O gală eclectică - Oscar, 2024

Cea de a 96-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film a avut loc duminică seara (luni noaptea la români), pe 10 (11) martie 2024. A putut fi urmărită gratuit pe ProSieben, între orele 1 și 4 a.m. (Uitasem cât de jenant sună filmele americane dublate în germană, dar mi-am reamintit cu ocazia pauzelor publicitare de pe ProSieben. Iar reclamele lor sunt chiar mai idioate decât ale noastre.)

Prin 1993 să fi fost prima ceremonie de decernare a Oscarurilor (Academy Awards) pe care am urmărit-o, copil fiind, la televizor. Îmi amintesc cu claritate silueta lui Clint Eastwood urcând pe scenă și primind statueta pentru celebrul său western - Unforgiven.

La începutul anilor '90, ceremonia editată era difuzată pe TVR1, la câteva zile după eveniment (acum poate fi văzută marți, 12 martie 2024, ora 20,30 și miercuri, 13 martie 2024, ora 23,15, pe PRO Cinema). Billy Crystal prezenta și era genial, spre deosebire de comicii insipizi de azi. Billy intra (pe ecran) în diverse scene din filmele nominalizate, iar de acolo pornea o întreagă odisee a trucajelor și travesti-urilor, metodă preluată de majoritatea prezentatorilor care i-au urmat, cu mai puțin succes, de obicei. După el a urmat Whoopi Goldberg, îmbrăcată în cele mai extravagante costume (la ediția premiantului Shakespeare in Love, a apărut în costumul Reginei Elisabeta I). Spectacolul se desfășura în mari săli ale Los Angeles-ului, precum Dorothy Chandler Pavilion și Shrine Auditorium. Din 2002, s-a mutat în uriașul Kodak Theatre, azi Dolby Theatre, o sală foarte înaltă, din tavanul căreia în acel an Whoopi Goldberg a aterizat în mijlocul audienței. Eram în clasele de liceu când am asistat, din camera mea (unde aveam instalat un vechi Telecolor), la acea gală pe care Whoopi a încheiat-o cu o încurajare îndreptată spre telespectatori, mai exact spre cei tineri și plini de speranța că vor ajunge și ei pe scena Oscarurilor. Cred că am și chiulit la prima oră din cauza asta. Pe atunci, ceremonia dura până spre dimineață. Ediția în care a câștigat Titanic-ul s-a întins până la ora 9 a.m. (a României).


Los Angeles este cu 9 ore în urma Bucureștiului, de aceea aceste spectacole erau și sunt transmise live în timpul nopții. După ce TVR a încetat să mai cumpere drepturile de difuzare, la începutul anilor 2000, ProTV a preluat ștafeta. Din păcate, obiceiul nu a durat prea mult, probabil din cauza numărului redus de fani care se trezeau pentru a deschide televizorul, în noaptea dinaintea unei zile lucrătoare. În cele din urmă, ProTV-ul a reluat live-urile când și-a dezvoltat propria platformă de SVOD (subscription video on demand), unde există taxe care pot acoperi aceste cheltuieli (voyo).

Nimeni nu poate concura la capitolul "show" cu Oscarurile. Staruri pop și rock s-au luat la întrecere, de-a lungul timpului, pe scena ceremoniilor, dar Ryan Gosling le-a dat clasă cu momentul muzical din acest an. Nu știam că poate să cânte atât de bine, alături de Slash și o sumedenie de coregrafi, perfect sincronizați și filmați.


Ceremonia live a conținut mereu momente inedite care nu supraviețuiau versiunii editate. De exemplu, în 2024 premiul pentru efecte speciale a fost prezentat de Arnold Schwarzenegger și Danny DeVito, colegi în Twins (1988), care au susținut un moment comic memorabil, luându-l peste picior pe Michael Keaton, alias Batman din legendarul film omonim din 1989 și 1992. Batman este personajul cu care ambii actori au avut de-a face (ca eroi negativi), în filme diferite. "Te aranjăm noi după Balul Guvernatorului", spuse Danny către Keaton. Probabil acest premiu mai puțin important va cădea, împreună cu momentul vesel, la versiunea scurtată (editată). La fel, excelentul omagiu montat adus cascadorilor, sau momentul dedicat dirijorului oficial al evenimentului, sau momentul In Memoriam, cântat de Andrea și Matteo Bocelli. Din fericire, ele pot fi găsite pe YouTube de cei care știu ce să caute. Clipurile de montaj erau preferatele mele, dar și scheciurile umoristice dintre premii, unde bufoni precum cântărețul lui Jimmy Kimmel (Guillermo Rodriguez) tachinează diverse vedete din audiență ("I love my beautiful wife Charlize Theron"). Billy Crystal a fost asul acestor scheciuri în edițiile trecute.


Anul acesta, au fost onorați pentru întreaga operă Mel Brooks, Angela Bassett și Carol Littleton. Premiile onorifice nu mai sunt decernate în cadrul galei, ci au fost mutate în cadrul evenimentului numit "Premiile Guvernatorului" (Governors Awards). Irving G. Thalberg Memorial Award era o statuetă reprezentând bustul marelui cineast american, mort la doar 37 de ani, și era decernată producătorilor creativi, al căror parcurs reflecta o calitate constant înaltă a producției de filme. Acest premiu nu este anual, spre deosebire de Oscarul pentru întreaga activitate, acordat unor mari cineaști și actori, mulți dintre ei fără premiu de-a lungul carierei (e.g. Alfred Hitchcock, Peter O'Toole - ultimul cu 8 nominalizări și niciun Oscar). În 1999, acest premiu i-a fost decernat marelui regizor de origine greacă Elia Kazan, care a fost primit cu ovații în picioare dar și cu protestele unei părți a publicului din sală. Așezați pe scaune, acești spectatori au refuzat să îl aplaude. Motivul a fost amestecul său în infama "Vânătoare de comuniști de la Hollywood" din anii 50 ("Ancheta Comitetului Camerei Reprezentanților pentru Activități Anti-Americane"), în urma căreia și-au pierdut cariera mulți artiști talentați, ca urmare a simpatiilor de stânga.


Conceptul premiilor de interpretare a fost reușit, cu câte cinci din foștii premianți venind pe scenă și executând un frumos laudatio în onoarea fiecăruia din cei cinci nominalizați la categoriile rol secundar feminin, masculin și rol principal. Senzaționalul și foarte înaltul Tim Robbins i-a oferit laudatio lui Robert De Niro, sugerând că el ar fi meritat premiul pentru rolul din Killers of the Flower Moon, o capodoperă nedreptățită la această gală (cu zero premii din 10 nominalizări!). Anatomie d'une chute / Anatomia unei căderi (Franța, regia Justine Triet) a fost, de asemenea, ușor nedreptățit. Deși cu o premiză banală, are o execuție foarte bună și un rol impecabil jucat de băiat (Milo Machado-Graner) - probabil cel mai serios motiv pentru acordarea Palme d'Or-ului la Cannes (2023) și luarea în discuție la BAFTA și Oscar. La prezentarea categoriei "actor principal masculin", m-am bucurat să îl revăd pe Nicolas Cage, după o lungă absență de pe scena Academiei și din filmele de calitate. Dintre cele 5 grații menite a omagia actrițele de rol principal, a fost plăcut să o revăd pe legendara Jessica Lange. Bătălia dintre Emma Stone și Lily Gladstone a fost câștigată de prima, ce ne-a servit, isterică, un discurs nesemnificativ. Poor Things, filmul ei de obârșie, este o odă greacă adusă urâțeniei fizice și întunecimii spiritului.

Seara ne-a oferit și toalete penibile, de la pijamale la plăpumi, dar și și scene penibile, precum cea în care Billie Eilish s-a trezit râzând aiurea, după ce a primit Oscarul la categoria cântec original. Ea este cea mai tânără artistă cu două astfel de statuete.

Am așteptat cu interes discursurile câștigătorilor de premii. Academy Awards sunt și o scenă a declarațiilor de natură politică, iar în 2024 s-au exprimat multe opinii controversate, de la scenaristul filmului American Fiction, care a atacat politica finanțării la Hollywood ("mai riscați și cu filme de 10 milioane sau 5 milioane de dolari, nu doar cu cele de 200 milioane"), până la regizorul Jonathan Glazer, al The Zone of Interest, care a atacat nici mai mult nici mai puțin decât conducerea Israelului, pentru gestionarea dezumanizantă a conflictului din Gaza. Altfel, The Zone of Interest este un exercițiu formal, reluând tema Holocaustului în căutarea atenției în sezonul festivalier, o experiență insuportabil de plictisitoare și sterilă. Searbădul Jimmy Kimmel mi-a devenit simpatic atunci când s-a luat de Trump, un candidat cu șanse la reluarea rolului de președinte în toamnă ("Isn't it past your jail time?"). Unul din realizatorii documentarului de lungmetraj 20 Days in Mariupol, premiat la secțiunea sa, a ținut un discurs puternic, cu bătaie spre Capitoliu, despre distrugerea Ucrainei în războiul început de ruși ("acesta e primul Oscar din istoria filmului ucrainean, dar filmul mi-aș fi dorit să nu îl fi făcut niciodată, adică războiul din Ucraina să nu fi început niciodată... Cinematograful creează memorie, iar memoria formează istoria" - a spus el).

Premiile limbajului cinematografic (imagine și montaj) s-au dus la Oppenheimer. Toți directorii de imagine nominalizați erau maeștri, dar a luat maestrul care nu avea deja premiul - nordicul Hoyte Van Hoytema, venit în teniși, explicând cum a filmat superproducția lui Nolan pe peliculă. Oppenheimer a dominat, previzibil, seara - un film meditativ, evocator dar și foarte actual în contextul amenințării nucleare și a unui nou război global. Regizorul său, Christopher Nolan, este unul din puținii auteuri hollywood-ieni cu mare priză la public, capabil de a orchestra spectacole precum Inception (2010) sau The Dark Knight Rises (2012), dar și fresce SF sau istorice (Interstellar, Dunkirk). Alături de Ridley Scott, era unul din marii regizori contemporani care nu primiseră niciodată râvnitul trofeu. După mulți ani, a obținut recunoașterea "academică" pe care o merita.


Dune II a fost lansat în cinematografe prea târziu, dar ar fi fost un concurent redutabil la Oscars 2024, și nu doar la secțiunile tehnice. Ca și Nolan, regizorul Denis Villeneuve înțelege cu prisosință că cinematograful trebuie să propună lumi alternative în care spectatorul să se piardă, delectându-se, nu doar un demers conceptual sau o cursă a șocurilor vizuale. Iar cu un împărat pe nume Saddam și cu un tiran pe nume Vladimir, putem considera romanul publicat de Frank Herbert în 1965 de-a dreptul profetic! Mai jos - un clip despre uimitoarea producție a filmului, care a implicat transfer de pe format digital 6k pe film 35mm și înapoi pe digital.


În trecut, oamenii de acasă asistau la Oscaruri ca la un univers paralel și strălucitor, în care ființe îndestulate se adunau în fața muritorilor de rând, oferindu-le o mostră din existența lor ieșită din comun. Eu - adolescentul mă trezeam cu noaptea în cap pentru a evada, câteva ore, în această altă lume, iar apoi pentru a mă urca în troleu și a străbate noaptea anilor '90 sau 2000 românești (melodrama a fost intenționată). Amestecul de muzică live, spectacol de varietăți, circ (Cirque du Soleil a fost invitat în 2001 și 2012) și film era perfect dozat în acest show al show-urilor, menit să depășească orice altă gală. Cu 20 de ani în urmă, aceste trofee aveau altă greutate, fiindcă cinema-ul avea alt prestigiu, era o industrie greu accesibilă și rezervată, cel puțin la Hollywood, doar talentelor de top. Un actor precum regretatul Philip Seymour Hoffman primea imediat după Oscar, în 2006, un rol de un milion de dolari într-un blockbuster precum Mission: Impossible 3. Deci valoarea statuetelor era mai mult decât simbolică. Așa cum observa recent Steven Soderbergh, poate și ca urmare a inflației de producții ieftine și accesibilizării mijloacelor (ceea ce nu este deloc un lucru rău), filmele nu mai sunt ce au fost în termeni de statut cultural ("movies don't occupy the same cultural real estate that they used to... In cultural terms, they don't matter in the same way that they did twenty years ago... especially for younger viewers" - Marlow Stern, Steven Soderbergh Talks Sex, Superheroes and His 'Below Deck' Fandom, în Rolling Stone, 6.02.2023). Azi se dă o luptă crâncenă pentru atenția spectatorilor, care sunt împrăștiați între televiziune, platforme de socializare și spălare pe creier, streaminguri online și cinema, rămas cumva la coada târgului pentru că noile medii încearcă să îi ia locul. Oscarurile erau privite de milioane de telespectatori, de pe întreg globul, ca o celebrare a tot ce are cinema-ul mai bun de oferit. Gala din 2024 m-a făcut să sper că cele afirmate nu trebuie să rămână la timpul trecut.

După cuvintele lui Spielberg, introdus în scenă printr-un impresionant travelling-amorsă, pentru a răsplăti cel mai bun regizor al anului, "filmele sunt, în cel mai bun caz, nu doar divertisment, ci opere care ne deschid inimile, privesc în noi și aruncă lumină asupra a ceea ce putem deveni".