Primul spectacol oferit publicului a fost Falstaff (după Shakespeare), în regia lui Ovidiu Caița. Un spectacol de trei ore și ceva, care a avut premiera pe 28 ianuarie 2024. O mizanscenă ambițioasă, axată pe extravaganțele teatrului buf, parodic și constructivist în ansamblu. Formele geometrice abstracționiste ale acestui stil excesiv rafinat au fost puse în evidență începând cu elementele decorului îmbrăcate în carouri colorate, severe, de scenograful Cristian Marin: pereți și tejghea de birt multifuncțională, canapele pe lateralele scenei, rafturi cu sticle de băutură în spatele unor uși glisante. Între acești pereți se instalează treptat, alternativ, o atmosferă când rece, când cald învăluitoare.
Din spatele ușilor glisante năvălesc în scenă personajele: Falstaff, petrecărețul fanfaron, și prietenii săi. Un petrecăreț oarecare, un personaj secundar extras din piesele Marelui Will? Nicidecum. El devine aici personajul central în jurul căruia gravitează mulțimea partenerilor lui de distracție. Mai mult chiar, regia construiește, din scene disparate, vii, antrenante, extrapolate uneori în dulcele stil commedia de'll arte, un fel de mit apoteotic al personajului shakespearean.
Sarcina dificilă a ridicării pe piedestal a revenit dramaturgilor însărcinați cu "aranjarea" dialogurilor: Daniel Oltean și Codruța Cadar. Desigur, prelucrările textuale și ilustrările regizorale, pornite din cele câteva piese ale lui Shakespeare, au trecut prin Arrigo Boito, libretistul lui Verdi, au avut în vedere modelul suprem Orson Welles precum și alte montări răsunătoare, și l-au adus în cele din urmă pe Falstaff, bufonul cel vestit al teatrului elisabetan, în zilele noastre. Dezbărat de costumația specifică veacului al XV-lea și de prețiozitățile impuse de normele timpului.
Se renunță parțial la titlurile nobiliare, acțiunea migrează spectaculos în realitatea noastră. Adică într-un oraș de provincie, bunăoară Satu Mare, deși orașul de pe Someș nu este "locul unde nu s-a întâmplat nimic", dar se vor petrece atâtea, datorită năzdrăvăniilor puse la cale de acest bătrân mucalit, nesăbuit, petrecăreț fără limite. Falstaff, sexagenar, mincinos și lăudăros, își povestește iubirile trecătoare și se crede încă un bărbat fermecător, în stare să cucerească femeile din Windsor sau de oriunde. Această nedeterminare prinde bine, întrucât importantă aici este conturarea parodiată a caracterelor, nu limitarea acțiunii în timp și spațiu. Primul nostru cronicar teatral, Mihai Eminescu, spunea corect despre piesele lui Shakespeare: "... și se vor putea reprezenta peste ani și ani pentru că pasiunile și caracterele oamenilor vor rămâne mereu aceleași" (citat din memorie).
Spectacolul regizat de Ovidiu Caița valorifică fructuos echipa de actori ai teatrului. De la Romul Moruțan (Falstaff) la Tibor Székely (Rugby), distribuția eșalonează o gamă variată de temperamente artistice aduse la unison de mâna regizorului. Surprinzătoare giumbușlucuri salvează monotonia virtuală a textului dens, nostimade servite de actori cu dezinvoltură și pricepere într-o dezinhibată comicărie legată cu ața albă a fanteziei debordante. Ideea care stă la baza conturării personajului central e că Falstaff nu trebuie să fie neapărat supraponderal (și sunt exemple în alte montări) și Romul Moruțan face tot posibilul să fie credibil în dialogurile lui ilare cu propriul burdihan, pus în evidență cu orice ocazie. Voluntar și dinamic, el debordează de vitalitate, șiretlicuri și fanfaronade, dar lasă și un spațiu necesar meditațiilor asupra vieții din care înțelegem că lumea întreagă e o mare glumă, o infinită comedie, reiterată și sub auspiciile teatrului lui Alecsandri, "iar noi, actorii care-o jucăm / n-avem dorință alta mai vie / decât aplauze să merităm."
Acestui crez artistic major i se subordonează și jocul actorilor. Delicat și zburdalnic, sugestiv și convingător. Chefliul isteț intră în conflict direct sau indirect cu Ford și Page, conturați comic de Ciprian Vultur și Stelian Roșian, le ademenește pe Doamna Ford și Doamna Page, schițate caricatural de Alina Negrea și Dorina Nemeș. Partituri consistente dețin Radu Botar în preotul Evans, Sorin Oros în judecătorul Shallow, actori cu vechi state de funcțiuni în teatrul sătmărean. Lor li se alătură Bianco Erdei în rolul Slender, tânărul nătâng, subțire la trup și la minte, foarte bine ales pentru acest rol, creatorul unor reușite momente de un comic îngroșat în bufonade. Doamna Quickly, purtătoare de mesaje, este Andreea Mocan, iar Cătălin Mareș este Simple. Împreună cu Vlad Mureșan (Bardolph), Cristian But (Pistol) și Sergiu Tăbăcaru (Nym) implicați în intriga savuroasă a piesei. Statura impozantă, singularizantă, a îndrăgostitului Fenton e amprentată ridicol spre final de Andrei Stan. Un loc aparte îi este rezervat actriței Anette Marka în acest "formidabil bordel" care este viața. Ea, fragilă și sensibilă, pare rătăcită într-o lume a rătăciților sorții și a rătăcirilor seduși de "păcătoasa băutură". O scenă-delir cu impact asupra publicului este aceea cu spiridușii care-l asaltează pe Falstaff, arătându-i aplecarea congenitală spre risipire ca unui noul fiu risipitor biblic. Emoționantă este secvența în care Anette Marka empatizează cu celebrul petrecăreț, crezându-l mort. Desigur, un moment apoteotic pregătit cu minuțiozitate și luminat adecvat de Lucian Moga, fin însoțitor al acțiunii prin ecleraj precis, subtil repartizat secvențelor. Ieșiri din carcasa intrigii, de tipul "Asta-i din Caragiale!", înviorează și electrizează publicul, ba mai mult, subliniază structura de puzzle plin de culoare a conținutului.
Spectacolul realizat de Ovidiu Caița pune încă o piatră la temelia mitului creat în jurul lui Falstaff.
(Foto: Süveg Károly)