În romanul Luptele și metamorfozele unei femei (Combats et métamorphoses d'une femme), Edouard Louis ne descrie copilăria lui terorizată de teama că cei din jur, mama în special, îi vor descoperi și blama homosexualitatea. "Nu am vrut să știi cine sunt" este fraza tristă și revelatoare care are în spate un timp prelung al rușinii în care disimularea, negarea, camuflarea au fost mecanisme personale de apărare, dar și pârghii de protejare a celor dragi de subiectul inconfortabil al orientării sexuale. Dacă în Cine l-a ucis pe tata? (Qui a tué mon père?) mama este un personaj secundar, în Metamorfoze... puterea ei de a se desprinde și de a se ridica dintr-o situație familială abuzivă și precară pentru a trăi viața dorită o propulsează în prim plan.
Eugen Jebeleanu îmbină și combină fragmente din cele două romane reușind un performence polifonic încredințat către trei tineri actori: Măriuca Bosnea, Șerban Ghilvaci, Niko Becker. Ei sunt marele atu al spectacolului, prin echipa sudată pe care o formează deși vin din spații de joc diferite, prin jocul concentrat, pasional pe care îl practică, printr-o pregătire fizică de invidiat. Corpurile actorilor emană singurătate și spaime. Dacă mintea și sufletul par blocate în conveniențe și șabloane, trupurile umplu goluri ale cuvintelor, împlinesc doruri sau răzbună răni adânci. Întâlnirile trupurilor sunt adevărate dezgoliri ale sinelui, fie că sunt traduse în limbajul brutal al confruntării, fie că sunt impregnate de tandrețea iubirii interzise. Deși textul nu surprinde, iar nararea lui aduce un deserviciu montării ce se depărtează dificil în anumite momente de formatul spectacolului-lectură, mișcarea scenică liberă și amplă, angoasantă și turbulentă te duce cu gândul la Artaud și la tema descoperirii de sine prin "dezlănțuire și cruzime".
Dacă scenografia Velicăi Panduru nu sparge tiparele convenționalului (peretele lateral dreapta îmbrăcat în culorile curcubeului nu mai are nicio notă de originalitate), nici coloana sonoră semnată de Niko Becker nu deraiază de pe linia inconfundabilă și recognoscibilă din alte spectacole ale regizorului Jebeleanu (Am avut o Livadă, La Ronde), optând pentru melodii franțuzești lirice, romantice, cu text adecvat mesajului livrat de către personaje.
Întreg spectacolul are ceva de "Teatru laborator" prin care se încearcă a descoperi împreună cu spectatorul marile adevăruri ce se ascund în spatele convenționalului. Nu întâmplător la intrarea în sală, când te așezi pe scaun ești întâmpinat cu un pahar de pastis, ca la ultima scenă să fii servit cu șampanie. Se instaurează un climat de familiaritate, de dezvăluire reciprocă, acel moment de care vorbea Grotowski în care spectacolul de teatru se transformă dintr-un eveniment artistic la unul al asumării esteticului ce deschide granițele imaginației. "Rușinea noastră s-a despărțit", spune personajul autorului. Frica și durerea, amintirile și perspectivele performer-spectator se adună.
Edouard Louis face din literatură o armă care trebuie întoarsă împotriva lumii, a ei însăși și împotriva sinelui. Eugen Jebeleanu face din teatru o armă care trage în convenție, în ipocrizie, în prejudecăți. Și metamorfoza? Kafka bântuie neliniștit printre noi zâmbind sarcastic cu răspunsul pe buze.
Teatrelli, București
Lupte și metamorfoze
după romanul Luptele și metamorfozele unei femei și fragmente din Cine l-a ucis pe tata? de Édouard Louis
Concept și regie: Eugen Jebeleanu
Scenografie: Velica Panduru
Cu: Măriuca Bosnea, Șerban Ghilvaci, Niko Becker
Sound design: Niko Becker / Video design: Iustin Surpanelu / Asistență dramaturgie: Paula Rusu.