Zendaya e în centrul poveștii într-o formă mai bună ca niciodată, jucând rolul unei foste campioane de tenis adolescentă. Cariera ei se încheie din cauza unei accidentări și se reorientează către rolul de manager. Singurul client e soțul ei pe care îl cunoaște încă din adolescență. Art e un tip foarte simpatic și carismatic care își formează cariera în lumea tenisului cu ajutorul soției lui. Trece printr-o criză existențială când Tashi îl face să participe la un turneu mic de tenis. Scopul ei este de a-l reconecta la energia care îl alimenta când l-a întâlnit. Tashi este fermă, pragmatică și cu siguranță ea este cea care poartă pantalonii de tenis în relația lor.
În circuitul de tenis în care joacă Art apare Patrick (Josh O'Connor). Un fost talent aflat în declin, care acum joacă pentru puținii bani pe care încă îi poate aduna din meciuri. Art și Patrick erau prieteni foarte buni până când Tashi s-a interpus între ei doi. Și nu, nu e o expresie. Una dintre cele mai sexy scene ale filmului e când Tashi petrece câteva ore în camera lor de motel. Se întâmplă multe lucruri când ai trei adolescenți într-o cameră, iar cei doi băieți sunt "fierți" pe aceeași fată. Clar lucruri pe care nu vrei să le vezi cu părinții tăi la cinema.
Chiar dacă e posibil să rămâi lipit de ecran, scenaristul putea să ofere mai multă atenție personajelor. Alegerile și motivațiilor lor nu sunt foarte clare. Tashi e îndrăgostită mai mult de tenis decât de soțul ei? Ce îl motivează pe Art? Patrick e mai interesat de tenis sau de Tashi? Nu vei afla vreun răspuns clar la întrebări și e posibil să simți o ambiguitate în acțiune. Filmul e mai mult unul pentru Hollywood, dar nu pretinde că e ceva ce nu e. E un film asumat.
Nu ți se permite un acces la mintea sau inima personajelor. Nu este genul acela de film. Îl urmărești așa cum urmărești un turneu de tenis ca U.S. Open. Dinamica stă în putere. E un film bun despre tenis pentru că îți arată că ceea ce se întâmplă când joci este o oglindire stilizată a ceea ce se întâmplă în alte părți ale vieții de jucător. De multe ori vezi că unul din trio se confruntă cu celălalt și simți tensiunea dintre ei. Îți ții respirația pentru că știi că unul are un avantaj secret față de celălalt, avantaj pe care e gata să-l arate în teren.
Challengers nu are nicio filosofie ascunsă sau vreun sens subtil. Nici nu îi pasă de așa ceva pentru că e concentrat pe meci ca un jucător profesionist. Nu vrea doar să te distreze. Vrea să te câștige.