Textul Federicăi Borlenghi s-a născut dintr-o nevoie. Ca majoritatea textelor importante și relevante, a fost scris pentru ca temele sale să poată fi procesate și analizate.
"Niciodată nu am înțeles cu adevărat ce înseamnă ME TOO până când am început să împărtășesc această poveste. Pe parcursul a cinci ani, am realizat importanța și necesitatea colectivă disperată de a împrăștia validare, solidaritate și educație pe tema consimțământului sexual. Until Dark este pentru toți cei care nu au avut și încă nu au uneltele necesare să înțeleagă și să proceseze traumele pe care le-au trăit și la care au asistat. Sper ca această poveste să faciliteze începutul unei conversații. Ca societate, trebuie să promovăm protecție și să chestionăm ce nu obișnuim să chestionăm. Altfel, realul progres va rămâne o utopie," spune Federica.
În poveste, atunci când profesoara de yoga Cass (interpretată de mine, Maria Müller) este acuzată de agresiune sexuală de una dintre studentele ei, sora ei și promițătoarea tânără avocată Jackie (interpretată de Giorgia Valenti) vine în oraș să o apere. Când cea de-a treia soră, Lisa (interpretată de Luísa Galatti), apare pe neașteptate din solidaritate față de surorile ei, află că sunt mai multe în spatele acuzațiilor decât i-a fost spus. Pe parcursul spectacolului, aflăm că incidentul a fost filmat și că, în ciuda faptului că ea nu înțelege deloc de ce a fost acuzată, Cass este vinovată fără dubiu. Jackie, nu poate face nimic să schimbe soarta surorii ei, dar în sala de judecată, prin întrebările pe care i le pune, o face să înțeleagă, atât pe ea cât și pe juriu, că a fost abuzată sexual timp de doi ani de către managerul restaurantului la care a lucrat atunci când avea 15 ani și ca urmare a acestei traume prelungite la care a fost expusă, ideea ei despre ce înseamnă consimțământ este foarte deformată. În ultima scenă, Cass este în închisoare, iar Lisa vine să o viziteze. Se pot spune multe, dar pentru prima dată vedem o Cass mai blândă și mai deschisă și o Lisa mai fermă și mai matură, care îi spune surorii ei printre lacrimi "Nu îmi pasă de cicatricile tale. Ce vei face în legătură cu ele? Cu toții avem cicatrice, știi?"
"O piesă și un spectacol care tratează un subiect dificil în mod priceput și delicat, explicând un comportament fără să îl scuze, Until Dark este un show puternic" spune Callie Stribling pentru Arts Independent.
În ciuda subiectului sumbru și complicat, Until Dark este o piesă caldă. Holli Harms de la Front Row Center afirmă: "Scenarista Federica Borlenghi a creat o seară de amuzament și rivalitate între surori și totodată o profundă, profundă dorință de conexiune și iubire în toate formele ei: parentală, fraternă și de prietenie."
Cât despre actrițe, Jim Catapano de la Showtones, le numește "uimitoare." El adaugă: "pe parcursul celor 75 de minute, spectatorul crede cu adevărat că au în spate decenii de fericire și mâhnire, bucurie și tristețe, conexiune și conflict."
Callie mai remarcă "Ca sora cea mică, Lisa, Luísa Galatti aduce o energie frenetică ce se potrivește perfect pentru rolul unei mezine. [...] Giorgia Valenti joacă o Jackie foarte obișnuită să fie cea care are grijă de toți, cea care le rezolvă pe toate și simte greutatea anilor în care a trebuit să se ocupe de problemele tuturor. [...] Completează distribuția Maria Müller. Interpretarea ei este incredibil de puternică, reușind să încorporeze multă complexitate."
Until Dark are loc la Out of the Box Theatrics (154 Christoper St #1E, New York, NY) între 15 februarie și 3 martie 2024.
Distribuție: Cass - Maria Müller / Jackie - Giorgia Valenti / Lisa - Luísa Galatti // Cass - Covi Loveridge Brannan (dublură) / Lisa - Ana Moioli (dublură)
Regie, scenariu și costume: Federica Borlenghi
Produs de: Et Alia Theater, Mo Shah și Kavita Shah, în asociație cu Covi Loveridge Brannan
Dramaturg: Covi Loveridge Brannan
Scenografie: Andrés Lopez-Alicea și Gilberto Gabriel
Fotograf: Alexia Haick
Regizor tehnic: Skye Pallo Ross / Asistent de regizor: Isabel Criado Barrios
Sunet: Stephanie L. Carlin / Lumini: Adrian Yuen / Asistenți lumini: Em Stripling și Natalie Shipley / Electricieni: Jimmy Dewhurst, Parker Damm și Sydnee Peterson / Deck Manager: Julia D'Angelo / Box Office Manager: Ainsley Ellis.