****
Începând de luni, 8 iulie 2024, direcțiunea interimară a TT a fost preluată de artistul plastic Radu Cristian Macavei, coordonatorul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț. După 7 ani la conducerea instituției, dramaturga și regizoarea Gianina Cărbunariu a ales să-și scurteze al doilea mandat și să renunțe la funcție. Fragmente din povestea noastră, pe textul și în regia lui Bogdan Zamfir (actor, dramaturg și regizor român stabilit la Bruxelles), a fost cea de pe urmă premieră din cele 38 care s-au întâmplat în era Cărbunariu. Primele două reprezentații au avut loc pe 5 și 6 iulie 2024.
****
În septembrie 2021 și septembrie 2023, cu ocazia edițiilor 32 și 34 ale Festivalului de Teatru Piatra Neamț, Dan Perjovschi a desenat pe geamurile Teatrului Tineretului. Desen de intrare, volumul 1 și volumul 2 s-au numit cele două expoziții care au putut fi admirate ani în șir de trecătorii de pe Ștefan cel Mare.
La rugămintea artistului, cu o zi înainte de premiera cu Fragmente din povestea noastră, Gianina și 3 dintre cei mai importanți colaboratori ai ei din perioada de 7 ani petrecută la conducerea TT (ilustratoarea, graphic designer-ul și autoarea de benzi desenate Sorina-Adina Vazelina, graphic designer-ul și artistul vizual Levente Benedek și dramaturgul și regizorul Daniel Chirilă) i-au șters desenele. Desen de intrare, volumul 3 s-a numit acțiunea de ștergere a geamurilor, imortalizată într-un scurtmetraj realizat de alți 3 colaboratori importanți ai fostei directoarea de la TT: Paul-Ovidiu Cosovanu (muzică), Emilian Floareș (video) și Marius Șumlea (foto). Scurtmetrajul (de văzut aici) a fost proiectat în deschiderea reprezentației de sâmbătă a premierei lui Bogdan Zamfir.
***
6 iulie 2024, dincolo de 7 seara, Sala Mare a TT. Gianina Cărbunariu apare de undeva din stânga stalurilor și se oprește în dreptul celor 4 trepte care fac legătura cu scena. Nu le va urca, așa cum n-a făcut-o, cel mai adesea, nici când s-a adresat publicului cu ocazia altor premiere sau a festivităților ce au însoțit cele 6 ediții ale festivalului pe care le-a curatoriat din 2017 încoace. Câteva minute de discurs liber, apoi privirea pe foile pregătite din timp. Vocea începe să tremure. O observație tabloidă ar vorbi de blestemul stanislavskian care o lovește pe regina post-dramaticului.
Adevărul e că sala simte din plin emoția care se împrăștie prin toate cotloanele. Raluca Naclad (consultant artistic, unul dintre stâlpii TT și una dintre cele mai competente persoane care lucrează în secretariatele literare & artistice ale teatrelor noastre) citește, mai întâi, un mesaj scris de Daniel Chirilă și apoi spune câteva cuvinte: "Teatrul nu înseamnă divertisment, teatrul nu înseamnă educație, teatrul e menit să pună întrebări". Și o mărturisire. Un telefon primit într-o seară, o mamă mulțumind, o adolescentă care a descoperit teatrul și a abandonat gangul.
Urmează Anca Plugaru (director general adjunct) care nu se sfiește să își șteargă lacrimile la vedere. Și apoi alți oameni din echipa de management pe cale de destrămare și dintre colaboratori. În fundal, se tot rotesc & rostogolesc desenele lui Perjovschi.
Lipsesc oarecum actorii. Câțiva sunt de zărit prin sală, alții privesc din culise, mulți absentează. Trupa pare scindată și asta contribuie major la sentimentul general de nesiguranță / derută ce însoțește orice referire la viitor. Și ce unită părea trupa pe vremea Viitorului din trecut (un spectacol de Clemens Bechtel), premiera din octombrie 2020 care a demonstrat cum poate teatrul să se reinventeze chiar și miez de pandemie! Și care a developat cât de ruptă poată să fie, uneori, protipendada culturală a Bucureștiului de ce e cu adevărat valoros și revoluționar în țara al cărei far călăuzitor și evaluator de valoare pretinde că este.
Gianina gestionează cumva emoțiile, primește flori și împarte mulțumiri. Aplauzele concluzionează momentul de adio ai cărei protagoniști părăsesc spațiul din fața scenei. Emoțiile rămân, însă, acolo, în sală.
Fragmente din povestea noastră e al doilea din cele trei spectacole pe care TT le-a, le și le va produce în cadrul proiectului european Unlock the City! (co-finanțat prin programul Europa Creativă al UE, implementat de un consorțiu format din 7 parteneri condus de Piccolo Teatro di Milano). În 2023 a fost aici.melancolia, debutul în regie al scenografei Irina Moscu, pe un text de Daniel Chirilă. În 2025 va fi un spectacol în regia lui Chirilă.
Text despre Piatra-Neamț. Despre trecutul, prezentul și viitorul său. Câteva dintre figurile mari ale trecutului, dilemele prezentului, angoasele viitorului. O piesă clasică de teatru ultra-contemporan, dacă e să ne raportăm la portofoliul TT din epoca Gianina Cărbunariu.
Un ea (Cristina Ciulei) și un el (Florin Hrițcu) pe skate-uri. O gașcă de puștoaice și puști în blugi și hanorace cu glugi (cei doi de mai sus plus Cătălina Eșanu, Gina Gulai, Maria Hibovski, Andrei Merchea-Zapotoțki și Elena Popa - da, da, ați citit bine numele, a fi puștoaică și a fi puști nu ține de vârsta din buletin, ci de alte alea). Adolescenta Gina Gulai produce monologul-prolog. Adolescenta Cristina Ciulei manevrează skate-ul printre staluri. Adolescentul Florin Hrițcu conduce placa cu roți pe scenă.
Cele 80 de minute care urmează sunt despre Victor Brauner (Elena Popa) și tablourile sale, despre Gheorghe Teodorescu Kirileanu (Andrei Merchea-Zapotoțki) și cărțile sale, despre o mare actriță a TT care nu a existat niciodată, despre muntele Pietricica și duhul lui hâtru, despre un cuplu de tineri ai prezentului, despre un cuplu de părinți ai prezentului și despre altele. Vorbesc oamenii, vorbesc cărțile, vorbesc tablourile, vorbesc munții.
Irina Moscu imaginează elemente de decor mobile, ce urcă și coboară de-a lungul scenei. Imensele dreptunghiuri au textura vizuală a pietrei, simbolul pe care scenografa acestui spectacol l-a folosit în propriul său aici.melancolia și pe care și alte echipe regizor - scenograf l-au folosit în alte înscenări TT ale acestor ani.
Paralelipipedele în mișcare slujesc și ca suport pentru proiecțiile de fotografii și texte (Cristian Niculescu e responsabil deopotrivă pentru video design, sound design și, desigur, specialitatea sa, lighting design). Ba chiar, așezate în cascadă de la cel mic la cel mare, creează senzația de altitudine în dialogul dintre Pietricica (Gina Gulai) și juna Cristinei Ciulei.
Eroii faimoși ai trecutului s-au bătut cu opacitatea contemporanilor, cu absurdul și arbitrariul regimurilor dictatoriale, cu neîncrederea în propriile forțe. Tinerii anonimi ai prezentului se bat cu sărăcia, cu grija exagerată pentru soarta lor manifestată de părinți, cu uriașa tentație de a pleca. Scenele alternează rapid, scriitura e vie (deși nu lipsită de anumite mici porțiuni de dialog cărora le lipsește tușa realistă și le prisosește o anumită înclinație de a livra concluzii mai degrabă decât situații), umorul nu lipsește, prospețimea actorilor e molipsitoare.
****
Vorbeam de emoțiile care refuză să plece odată cu Gianina. Florin Hrițcu (unul dintre actorii-emblemă ai acestor 7 ani) și-a rostit primele replici parcă strangulat de o mână nevăzută. Pe măsură ce se derula și își dezvăluia personajele și subiectul, Fragmente din povestea noastră ni se înfățișa ca fiind, deopotrivă, povestea lor, a celor care locuiesc în acest oraș de munte și de teatru, și povestea ei, a celei născute & crescute acolo, a celei care s-a reîntors în 2017, a celei care pleacă iar în 2024.
Evocată mai sus, marea actriță a TT care nu a existat niciodată e Patricia Duvăz, personaj fictiv inventat de Bogdan Zamfir pentru a vorbi despre cenzură în era comunistă a anilor '80. O artistă care a repetat de sute de ori (pe scenă, in fața sălii goale) un monolog pe care n-a avut niciodată curajul să-l rostească pe scenă, în fața sălii pline. Elena Popa, o mare actriță a TT care există, a produs, grației Patriciei, un moment de o emoție incandescentă.
Monologul scris de Patricia, recitat de Adelina, personajul Mariei Hibovschi, o copilă ce l-a ascultat pe când actrița se credea singură pe scenă și care l-a învățat pe de rost: "Mă-ntorc cu fața către voi și spun așa: Mergeți înainte! O ceață rece s-a întins în voi. O negură pustie zace-n inimile voastre. Veți urca poteci adânci! Întortocheate drumuri veți străbate! Dar nu vă veți opri! Dincolo de munți, soarele vă așteaptă. Veți îndura și ploi și vânt și nori asupritori, dar de oprit, voi nu vă veți opri. Îi veți lăsa în urma voastră pe cei ce cred că frigul v-a învins. Veți trece râuri, iazuri, granițe și piscuri și-n urma voastră nu vă veți uita... și soarele va fi de partea voastră. A venit vremea să vă ridicați!"
Textul scris de Bogdan Zamfir lovește din plin. E despre curaj, în vremuri de cumplită dictatură, e despre încredere, în vremuri de haotică democrație. E pentru cei care au fost și n-au renunțat să spere, e pentru cei care sunt și au nevoie să învețe să lupte. E pentru pietreni, e pentru bucureșteni, e pentru români, e pentru oameni din toată lumea. E pentru seniori, e pentru cei de vârstă mijlocie, e pentru adolescenți.
Printr-o minunată potrivire de astre, Zamfir, Patricia, Elena, Adelina și Maria au scris și adus la lumină aceste vorbe în seara care a încheiat cei 7 ani. Spiritul acestor vorbe & acestor 7 ani e cel care a trezit, a orientat / a re-orientat (vezi mărturisirea Ralucăi Naclad), a dat sens (și) unor liceeni pentru care TT meant the world.
Metafora perfectă a teatrului Gianinei mi-a părut mereu a fi pumnul. Pumnul care lovește, pumnul care doboară. Ziduri, ipocrizii, frici, șabloane. Ale străzii, ale politicii, ale artei, ale oamenilor dintre cei mai diverși. Pumnul care dă la o parte ce n-ar trebui să conteze pentru ca să ne lumineze drumul care contează cu adevărat. Drumul cu care suntem toți datori.
Monologul stă lângă pumn. Poate că pe ecran vă sună desuet ori naiv. Rostit, însă, pe scenă (cum îi șade teatrului), în siajul acelui adio, el lovește asemenea pumnului.
În ciuda contextului, tânăra și tânărul din Fragmente din povestea noastră aleg să revină, măcar pentru o vreme, în orașul din care toată lumea de vârsta lor pleacă. E poate o eroare, e poate doar o soluție temporară, dar e cu siguranță decizia lor, și nu a altora, la dilema ce vizitează nopțile tuturor acelor liceence și liceeni pentru care TT e un reper. Întortocheate drumuri îi așteaptă pe cei care de-acum știu că măcar într-un monolog, la teatru, soarele îi va aștepta dincolo de munți!
(Timpul & Spațiul reprezentației: 6 iulie 2024 @ Sala Mare a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț)