Așadar, vizitatorul plonjează într-o reală sinestezie, într-o lume a emoției și a stimulării simțurilor prin mijloace reale. Dacă în general vizionăm expoziții cu sufletul întrucâtva inert, această expoziție produce un mic zvâc, face ca sufletul să își amintească că este viu.
Se pare că în ultima vreme artiștii au devenit cu adevărat preocupați de viața interioară a umanității. Cel mai nou film japonez, Perfect Days, regizat de Wim Wenders, ne propune o alegere de viață atipică, o opțiune de viață obscură, un personaj care trăiește în afara lumii tehnologizate și exteriorizate, un om care duce o viață lipsită de valențele succesului exterior, simplă și profundă tocmai prin simplitatea ei. Artista Ana Maria Micu a declarat că "oamenii au ajuns în acest stadiu în care cele mai simple lucruri nu le pot stăpâni" și a simțit nevoia de a își crea un mediu în care să observe îndeaproape cum se dezvoltă natura. Drept urmare, Ana Maria a creat în propriul apartament un astfel de mediu care a produs și artă ce a fost expusă în anul 2022 în aceeași sală a MNAC-ului unde acum avem Prima zi. Un celebru artist fotograf, Sebastião Salgado, după o carieră prolifică și notorie ca fotograf social și de război, scoate un album de fotografie numit Geneza. După ce a trăit în mijlocul războaielor, după ce a asistat la colosala capacitate de cruzime a omului, după ce a fotografiat atrocitățile derivate din această cruzime, Salgado virează și el către Prima zi. Artistul simte nevoia unei schimbări de peisaj fotografic și, cercetând, constată că aproape jumătate din planetă trăiește la fel ca în zilele Genezei. După ce a fotografiat pământul afectat de mâna omului prin violență, războaie și cruzime, Salgado merge să fotografieze natura crudă, oamenii și animalele care trăiesc ca la începutul vremurilor. Fotografiile lui, fie ca sunt despre război, triburi africane, animale sau natură, sunt lipsite de culoare, ele au culorile din prima zi a fotografiei: alb și negru. Așadar, două universuri artistice lipsite de culoare, dar pline de conținut și intensitate.
Victoria Zidaru probabil că a ajuns și ea la maturitate artistică, la un soi de bilanț existențial și profesional inevitabil, probabil că introspecția pe care o propune publicului și-o face și sieși, iar această instalație monocromă poate fi izbânda pe care ar dori-o în urma înfruntării cu multiplele nuanțe aspre din pliurile ființei ei și ale omenirii în general.
Victoria Zidaru. ZIUA ÎNTÂI
Joi, 2 noiembrie 2023 - Duminică, 31 martie 2024
Calea 13 Septembrie 1-3, intrarea E1 - poarta B3, aripa E4, București 050563