Cum e de așteptat, genul este prizat de un public larg, mai ales feminin. Acesta are nevoie de mesaje care să consfințească ordinea existentă și să ofere o consolare atunci când destinul individual, cu multele imperfecțiuni personale inerente, nu se potrivește în minunata lume în care ni se spune că am trăi.
Une année difficile / Un an dificil se face vinovat de toate aceste stereotipuri de gen cu asupră de măsură. Povestea pleacă de la situația a doi bărbați, trecuți de prima tinerețe, care se trezesc faliți din cauza viciilor personale. Au fost păcăliți de promisiuni deșarte, exploatați de sistemul capitalist și apoi pedepsiți pentru lipsa de prudență. Albert (Pio Marmaï) și Bruno (Jonathan Cohen) se regăsesc pe aceeași cale a pierzării, intrând în legătură cu un consilier care și el este dependent de jocuri de noroc (Mathieu Amalric). Mai mult din întâmplare decât din disperare, cei doi intră în compania unui grup de tineri activiști ecologiști de stânga, al căror lider informal este atrăgătoarea "Cactus", porecla liderului trupei respective (Noémie Merlant).
Toți activiștii sunt oameni frumoși, albi, parizieni, care trăiesc într-un univers non-violent, fără ploșnițe, fără criminalitate, fără droguri. Pentru că toată lumea trebuie să creadă în ceva, și acești răsfățați ai lumii întâi cred că pot schimba forțele majore care afectează clima la nivel global prin tot soiul de evenimente cu pretenții politice, dar, în fapt, doar prilejuri ceva mai sofisticate de socializare.
Iar aici este unul dintre punctele forte ale filmului: demascarea activismului ca fenomen de grup, în care validarea celorlalți, precum și complicațiile romantice sau invidiile general umane, reprezintă motivația reală a activiștilor. Bineînțeles, pentru o înțelegere aprofundată și pentru abordări mai serioase ale temei consumerismului care afectează echilibrul ecologic, spectatorii sunt rugați să caute alte filme, mai fruste în mesajul lor. (Un exemplu recent ar putea fi thriller-ul How to Blow Up a Pipeline / Cum să arunci în aer o conductă de petrol (2023), în care dinamica de grup, ca și motivațiile protagoniștilor, sunt mult mai bine creionate și în care tensiunea reală a activismului radical este mult mai serios tratată.)
Peripețiile prin care trec în boicotul consumerismului îi apropie din ce în ce mai mult, creându-se spațiul necesar ca să fim empatici cu nevoile lor, dar mai ales cu prostiile din capul lor. Cactus, de exemplu, suferă de eco-anxietate, adică se simte atât victimă, cât și responsabilă pentru dezastrul ecologic actual. Poussin (numele de cod al lui Albert), la rândul lui, are prea multă încredere în puterea lui de combinator și prea puțin optimism în ceea ce privește opțiunile vieții. Iar Anxiar (porecla lui Bruno) cerșește atenție și empatie de la cei din jur, neștiind mult timp unde să o găsească și cum poate să profite de ceea ce i-a lăsat natura.
Une année difficile / Un an dificil este un produs paradoxal. Pe de o parte, tema declarată este lupta împotriva consumerismului, cu un accent important pe grija față de împrumuturile de consum - echivalentul franțuzesc al "creditelor doar cu buletinul". Eroii masculini sunt în mod deosebit victime ale acestei capcane, o inversare a stereotipului în care femeia era cea cheltuitoare. Din acest punct de vedere, filmul are o certă valoare pedagogică pentru publicul românesc, care a descoperit de curând posibilitățile înșelătoare ale consumului neacoperit de venituri și care acum descoperă și retribuțiile unui sistem care promite creșterea permanentă, dar nu o poate întotdeauna oferi.
Pe de altă parte, însă, dramele prezentate sunt superficiale, adesea hazlii. Personajele sunt mereu îmbrăcate în hainele frumoase și curate ale urbanului vestic. Tema reală este iubirea clasică și nu lupta pentru natură.
Asta nu înseamnă că Une année difficile / Un an dificil nu reușește să fie ceea ce și-a propus: o comedie care să te facă să râzi, cu romantism și cu prietenii la cataramă, care să îți transmită sentimentul pozitiv că tot ceea ce este rău are rezolvare.