În viziunea lui Bobi Pricop (regie) și a echipei sale - Andrei Dósa (adaptare), Oana Micu (scenografie și marionete), Claudiu Ionescu (marionete), Eduard Gabia (muzica originală), Costi Baciu (lighting design) ș.a. - Frumoasa și bestia (Teatrul Țăndărică) este un spectacol complex, cu multe inserții personale - de natură elitistă sau în cheie intențional comică -, din care se conturează foarte clar validitatea convingerii că doar BUNĂTATEA (ulterior înțelegerea și acceptarea), ca valoare supremă a umanității, ar trebui să ne despartă, prin eforturile noastre conștiente și constante, de tot bestiarul infernal ce ne înconjoară, prezent - estetic - în pictura Evului mediu și Renașterii, la Hieronymus Bosch, de pildă (după care pare să se fi inspirat și AI pentru simulacrele din spectacol), iar în realitate - peste tot, chiar la nivel de microorganisme, invizibile pentru ochi, dar deloc inofensive și chiar - la o primă privire - înfricoșătoare ca orice căpcăun, dacă sunt văzute prin lentilele și obiectivele unui microscop.
Frumoasa și bestia - ca multe alte povești - demonstrează puterea pe care o pot avea blândețea și sufletul curat - considerate, de cele mai multe ori, reflexii ale naivității și chiar ale unei inteligențe puternic limitate - în apropierea de bestiile hidoase ce cresc, câteodată, în noi - și trebuie îmblânzite / oprite! - sau ne țin captivi în interiorul lor, ca într-o piele / carcasă de reptilă. Alături de microplante (la Țăndărică totul este micro!) - pe care le vedem cum cresc la propriu, într-o proiecție din spectacol -, cultivarea virtuților (teologale, morale etc.) devine o miză extrem de importantă pentru redescoperirea umanității și transformarea unei bestii înfricoșătoare, pentru majoritatea personajelor, într-un superlativ absolut al imaginarului colectiv, cu toate calitățile / atributele posibile și, mai important decât orice, lecția valorilor esențiale învățată în ani de izolare / penitență.
Bobi Pricop spune că este "o poveste despre salvare, doar că de data asta, prințul este cel salvat. De el însuși. Monstrul din el trebuie îmblânzit - un monstru hrănit din anxietăți, frici, neîncredere și furie. [...] Asta m-a interesat să descoperim, acest drum interior pe care îl parcurge bestia, felul în care își înfruntă temerile cele mai cumplite (mai ales pe cea că nu poate sau nu merită să fie iubit) și că, nu doar dragostea, ci și înțelegerea, acceptarea necondiționată și un strop de bunătate ne pot salva. De bestia din noi."
Indiferent de unghiul din care privim / analizăm protagoniștii / relația dintre ei și de accentele pe care le punem într-un punct sau altul al narațiunii, descoperim încă o dată cât de profundă este de fapt literatura clasică pentru copii și ce efecte formatoare formidabile poate avea.
La nivel vizual, spectacolul alege să ruleze decoruri distincte pentru fiecare scenă, un carusel animat ce face posibilă mișcarea personajelor, avansarea acțiunii, derularea poveștii. Căsuța părintească, pădurea fermecată - ca spațiu de trecere și legătură, unde personajele se pierd / rătăcesc, iar marionetele au alte proporții față de aparițiile lor în scene indoor, care oferă prim-planuri - și mai multe încăperi din castelul misterios apar rând pe rând în cadrul bine și clar delimitat / luminat al spațiului de joc. Povestea bestiei din poveste, explicația căderii și pedepsei sale, ca urmare a disprețului și aroganței - hybris în adevăratul sens al cuvântului / doar vorbele unei vrăjitoare blestemate, aruncate la întâmplare și aflate la baza unui complex foarte greu de gestionat și depășit?! - este reprezentată, adorabil, cu marionete minuscule, într-un fel de teatru... de curiozități, cu scenă italiană și cortină tradițională.
Faptul că personajele nu sunt mânuite la vedere de artiștii Teatrului Țăndărică - Mona Toncu, Simina Constantin, Ruxandra Ștefănescu, Gabriel Apostol, Florin Mititelu, George Simian - face pentru copii mult mai ușoară înțelegerea narațiunii, îi conferă credibilitate și - poate - contribuie la plutirea unui strop de magie între scenă și sală.
Frumoasa și bestia reflectă preocuparea permanentă - și pe deplin materializată - a Teatrului Țăndărică de a menține arta animației în contemporaneitate / actualitate / lumina reflectoarelor, prin colaborarea cu un regizor de teatru foarte apreciat al momentului - Bobi Pricop - și apelul la noi tehnologii, cum este printarea 3D a marionetelor din spectacol sau realizarea unor detalii scenografice cu sprijinul AI.
(Foto: Andrei Roșianu)