Káosz / Haos a fost diferit de orice am avut ocazia să văd până acum de la trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare. S-a jucat în cadrul evenimentului festiv organizat pentru a marca 70 de ani de la înființarea secției maghiare și a fost primul spectacol pe care l-am urmărit în noua Sală Studio Ács Alajos. În scurta mea vizită din 2023, din cadrul showcase-ului, mă obișnuisem cu montările grandioase ale unor texte clasice, cu distribuții mari și scenografii somptuoase. Însă apariția unui spațiu de joc mai mic a deschis drumul pentru crearea unor produse artistice intime cu minim de resurse materiale. Iar acest gen de teatru este primit cu brațele deschise de public - reprezentațiile sunt adesea sold-out - și de actori deopotrivă - se simte din energia lor.
Regizat de Csábi Anna și cu un text contemporan scris de dramaturgul finlandez Mika Myllyaho, Káosz / Haos se concentrează pe trei femei, prietene foarte bune, a căror viață este pe punctul de a scăpa de sub control. Sofia (Gál Ágnes) este o profesoară ușor de intimidat, dar cu principii puternice, de la o școală ce urmează să se închidă și are un soț mai mult absent decât prezent. Emmi (Rappert-Vencz Stella și, alteori, Moldován Blanka) se luptă cu anxietatea, depresia și o căsătorie în plin colaps și aspiră să lucreze cât mai mult ca jurnalistă, iar sora ei naivă, Julia (Keresztes Ágnes), ține ședințe de terapie pentru diverși pacienți, ajungând să se îndrăgostească de unul dintre ei.
Această distribuție restrânsă, ajutată de câteva elemente simbolice din recuzită, este responsabilă și de conturarea unor roluri secundare sau episodice precum directoarea școlii, cele două personalități ale iubitului Juliei, soțul Sofiei și cel al lui Emmi, chelnerița de la cafenea, Titi din a V-a ș.a.m.d. Cele trei actrițe le interpretează pe toate fără cusur, indiferent de gen, vârstă sau tipologie, iar trecerile de la unul la altul sunt aproape imperceptibile. Într-un decor minimalist (semnat de Jeli Luca Sára), care nu mimează nicidecum realitatea locurilor descrise, fiecare personaj din acest mozaic uman pare, în contrast, cât se poate de veridic. Astfel, perdelele atârnate de trei structuri metalice mobile și costumele monocromatice (create de Lokodi Aletta) realizează un joc al culorilor complementare și conturează un peisaj vizual simplu și de efect, care accentuează anumite caracteristici ale personajelor și locurilor, dar lasă loc interpretărilor pentru desăvârșirea tabloului.
Monoloagele actrițelor descriu uneori scene de violență, însă modul comic în care sunt povestite și exemplificarea lor printr-o abordare de tip live stop-motion le fac mai ușor de digerat pentru orice categorie de public. Ele nu fură din seriozitatea subiectului, ci se concentrează mai mult pe emoțiile femeilor, pe sentimentele din spatele acțiunilor. Sintagma recurentă "Evenimentele au luat apoi următoarea întorsătură" devine un avertisment pentru un deznodământ nefericit, dar, repetată la nesfârșit, potențează de asemenea umorul. În definitiv, de câte ori mai pot merge lucrurile prost? Chiar nu au pic de autocontrol - sau noroc, dacă presupunem că reacțiile lor sunt firești - aceste femei? Astfel, leitmotivul capătă alte valențe atunci când este rupt, atunci când, într-un final, lucrurile nu mai iau nicio întorsătură.
Káosz / Haos se plasează temporal într-o anumită perioadă prin prisma referințelor culturale oferite. Filme precum Fight Club, Taxi Driver sau In the Mood For Love, menționate de iubitul cinefil al Juliei, sunt indicii subtile - pentru cine își amintește măcar o parte din firul lor narativ - la adresa comportamentului lui. De altfel, personajul este construit asemeni celui din Fight Club, iar principiile sale rezonează cu celelalte pelicule clasice. Melodia Under the Bridge de Red Hot Chili Peppers, care portretizează cel mai întunecat moment al vieții solistului, este alt motiv reiterat, Emmi regăsindu-se în versuri și în adicția descrisă în ele.
De sub tot acest strat omogen al hazului de necaz și al cromaticii vivante (uneori intensă, alteori pastelată) răzbate un mesaj foarte clar: nu este ușor să fii femeie. Nu este ușor să fii om - aș zice eu în încercarea de a nu transforma acest text într-un manifest feminist, dar fiindcă avem de-a face cu trei protagoniste, voi rămâne la ideea inițială. Încercările lor de a jongla cu viața personală și cea profesională le fac să danseze pe linia dintre cele două lumi paralele menționate în spectacol: cea a armoniei și cea a haosului. Uneori mai cad în prăpastia cea din urmă, dar doar pentru a se ridica apoi și a se redresa.
Și, în definitiv, nu facem toți asta? Nu căutăm permanent o stare perfectă de echilibru între liniște și zgomot, între stabilitate și impredictibilitate, între tristețe și fericire? Nu ajungem mereu dintr-una în alta? De ce ar trebui să fie un înger de femeie într-un costum verde - care câteodată bea un cocktail Green Angel și are și perioade mai proaste când se identifică cu Under the Bridge - mai potrivită pentru blamare decât oricine altcineva? Toți suntem egali în the city of angels, chiar și cei care își găsesc confortul temporar sub un pod.
(Foto: Ilovszky Béla - prima și Czinzel László - toate celelalte)