Un spectacol coerent și amuzant - TOC TOC

TOC TOC, comedia de succes, cu un umor suculent, atât de situație, cât și de limbaj, cu roluri ofertante, în care actorii își pot demonstra dimensiunea talentului, a fost scrisă în anul 2005 de Laurent Baffie, piesa cunoscând numeroase montări pe diferite scene ale lumii, chiar și o ecranizare în cinematografia spaniolă în anul 2017, în regia și adaptarea lui Vincente Villanueva.

Autorul francez Laurent Baffie, om de radio și televiziune, actor, scenarist, producător, regizor de scurtmetraje, un profesionist al umorului, este renumit și pentru "camerele sale ascunse", pline de haz. În anul 2005, a scris și totodată regizat piesa TOC TOC, de altfel Laurent Baffie este primul regizor pentru toate piesele sale.

Cu aspect de comedie bulevardieră, piesa este inspirată din "Tulburarea obsesiv-compulsivă" (TOC), o tulburare mintală, despre care lucrările de specialitate notează că: "este o tulburare de anxietate caracterizată prin gânduri incontrolabile și repetitive și prin comportamente ritualice [...] Persoanele care suferă de această tulburare mentală sunt capabile să conștientizeze că gândurile și acțiunile lor sunt iraționale, însă se simt incapabile să se elibereze de acestea." Persoanele cu această afecțiune au permanent tendința de a îndeplini anumite rutine în mod repetat - "compulsiile" sau au anumite gânduri repetitive - "obsesiile". Cele mai obișnuite compulsii pot fi spălatul pe mâini, numărarea lucrurilor sau verificarea ușii dacă este încuiată. Toate aceste acțiuni au loc însă în asemenea măsură încât viața normală a persoanelor respective este puternic afectată. Ținând cont de toate acestea, autorul textului a creat personaje comice suferind de TOC, spre amuzamentul spectatorilor și poate chiar a unora dintre cei afectați de această tulburare.

Piesa a atras și atenția creatorilor români, fiind montată pe mai multe scene, printre care - în anul 2022 la Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova, în regia managerului teatrului, Alexandru Boureanu, și a actriței Raluca Păun, iar de curând, TOC TOC a văzut lumina rampei la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila.

Spectacolul brăilean se subordonează conceptului regizoral semnat de actorul-regizor Alex Bogdan, care a creat o montare coerentă, amuzantă, pentru publicul larg, cu un decor minimalist, construit de scenografa Clara Ștefan. Povestea este extrem de simplă, acțiunea având loc în sala de așteptare a cabinetului unui celebru medic neuropsihiatru, unde ajung pentru consultația, demult programată, șase persoane cu diverse forme de tulburări obsesiv-compulsive. Dar, cum doctorul întârzie, fiind blocat în aeroportul din Frankfurt, pacienții intră în vorbă, declanșând un real proces de terapie de grup, mărturisindu-și, ascultându-și poveștile vieților lor, ordonate de problematicele patologii, între ei înfiripându-se timide relații de apropiere, sentimente, prietenii. Cu alte cuvinte, în spectacol sunt prezentate cu nuanțe de umor suculent, problemele psihice, TOC, rezultând personaje ofertante pentru interpreți.

Primul pacient, Frederic, suferind de sindromul Tourette, cu gesturi obscene și cuvinte licențioase, este întruchipat de Sever Bârzan care dă un aer de firesc acestora, reliefându-și personajul cu mult umor. Vincent, taximetristul bolnav de aritmomanie, făcând mental complicate operații matematice, este interpretat cu haz și dozajul potrivit de Adrian Ștefan. Laboranta Blanche, albă la propriu și la figurat, cu nosofobie, este concepută elocvent de Blanca Doba, aducând prin detalii fine ale comicului, lumea obsedată de curățenie și teama de microbi, înarmată cu șervețele și dezinfectant. Marie, credincioasa afectată de siderodromofobie, controlând dacă a luat cheile sau dacă gazul e închis, este figurată de Monica Ivașcu, care își folosește iscusit disponibilitățile spre comic.

Tânărul Bob, cu ideea fixă a simetriei și teama de a călca pe linii, priceput la jocuri video, este întruchipat cu ingeniozitate și un joc expresiv de Dragoș Ioniță, iar Lili, ce are ca patologie palilalia, prin care repetă de două ori aceleași fraze sau cuvinte, este interpretată de Ileana Ursu cu sensibilitate ca apariție și joc. Personajul misterios al asistentei medicale a fost conceput în alte montări cu trimiteri subtile spre Mildred Ratched, personajul din Zbor deasupra unui cuib de cuci. În montarea brăileană Silvia Tariq construiește o asistentă corpolentă, care privește amenințător, cu note de agresivitate, atât publicul, în prima secvență a spectacolului, cât și pe cei șase pacienți, etalându-și forța fizică, prin manevrarea violentă a elementelor de recuzită sau decor, râzând de cele mai multe ori, cu hohote sinistre, pentru a amplifica nota de suspans.

Sala de așteptare construită de Clara Ștefan conține șase scaune de modele diferite, iar în fundal, un perete cu ușa care duce pe un fel de culoar, în care se află baia și posibilul drum spre cabinetul medicului. Geamul-panou, fixat în același perete, amintește de cele în care se poate privi în sălile de operație. Prin geam, pacienții, dar și spectatorii, ar putea fi studiați în "sala de așteptare", iar ei pot urmări totodată ce se întâmplă pe culoar. Astfel încât apare firesc întrebarea dacă medicul așteptat chiar există sau este doar o așa-zisă asistentă, care orchestrează din umbră întâlnirea de grup, în care este integrat într-o oarecare măsură și publicul prezent.
 
Răspunsul nu poate fi aflat decât în sala de spectacol!