Acțiunea spectacolului Bazinul de nord se petrece într-un liceu de stat din Statele Unite. Pe scenă vedem un birou, trei scaune, o atmosferă impersonală, într-un colț câteva cutii de carton. Chiar în ziua în care începe vacanța de primăvară, Dr. Danielson, directorul adjunct al liceului, îl cheamă în biroul său la o scurtă discuție pe unul din elevi, Khadim Asmaan, copil al unor arabi înstăriți din Orientul Mijlociu, de curând transferat dintr-o școală particulară. Discuția celor doi, la început jovială se prelungește și se transformă treptat într-un adevărat interogatoriu, apoi în conflict deschis, ale cărui consecințe sunt puțin previzibile.
Regizorul Alexandru Mâzgăreanu explorează cu proaspătă curiozitate și subtilă profunzime relația dintre Eu și Celălalt în contextul sistemului școlar. Un spectacol tulburător despre rolul școlii, despre ce înseamnă azi raportul dintre elevi și profesori. E, neîndoios, un subiect despre care s-ar cuveni să se scrie și să se vorbească mult mai mult. Propunerea regizorală de acum vine ca o firească continuare a căutărilor din Martiri de Marius Von Mayenburg, montat de regizor la Teatrul Metropolis în 2023. Dacă în Martiri accentul cădea pe ideea de stigmă și manifestările ei în relația individului cu grupul (familial, școlar, social), în relația Eu-Voi, - și punea întrebarea: este firesc să fie considerat cineva deviant pentru că are o criză religioasă? E o problemă socială faptul că un adolescent se definește în termenii unui Eu conținut în EL? -, în Bazinul de nord conflictul se conturează prin intermediul dialogului, prin confruntarea Noi-Voi, care în final capătă valențele lui Eu-Tu.
La o primă vedere am putea spune că dialogul dintre cei doi reprezintă comunicarea imposibilă dintre generații, dar în fapt este vorba de mai mult decât atât: un proces sinuos de anamneză, de "decojire existențială", de renunțare la armurile protectoare ale structurii egoului, împotrivirea, reprimarea, negarea, uitarea, pentru a ajunge prin aducere aminte la adevăr și astfel la o cât de firavă reconciliere cu sine și cu lumea.
Profesorul este la început nejustificat de intruziv, știe mai mult decât s-ar cuveni despre viața elevilor, într-o încercare excesivă de a controla totul pentru a proteja, încununată de neputință. Pentru că școala își arogă drepturi care nu îi aparțin, încercând să preia sarcini care țin de familie, totodată se confruntă cu probleme grave pe care, chiar cunoscându-le bine, nu are cum să le rezolve.
Neputința și utopicul sistemului educațional american și prin extrapolare al sistemului de învățământ de oriunde este dat chiar de titlul piesei, bazinul de nord semnificând buncărul și sistemul de tuneluri construite sub incinta școlii în timpul Războiului Rece pentru protecția elevilor, în cazul unei atac atomic. În speță, inițiativa care avea la bază dorința de a ajuta într-o situație de catastrofă devine un simbol al unei rătăciri labirintice, care nu mai are direcție.
Când percepția devine realitate
Dramaturgul american Rajiv Joseph declara într-un interviu din 2012 că, la scurt timp după izbucnirea războiului din Irak a început să scrie două piese, Tigrul bengalez de la grădina zoologică din Bagdad și Bazinul de nord, când atmosfera era din punct de vedere rasial foarte tensionată în Statele Unite. Cu Tigrul bengalez a fost finalist la Premiul Pulitzer în 2010, iar piesa Bazinul de nord a fost distinsă în același an cu Premiul Edgerton New American Play.
Omul, spune Dr. Danielson în piesă, este asemeni unei cepe, cu multe straturi. "Nimeni nu este doar un simplu zvon. Sau o cifră dintr-un recensământ ori un diagnostic. Ce rămâne este percepția. Percepția devine realitate. Ceapa însă e tot ceapă, oricâte straturi îi îndepărtezi."
Ne vine greu să ne desprindem de etichetări și să vedem în toate aceeași unică esență. Nici Dr. Danielson nu reușește, cu toate că își dorește asta. Dovadă că alunecă în tot felul de presupuneri, discriminatorii în esență, pentru simplul fapt că elevul este arab. Montarea românească amintește problema discriminării rasiale, ca revers inerent al multiculturalismului, fără să insiste asupra ei, sondând mai în profunzime, însă punctând cu eleganță discrepanța. Elevul se revoltă când este redus prin intenție la o prejudecată simplificatoare: "Ce sunt? Prima mea limbă este farsi, a doua araba, a treia franceza. Italiana a fost a patra și engleza a cincea limbă învățată. Mama m-a învățat să scriu Mulțumesc în sanscrită. Cunosc caligrafia (...) Ce sunt? Sunt sirian. Sunt din Orientul mijlociu. Sunt musulman. Ce nu mai știi despre mine? Ce nu figurează în dosarul tău? Dumneata câte limbi vorbești?" "Puțină spaniolă", vine răspunsul. Dar toată această cunoaștere e de suprafață și nu are direcție, după cum bazinul de nord nu are un rost, dacă nu ajută decât să spui înjurături și nimicuri în mai multe limbi.
Cum faci să nu iei drept unică realitate ceea ce percepi, care poate că nu este mai mult decât o părere, un punct de vedere? Până unde și cum desfaci straturile realului pentru a găsi acel ceva care rămâne mereu același, neschimbător, egal sieși? - sunt întrebările la care ne invită autorul să reflectăm.
Bazinul de nord ca metaforă
Directorul adjunct nu i se poate adresa decât în totală dezvăluire de sine celuilalt / elevului, care la rândul său trebuie să se vulnerabilizeze. Nimic mai greu. Pe de o parte avem atașamentul aproape nostalgic al profesorului față de protecția bunkerului (implicit respectul, încrederea în structură / instituție, chiar dacă e perimată), pe de alta avem platoșa interioară (convingeri, minciuni, tertipuri de acomodare sau supraviețuire) a elevului. Pe de o parte și adultul are, cum spuneam, prejudecăți, pe de alta tinerii pe care Khadim îi reprezintă, prinși într-o lume a oglinzilor, a unei compulsiuni de a fi văzuți cu orice preț, și recompensați cu like-uri chiar când prețul este teribil și desfigurator - un amețitor: mă vedeți, deci exist - poartă atât de multe măști și platoșe încât pare aproape cu neputință să aibă acces la un dram sinceritate.
Adolescentul de azi, deconectat emoțional, vorbește frecvent mai multe limbi, este descurcăreț, are o anumită dezinvoltură facilitată de accesul la tehnologie, dar este totodată expus la rețele de socializare, pornografie și violență și îi lipsesc repere emoționale și morale esențiale. Khadim, un tânăr al generației sale, lăsat singur, de capul lui (în piesă părinții sunt plecați departe cu afaceri, dar oricum părinți foarte prinși cu viața profesională sunt la fel de indisponibili emoțional pentru copii). E întreprinzător, însă atunci când greșește, și o face ades, nu i se explică consecințele actelor sale, nu e pedepsit (doar că nu îl mai duc părinții la ski în Franța) și astfel nu primește feedbackul corespunzător pentru a se obiectiva și responsabiliza.
Cei doi, profesor și elev împărtășesc o vină care de fapt nu le aparține, dar a cărei povară îi apasă deopotrivă de greu. Prin oglindire, ei găsesc în cele din urmă o rezolvare pe cât de simplă, pe atât de profund tulburătoare și reușesc să iasă din labirint, dând o direcție, un sens comun bazinului de nord, care este o metaforă pentru salvarea de catastrofă - nu atomică, ci morală, existențială. Ceea ce structura perimată, depășită (instituția) nu reușește să ofere, o poate face relația personalizată Eu-Tu (=tot eu), prin oglindire și "decojire existențială". Lecția aceasta, care nu face parte din programă, este o mare taină.
Dramatismul întregului spectacol este impecabil dozat, scenele sunt construite printr-un cumul atât de firesc gradat, încât publicul urmărește reprezentația de o oră și patruzeci de minute, fără pauză, cu răsuflarea tăiată.
Cei doi actori au roluri complexe, adevărate partituri, pe care le abordează cu multă abilitate și cu o permanentă atenție la fiecare scenă, potențându-se neîncetat reciproc.
Șerban Pavlu își construiește excelent rolul directorului adjunct, Dr. Danielson, americanul de clasă mijlocie WASP (white anglo saxon protestant), care trăiește riguros după valorile eticii protestante - munca din răsputeri, cumpătarea economică, eficiența (de care se leagă și mândria lucrului bine făcut pentru interesele comunității, și pe care elevul i-o reproșează ca fiind un păcat); el surprinde cu multă subtilitate slăbiciunile personajului, orgoliul rănit de a nu fi fost ales director după 20 de ani, cabotinismul său de complezență în ipostaza de cvasi-entertainer, de prestator de servicii educaționale, care anunță știrile zilei la microfon elevilor, dar rămâne până la capăt uman, perseverent în încercarea de a i se adresa celuilalt cu sinceritatea unei dezgoliri lipsite de orice artificii, de la o conștiință la alta.
Impecabil dozată și cu multă măiestrie stăpânită este.interpretarea lui Vlad Lință în rolul lui Khadim Asmaan, angrenând nuanțat o paletă largă de sentimente, care variază de la completa negare, la obrăznicie, de la cinism, ură, dispreț și aroganță, la spaimă tăinuită în agresivitate, la fragilitate. E cuceritor, credibil, consistent.
Muzica lui Alexandru Suciu servește foarte inspirat necesitățile regizorale, uneori subliniind discret dramatismul câte unei scene, alteori evocând, în contratimp cu duritatea confruntării, un alt nivel al realului care nu poate fi exprimat sau trăit. Scenografia semnată de Alexandra Boerescu este esențializată, simplă și sugestivă.
Remarcabil în această montare este felul în care regizorul Alexandru Mâzgăreanu explorează teme tabu, incomode, în care sufletul pare că se face țăndări de durere, într-o manieră deschisă care lasă mereu spațiu speranței și șansei de înnoire, lăsând să se întrevadă o sursă firavă, dar stăruitoare de lumină în adâncul celor mai adânci tenebre ale sufletului omenesc și / sau al lumii. Pentru că dacă ceva se face țăndări este doar platoșa de protecție a egoului, înlesnind astfel posibilitatea întâlnirii cu celălalt, a inițierii unui dialog și deschizând ființa către vaste adevăruri universale.
Bazinul de nord este un spectacol de înaltă clasă, care are trei ingrediente esențiale: un text dramatic impecabil scris, alert și inteligent, o propunere regizorală captivantă, provocatoare, cu valențe cultural-educative și o interpretare memorabilă a doi actori minunați, bine aleși.
Omul e o ființă povestitoare, care înțelege lumea prin structuri narative. Iată de ce avem nevoie de povești bine spuse, iar spectacolul Bazinul de nord la ARCUB este o asemenea poveste. Ar merita văzut de cât mai mulți adolescenți, părinți și nu numai.
Un spectacol must-see.
(foto: Andrei Gîndac)
Bazinul de nord de Rajiv Joseph
Traducerea: Elena Morar
Regie și lighting design: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografie: Alexandra Boerescu / Muzica originală: Alexandru Suciu
Distribuție: Dr. Danielson - Șerban Pavlu / Khadim Asmaan - Vlad Lință.