Scrisă în anul 1932, povestea celor trei negustori de etnii diferite, Take, Ianke și Cadâr, vorbește prin replici de un umor savuros despre relații interumane, despre prietenii interetnice și despre iubire, fiind considerată una dintre capodoperele dramaturgiei românești și, totodată, un autentic "succes de casă". Paradoxal, premiera absolută a piesei, în seara de 25 martie 1932 la Teatrul Maria Ventura, avându-i în distribuție pe Alexandru Giugaru, Gheorghe Timică și Ion Sârbul, nu a fost socotită o reușită, atât ca montare, cât și ca scriitură, având cronici rezervate. Cu toate că în 1956 Toma Caragiu realizează la Teatrul din Ploiești un Ianke memorabil, piesa cunoaște marele succes abia în anul 1976, prin figurările scenice concepute de Alexandru Giugaru, Ion Finteșteanu, Marcel Anghelescu, în regia lui Ion Finteșteanu (poate și datorită punerii ei în circulație de TVR - https://youtu.be/RWtMXPm8rPU), succes continuat în 2001 de Radu Beligan, Marin Moraru și Gheorghe Dinică, în rolurile principale, în viziunea regizorală a lui Grigore Gonța. În 2021, Horațiu Mălăele realizează o montare pe placul publicului la Teatrul Bulandra, cu Mihai Constantin, Horațiu Mălăele și Răzvan Vasilescu. "Dacă se va alege ceva de toată truda mea, cred că teatrul va fi acela care nu mă va uita. Prea mi-am pus toată viața în el", mărturisea premonitoriu dramaturgul. Astfel, instituției de spectacole din orașul său natal, Bârlad, la un an de la înființare și zece de la dispariția dramaturgului, în 1956, i se conferă numele de Teatrul "Victor Ion Popa", eveniment marcat prin premiera piesei Take, Ianke și Cadâr, care a cunoscut în timp mai multe variante pe această scenă, cu un număr de peste 600 de reprezentații de succes.
Dincolo de acest scurt excurs prin câteva dintre montările celebrului text, se cuvine să adaug și faptul că în anul 2013, la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galați, regizorul Eugen Făt realiza un spectacol cu acest text, care s-a jucat cu săli arhipline mai multe stagiuni. Distribuția îi cuprindea pe cei mai importanți actori "de vârstă" din acel moment - Petrică Păpușă, apoi Lucian Pânzaru, în rolul lui Take, Gabriel Constantinescu în rolul lui Ianke, actorul figurându-l și pe Ionel, cu ani în urmă, în două dintre variantele montate la Teatrul "Victor Ion Popa", și Grigore Dristaru, apoi Stelian Stancu, în Cadâr. Spectacolul s-a scos de pe afiș din cauza dispariției unora dintre actori, care, din păcate, nu au mai putut fi înlocuiți, lăsând publicul gălățean cu dorul de acest excelent text și spectacol. Poate și acesta a fost unul dintre motivele pentru care directorul Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, Radu Nichifor, a inclus în repertoriu Take, Ianke și Cadâr, primul spectacol pe care îl montează în calitate de regizor-director. Și, nesurprinzător, biletele la primele spectacole erau deja vândute cu peste două săptămâni înainte de premieră, iar în sală, în timpul reprezentațiilor, se găsesc mulți spectatori gălățeni, unii amintind șoptit și despre spectacolul Teatrului "Fani Tardini".
Radu Nichifor ocupă funcția de conducere de câteva stagiuni, perioadă în care munca sa ca regizor se pare că a trecut în plan secund, activitatea managerială ocupându-i cea mai mare parte din timp, activitate rodnică, după cum se vede, teatrul brăilean fiind pe un benefic curs ascendent. "Ca regizor al Teatrului Maria Filotti din 2004, încerc și cu acest spectacol, așa cum am încercat cu fiecare spectacol pe care l-am lucrat, să fiu atent la trei coordonate: publicul, minunatul nostru public, teatrul nostru căruia acest titlu îi completează oferta de spectacole cu un titlu clasic românesc și actorii din distribuție cărora acest proiect le oferă partituri potrivite etapei artistice în care ne aflam azi. [...] Acest text îl montezi dacă în teatrul respectiv ai distribuția potrivită pentru cei trei protagoniști. Și toți actorii distribuiți au delicatețea, sensibilitatea și umorul necesare pentru respectivele partituri. Nu cauți noul ostentativ ca regizor, când montezi acest text. Te bucuri de poezia, umorul și nostalgia pe care-l conține.", notează Radu Nichifor în caietul program al spectacolului. Și de la vorbă la faptă nu a fost decât un pas.
Echipa Radu Nichifor - regizor, Daniel Divricean - scenograf, nu este la prima întâlnire, între cei doi existând o fructuoasă comunicare, un traseu favorabil al inventivității teatrale. Scenograful concepe aici spațiul scenic în mod clasic pentru montarea acestui text, trei case-prăvălii, personalizate însă cu reclame și etichete ale mărfurilor ce aduc un plus de originalitate. Întregul univers patriarhal al Podului Pescăriei din cartierul Podeni al Bârladului, creionat de autor în primele didascalii, este elocvent ilustrat de scenograf prin desenul panoului ce desparte scena de sală. Panoul ține loc de cortină, delimitând începutul și sfârșitul fiecărui act, desenul lui te proiectează parcă în liniștea, în căldura, în stereotipul acelei lumi, sugerând totodată impresia de muzeu, de spectacol-muzeu, construit preponderent în direcția acurateței conceptului dramaturgic. Montarea este una simplă, curată, clasică. A nu se înțelege prăfuită, vetustă! Așa cum afirma Radu Nichifor, textul nu lasă loc artificiilor regizorale. Viziunea sa se citește în distribuția aleasă, în coerența nuanțelor din text, în jocul expresiv al actorilor coordonați, în renunțarea la unele cuvinte sau replici, pentru dinamizarea, pentru focalizarea atenției pe esența poveștii, reliefând în același timp comicul savuros al dialogului. Un exemplu elocvent este actul trei, în crescendo față de celelalte, esențializat în replici ce se rostesc pe parcursul a relativ douăzeci de minute, iar ca spațiu reprezentativ, o simpla bancă ce sugerează simultan grădina și transparența trenului recurent.
Rolurile generoase, ofertante, ale celor trei protagoniști sunt figurate de cei mai potriviți actori ai acestui moment ai trupei brăilene. Zane Jarcu (Tache) și Valentin Terente (Ianke) se completează reciproc printr-un mixaj de umor și sensibilitate, probând printr-un joc expresiv prietenia ce îi leagă pe Take și Ianke de treizeci de ani, chiar dacă "ovreiu mănâncă la masa lui ovreiască, iar creștinul la masa lui creștinească", gustând însă fiecare din bucatele celuilalt, trio-ul fiind întregit de Marcel Turcoianu (Cadâr), cel care încurcă lucrurile, dar găsește mereu soluția cea mai bună, pentru că "la Cadâr Allah dat cantar". În montarea brăileană, ca semn distinctiv al prieteniei interetnice, Cadâr gustă și el din mâncărurile de pe mesele lui Ianke și Take, aducând apoi un ibric cu cafea, pe care o savurează cu toții. Cei trei actori reliefează cu îndemânare comicul de limbaj, detașându-se Ianke, a cărui partitură este valorizată prin umorul suculent ce abundă în replica sa. Rolurile mai fade din scriitură, Ionel și Ana, Adelin Ilie și Teodora Antal, sunt construite cu dezinvoltură, firesc și măsură a patetismului, cu o nota în plus pentru Teodora Antal, nou venită în trupa brăileană, iradiantă, cu un pronunțat magnetism scenic. Povestea de iubire dintre Ionel și Ana tulbură liniștea, ritmul lent, ancestral, al vieții celor trei negustori, în care rutina era demult suverană.
Conflictului de natură interioară și celui dintre mentalitățile ce diferă în funcție de generație, i se adaugă cel exterior, prin personajele generice, reprezentative pentru societate, pentru mahalaua cartierului Podeni din Bârlad. Elena Andron (Safta) nu compune o "babă", actrița joacă la vârsta ei fără a apela la artificii ale machiajului, interpretând cu haz o țață din mahala, intrigantă, bârfitoare, plină de energie. Ițic/Ilie este interpretat de Dan Moldoveanu, cel mai vârstnic actor al trupei, pe care regizorul l-a distribuit, poate, pentru că figura sa matură esențializează prin apariție, comunitatea evreiască îmbătrânită, înțepenită în mentalități depășite, dincolo de interesele personale ale personajului.
Este binevenită prezența acestui text în repertoriul Teatrului "Maria Filotti", la care publicul se amuză copios, atât pentru spectatorii brăileni, cât și pentru cei din împrejurimi, și, așa cum afirma o spectatoare la ieșire - "spectacolul ăsta trebuie să se joace stagiuni la rând, așa cum s-a jucat și la noi!".
(Fotografii din arhiva teatrului)