Într-un interviu acordat pe 15 iulie 2024 revistei Stage Raw regizorul mărturisea că spectacolul de la Sibiu reflectă "un portret devastator al umanitățiiˮ și că el are ca motto o frază ce i-a rămas în minte după ce a citit-o într-un roman recent, dar mai puțin cunoscut (pe care de altfel nici nu îl menționează). Acestă frază spune că "Fiecare dintre noi este iubirea vieții cuiva". Cu alte cuvinte, umanitatea înfățișată pe scena Teatrului Național "Radu Stancaˮ este una atinsă de flagelul neiubirii, al viselor spulberate, al căutării continue, al tânjirii după himera fericirii, care aparent stă în dragostea pe care ar putea să o ofere cel indisponibil. De fapt personajele lui Cehov suferă în aceeași măsură de neiubirea celuilat cât și de neiubirea de sine, de un gol existențial pe care încearcă să îl umple cu ceva din afara lor.
Unchiul Vania (Adrian Matioc) visează la frumoasa Elena (Cendana Trifan), a doua soție a cumnatului său, profesorul Serebriakov (Pali Vecsei). Sufletul Elenei se aprinde pentru doctorul Astrov (Șerban Gomoi), care simte același lucru pentru ea. Iubirea lor este însă imposibilă datorită statutului ei marital și a principiilor care o împiedică să își dea frâu liber sentimentelor. Medicul este la rândul său iubit fără speranță de către adolescenta Sonia (Antonia Dobocan), fiica din prima căsătorie a profesorului.
Toți acești oameni se simt înfrânți fără luptă, fără să fi avut șansa de a-și valorifica potențialul, se risipesc în acțiuni mărunte și simt apăsarea timpului ce trece și îi erodează. În centrul acțiunii se află Ivan Petrovich Voynitsky, zis Vanea, care și-a sacrificat întreaga viață pentru bunăstarea și cariera cumnatului său, "strălucitul profesorˮ, pe care l-a întreținut din veniturile aduse de către moșia pe care o administrează. Sosirea la moșie a profesorului, însoțit de noua și fermecătoarea sa parteneră de viață, echivalează cu o revelație pentru bunul și blândul Vanea, ce muncise din greu ani la rând alături de nepoata lui, Sonia, care moștenise proprietatea de la mama ei. Vania realizează că profesorul nu este decât un parazit arogant și egoist, fiindcă se gândește să vândă moșia pentru a-și asigura un trai și mai confortabil. Dintr-o dată el nu mai înțelege rostul muncii de o viață, al zbaterii de până atunci, și se precipită în căutarea unui sens, pe care crede că îl găsește în dragostea pentru Elena. Refuzul ei, însă, îl aruncă și mai mult în tristețe și disperare, făcându-l să ia în calcul chiar varianta sinuciderii sau a crimei.
La rândul ei, Elena, în ciuda frumuseții și a tinereții, se complace într-o viață comodă și plictisitoare și nu are curajul să răspundă avansurilor doctorului. Pentru acesta din urmă întâlnirea cu ea este sinonimă cu ieșirea din rutina cotidiană, din veșnica alergare pe la casele bolnavilor, din existența pe pilot automat, din uitarea de sine și de propria viață. În intrepretarea lui Șerban Gomoi, doctorul Astrov apare ca un seducător, interiorizat, idealist dar în același timp lucid și inteligent. Cu un aer nonșalant și hippy, el este genul care frânge inimi. Este fără doar și poate cel mai interesant bărbat din anturajul Soniei, care datorită lui simte fiorii primei iubiri dar și strângerea de inimă a dezamăgirii și a neîmplinirii. Plictiseala existențială, vorbăria multă și fără sens, lâncezeala ce caracterizează viața la țară, melancolia, frustrarea sunt teme recurente la Cehov.
Neil LaBute oferă o punere în scenă scoasă din contextul temporal al secolului al XVIII-lea, când a fost scrisă piesa, însă fără indicii clare asupra ancorării sale în prezent. Astfel personajele și conflictul capătă dimensiunea universalității. Regizorul nu ezită însă să facă apel la jocuri intertextuale specifice postmodernismului, plasându-l astfel pe Cehov în descendența unor nume mari ale literaturii ruse, precum Gogol sau Turgheniev, prin referințe directe puse în gura personajelor:"Zici că suntem în Turgheniev!ˮ sau "Revizorul e în drum spre noiˮ.
Scenografia Oanei Micu susține ambiguitatea temporală a acțiunii. Mobilierul clasic se asociază cu pereții decrepiți, și goi- trimitere la singurătatea și ruina sufletească a personajelor. Dincolo de geamurile mari, spațiul natural pitoresc este sugerat sub forma unei picturi, în nuanțe pastelate, foarte apropiate de culoarea zidurilor, putând fi astfel percepută la fel de bine ca o pictură murală sau un tapet. Se realizează astfel un subtil balans între iluzie și realitate, balans ce caracterizează și viața protagoniștilor. Decorul e alcătuit din mai multe straturi, ca într-o cutie pliabilă. Cu fiecare nou act se mai adaugă un strat și se realizează o tot mai mare apropiere de public.
(Foto: Andrei Văleanu)
Unchiul Vanea după A. P. Cehov
Regia: Neil LaBute
Scenografia: Oana Micu / Light design: Cristian Niculescu
Cu: Adrian Matioc, Pali Vecsei, Cendana Trifan, Șerban Gomoi, Diana Văcaru-Lazăr, Liviu Vlad, Antonia Dobocan și Crina Dumitrașcu
Asistență regie: Anastasia Petrean / Regie tehnică: Ștefan Bucșa / Sunet: Alex Androniciuc / Lumini: Ioan Macrea / Mihai Părău / Recuzită: Maria Steva / Cabine: Lăcrămioara Fazakas și Elena Hărșan / Manager proiect: Claudia Maior.