Take, Ianke și Cadâr este la Teatrul Național din Târgu-Mureș (Compania Liviu Rebreanu) un spectacol lejer, (în general) agreabil și cu foarte mare succes la public. Reprezentația la care am participat, pe 10 decembrie 2023, a fost sold out (și pentru că montarea este programată destul de rar), iar publicul, preponderent, adolescentin / tânăr și entuziast.
Meritul aparține, în primul rând, piesei lui Victor Ion Popa, un text-vedetă în dramaturgia românească, încă din perioada interbelică (montarea scenică a avut loc, în premieră, în 1932), care oferă - favorizând comicul de caracter și de limbaj - atuuri extraordinare regizorului Nicu Mihoc și actorilor din distribuție, majoritatea dintre ei reușind să construiască personaje bine colorate, apreciate ca atare, generos, de spectatori.
Se aplaudă mult și se râde și mai mult. La o comedie multietnică, despre români, evrei, turci și... (în această versiune scenică!) rromi - supratitrată în limba maghiară (ca toate spectacolele Companiei Liviu Rebreanu, în timp ce montările în limba maghiară ale Companiei Tompa Miklós, cu care împarte sala, sunt permanent supratitrate în limba română).
Intriga piesei, extrem de subțire, soluționată în final printr-o farsă, se desfășoară - reamintesc aici - într-un târg de provincie toropit de căldură, într-o lume de negustori pârliți, motiv pentru care limbajul folosit se învârte în jurul familiilor de cuvinte din zona comercială: ieftin / bun sau scump, folos / profit / comision / dobândă / beneficiu, tocmeală / economie sau chiar avariție. Mult prea rar generozitate sau abundență. Cultul și cultura banului primează, pentru că totul costă parale, deși personajele sunt simpatice și textul plin de umor - inofensiv și de bună calitate (temeiuri și pentru care piesa a rezistat atât de mult în timp, aproape 100 de ani de la premieră), ceea ce nu se poate spune, în totalitate, despre completările regizorale ale lui Nicu Mihoc.
Inspirat din această lume mercantilă este și decorul lui Horațiu Mihaiu, format simplu, adecvat și foarte convenabil - în termeni financiari - din cutii de carton puse una peste alta, pentru a construi fațadele prăvăliilor celor trei negustori, nediferențiate prea mult între ele, în acord cu ideea generală a piesei și a spectacolului: accentuarea elementelor comune, ce unesc, în ciuda diferențelor culturale - sarea și piperul oricărui spațiu multietnic. Folosirea ambalajelor, în jurul cărora trăiește fiecare mic comerciant cu marfă în prăvălie / în jurul cărora e construită viața negustorilor este o soluție simplă, ieftină și adecvată, într-o montare nu prea ofertantă pentru scenografi / confiscată în totalitate de replică suculentă / dialog și joc actoricesc.
O alegere potrivită se dovedește și muzica inserată în spectacol, un adevărat personaj comic, pe deasupra captivant, care ritmează / antrenează / prelungește și aplauzele de final, indiciu al succesului de public de care se bucură montarea, mai ales în rândul publicului (foarte) tânăr.
La nivel interpretativ, se face simțită imediat experiența scenică a lui Dan Rădulescu în rolul Ianke, se observă distribuirea nepotrivită a lui Liviu Pancu pentru personajul Take (inadecvare dată de diferența de vârstă considerabilă dintre actor și personajul imaginat de Victor Ion Popa și - din păcate - nesoluționată tehnic) și deranjează faptul că, în rolul Anei, Loredana Dascălu nu reușește să se facă auzită tot timpul în sală / și pentru publicul aflat pe ultimele rânduri.
Take, Ianke și Cadâr nu pune preț deloc pe gura lumii / pe ce are de spus comunitatea, prețuind - într-o mediu de negustori - meritele personale și, mai ales, vocea inimii. Fără pretenții și provocări de natură intelectuală sau estetică, spectacolul subliniază și diferențele, dar și esența. Valorizează umanitatea, într-un mesaj profund conciliant.
(Foto: Cristina Gânj)
De: Victor Ion Popa Regia: Nicu Mihoc Cu: Liviu Pancu, Dan Rădulescu, Costin Gavază, Cristian Iorga, Loredana Dascălu, Csaba Ciugulitu, Cristina Holtzli
