O abordare sentimental-melancolizantă propune Andrei Mihalache în montarea comediei tragice Domnișoara Nastasia. Melancolizare susținută prin delicatețea apropierii de textul piesei și intercalarea unor cântece evocative legate de viața și atmosfera mahalalei bucureștene din perioada interbelică. Aș fi dorit să aud La margine de București... sau Suflet candriu de papugiu cine să-l înțeleagă... dar nu, regizorul propune altele, la fel de duioase în contextualizarea atmosferei: De ce m-ați dat de lângă voi... și alte cântece de pahar. Decorul propus de Alexandru Radu, construit din lemn masiv și obiecte de mobilier vintage, împarte spațiul de joc în două ancadramente complementare: locuința sărăcăcioasă a lui Ion Sorcovă și crâșma de cartier cu mese și scaune. Între ele, spre fundal, apare bariera în poziție oblică, cea care separă periferia insalubră de lumea cealaltă, a bogaților și semnul rutier al intersectării drumului cu calea ferată. Costumele create de Wilhelmina Kuron Bekesi, gri, mohorâte și anodine, sunt tocmai potrivite pentru integrarea personajelor în acest mediu sordid al periferiei.
Cu evidentă amprentă pe jocul actorilor, mizanscena lui Andrei Mihalache coagulează, într-un limbaj de mare simplitate și acuratețe artistică, fizionomiile unor tipuri umane în dezvoltare și devenire continuă. Tragedia Nastasiei care tânjește după o dragoste curată transpare, în tablouri succesive, revelatoare, în interpretarea de mare finețe a Ioanei Cheregi. Actrița pare pregătită să-și asume empatic, cu vădită putere de interiorizare, rolul de victimă a circumstanțelor existențiale întinse spre ea ca o capcană a destinului nefast. Paloarea feței, tremurul vocii, mișcările lente ca în transă, din partea a doua a evenimentelor, îi pregătesc declinul, o proiectează în eternitatea umbrei, în spatele rochiei de mireasă din final, înălțată în înaltul neguros de deasupra scenei. Fragilitatea și noblețea caracterului Nastasiei sunt calități puse în evidență ca adevărate bijuterii de aur în interpretarea Ioanei Cheregi, îndrăgita actrița a teatrului sătmărean, afirmată în roluri memorabile încredințate în ultimii ani.
Bine ales, în antiteză explozivă cu delicatețea Nastasiei, este Romul Moruțan în rolul tumultuosului Vulpașin, temperament năvalnic, grobian și incompatibil cu ceea ce se numește sensibilitate umană. Cuțitar cu faimă în mahala, scandalagiu și iute la mânie, el întruchipează răul absolut în relația cu ceilalți, mereu aflat în conflict cu înclinarea spre bine, firească a omului simplu, întruchipat în Luca, iubitul Nastasiei. Andrei Gîjulete desenează discret temperamentul melancolic al unui tânăr impresionabil, ușor timid, bun la suflet, a cărui sfiiciune merge în paralel cu naivitatea, dar și cu norocul.
Desigur, George Mihail-Zamfirescu este un creator de caractere puternice și regizorul marșează puternic pe acest registru pentru a le evidenția cum se cuvine. O creație realmente remarcabilă pentru cariera artistică a reputatului actor Radu Botar este apariția lui în rolul Ion Sorcovă, tatăl Nastasiei. Confruntarea fulminantă dintre Ion Sorcovă și Vulpașin este unul din momentele cheie ale spectacolului în care cei doi actori dau măsura adevăratei înzestrări artistice.
Limbuția Vecinei lui Sorcovă, femeie trecută prin viață, fire volitivă de mahalagioaică, marchează maturitatea netrucată a experienței scenice în cazul lui Carmen Frățilă. Dana Moisuc în Paraschiva, rivala Nastasiei, aduce senzualitatea și aroganța unei femei puternice, stăpână pe sine și pe farmecele ei. Lucia Maria Racșan în Niculina adaugă un plus de vulgaritate, specifică tipului de prostituată de cartier. Ceea ce e foarte important, în toate aceste personaje feminine sau masculine marginale palpită un sâmbure de umanism, ascuns strategic în străfundurile sufletului.
Cârciumarul jovial și slugarnic e pitorescul Tibor Székely. Un bărbat din stirpea amorezilor ocazionali este Stelian Roșian în Ionel. "Orbul" Andrei Stan își cântă nefericirea alături de Lăutarul Vlad Giurge. În Pascu au fost distribuiți alternativ Luca Terebesi și Dominik Schvarckopf, ca și în Luca Lacrimă cei doi copii Ștefan Mureșan și Tudor Boitor. Merită amintiți, pentru crearea de atmosferă în scenele de grup, la cârciumă, la înmormântare, la nuntă: Maria Zimbru, Michelle Marița, Yvette Princz, Mărioara Iliuță, László Pfeiffer, Ioan Danciu, Marius Bîte, Marius Roman, Biró Antal și Roland Roszpapa.
Țipătul disperat al lui Vulpașin când o găsește pe Nastasia moartă în casă nu se mai aude în spectacolul lui Andrei Mihalache. El a fost suspendat și transferat, configurat vizual în două perdele neguroase coborâte peste această lume de umiliți și obidiți, ca deasupra să se înalțe nevinovăția, puritate, candoarea simbolic reprezentate de rochia albă de mireasă. Un final reușit, memorabil, comprehensiv cu soarta eroilor piesei.