Așadar, nu fără o oarecare grimasă care a trecut testul timpului am urcat scările care duc la Sala Studio "Uțu Strugari" a Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Timișoara spre spectacolul Amintiri din epoca de școală. Și spre bucuria publicului care cu siguranță a avut o experiență mai plăcută decât a mea cu băncile școlii, scaunele clasice fuseseră înlocuite cu... bănci școlare. Doi câte doi, ne-am așezat în ceea ce părea că va fi o retrăire a unui coșmar de-ale mele, experiența fiind mai mult decât imersivă, completată de tradiționalul buchet de flori (din plastic, de data asta) și un caiet dictando, simetric aranjate pe masă. Rumoarea din sală dovedea că sunt o insulă. Atât cei aflați la a doua întâlnire cu colegii de liceu cât și cei care, cel mai probabil, se pregăteau de teză sau bacalaureat, musteau de nerăbdare și deja depănau amintiri din propriile epoci de școală. Lângă mine locul era rezervat printr-un ghiozdan colorat, semnul internațional pentru "aici se vor așeza actorii", în fața mea un panou pe care rulau în marele stil Star Wars propoziții precum "Vreau o școală nouă în care să fiu fericit.", un prim semnal că poate, totuși, nu eram atât de singură. Din toate direcțiile se auzeau șușoteli și chicoteli ba despre "profi" și cataloage, ba despre colegi și pozne și ghidușii și peste toate plutea un aer de bucurie proustiană. Cu toții rememorau timpul pierdut...din pauze. Însă imediat ce Star Wars (Main Title) s-a pierdut în decor și cei doi actori (Alina Spiridon și Darius Zet) și-au început performance-ul m-am simțit în sfârșit înțeleasă.
Rafale de stereotipuri desprinse din acest vast capitol al vieții unui om au început să curgă, textul Mihaelei Michailov lovind în stânga și-n dreapta culoarului dintre bănci. Și da, pentru unii dintre noi "10 era nota profesorului", iar alții pierdeam șirul Kangaroo-urilor la matematică, română, engleză și franceză. Dar, indiferent dacă ne-am dat bacul înainte sau după '89, cu toții am fost nevoiți să tremurăm sub tirania semnului de întrebare: "Care este...?", "Cine a fost..", "Când a fost...". Cu mult umor și o excelentă capacitate de improvizație, actrița Alina Spiridon pendulează între eleva fără chef, profesoara severă, tocilara, profesoara simpatică și emotivă, olimpica disperată după rezultate (care distruge foaia de concurs din prea mult zel) și alte tipologii de profesori și școlari. Aflat aproape ca la celălalt capăt al balansoarului din curtea școlii, partenerul ei de scenă (Darius Zet) face slalom printre aceleași tipuri de personaje, distingându-se, din când în când de șablon, printr-un personaj extra, un soi de fantomă a strămoșului comun, cu căciulă de astrahan și fluier de lemn. Împreună se completează, se încalecă și se întrec în replici pline de haz în ritmuri variate.
Spectacolul semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia (care, din păcate, a trecut în neființă la începutul anului 2024, lăsând în urmă o diversă moștenire artistică) ne pune în bănci cu cele mai răspândite probleme ale sistemului de învățământ, ne scoate amintirile la tablă și ne pune cu gândurile pe cojile de nucă ale metehnelor din sistemul de învățământ, de care nu știu dacă am scăpat încă. Școala pare să fie în continuare doar despre note, calificative și moduri de copiere, injustiții și metode de a scăpa de un test sau de o oră plictisitoare. Momentul corectării examenelor pare o reverență adresată clasicei scene de numărare a voturilor din O scrisoare pierdută a lui I. L. Caragiale, ocazie să ne amintim cum se mai dădeau notele la bac. Nimic nu pare să lipsească din arsenalul pregătit să ne poarte prin coridoarele lungi ale memoriei, poate doar piesa celor de la Pink Floyd, Another brick in the Wall.
Atunci când dialogul dintre actori se încheie, începe conversația directă cu publicul, dar cum spectatorului îi șade bine cu aplauzele, vine și momentul despărțirii, care ne lasă pe fiecare cu câte ceva: o glumă, o piesă de pe coloana sonoră ca un playlist de banchet, poate Ani de liceu, sau mare întrebare a actului I: "Tu de cât știi?".
Nu, eu nu privesc înapoi cu mare nostalgie către epoca mea de școală, dar am privit cu multă bucurie frânturile de Amintiri din epoca de școală.
Nota autorului: Creta - a nu se lăsa la îndemâna elevilor.
(foto: Adrian Pîclișan)