MAMA este cea căreia îi este dedicată montarea, mesajul fiind subliniat pentru copii și prin inserarea, în deschidere, a poeziei lui Nichita Stănescu Cea mai scumpă de pe lume (pe care o redau mai jos, pentru a reaminti spiritul liber, sensibil, plin de dragoste și, în majoritatea cazurilor, de umor al poeților înăscuți):
"Spune-mi care mamă-anume
cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de păsări,
zarzării au zis de zarzări,
peștișorii de peștoaică,
ursuleții de ursoaică,
șerpișorii de șerpoaică,
tigrișorii de tigroaică,
mânjii toți au zis de iepe,
firul cepii-a zis de cepe,
nucii toți au zis de nucă,
cucii toți au zis de cucă,
toți pisoii, de pisică,
iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume
cea mai scumpă de pe lume!"
MAMA îi aduce, în general, pe copiii la teatru, îi ține în brațe ca să nu se sperie de întunericul ce precede începutul spectacolului (dacă sunt încă foarte mici), dar și ca să vadă mai bine, le explică ce se întâmplă, le întreține și le direcționează suplimentar atenția. La reprezentația la care am participat (17 martie 2024) am văzut în sală foarte multe expresii ale iubirii materne, chiar dacă au fost și copii însoțiți de tăticii lor sau de bunici. Mesajul spectacolului s-a potrivit perfect cu starea de spirit a publicului, mămicile din sală fiind și ele, absolut firesc, extrem de iubite de puii lor adorabili și cu reacții genuin sincere.
Cartea Junglei este o poveste extraordinară, care scoate în evidență, în forme agreabile, simplu și ușor de înțeles, valori esențiale pentru educația oricăruia dintre noi, chiar indiferent de vârstă. Valori cum ar fi auto-controlul și cumpătarea (celebrul strict necesar și doar atât cât avem nevoie / putem duce cu noi / folosi în viață vs. lăcomia și excesul, inclusiv alimentar), în primul rând. Dar și încrederea (în sine), puterea așteptării / răbdării, dozarea efortului sau chiar obținerea cât mai multor beneficii cu un efort minim, grație folosirii inteligenței (dacă ea există, dacă natura a fost generoasă, în această privință, bineînțeles).
Montarea de la Oradea poate fi considerată un succes. Îmbină foarte multe mijloace de expresie: teatru dramatic și de animație (machiaje-măști, costume-personaje, păpuși-marionete-obiecte, umbre-siluete, butaforie pentru sugestia satului/junglei indiene și chiar efecte speciale), proiecții video pentru fundalul scenei, ritmuri tribale (tobe) susținute live (Szekely Cristian) și, în mod evident, celebrele songuri ale animației Disney, din 1967.
La nivel interpretativ se fac foarte repede remarcate câteva personaje. Regele Maimuțelor - Alexandru Rusu, șeful unei bande extrem de colorate, care vrea să devină primar fruntaș (!), pentru că, probabil, are niște repere (!). Vulturii - Florian Silaghi, Adrian Locovei, Tudor Manea - protagoniști și ai unui moment direcționat exclusiv către adulții din sală, dedicat (cu toată ironia inclusă) tot mamelor, în spiritul spectacolului, însă pe muzică lăutărească (Mama mea e florăreasă) sau cântată de Freddie Mercury-Queen (Bohemian Rhapsody) și Ricchi e Poveri (Mamma Maria). Apreciați de copii și simpatici sunt și pantera Bagheera - Ciprian Ciuciu și ursul Baloo - David Constantinescu. Merită felicitat, bineînțeles, și copilul Luca Bran (în alternanță pe rol cu Rareș Roșu), în rolul lui Mowgli.
Mai puțin antrenant, deși are valențe comice evidente, episodul elefanților indisciplinați este ușor prea lung și nu reușește să mențină atenția spectatorilor așa cum, poate, ar fi meritat.
Dar ceea ce contează cu adevărat ține de faptul că sala a fost plină, că spectacolul a plăcut și a fost aplaudat îndelung, că mămicile și copiii / familiile au fost împreună, că au amintiri comune de la teatru și că, probabil, vor reveni cu drag la o nouă poveste.
(Foto: Defoto - Sebi Tonț)