Longlegs este o realizare destul de impresionantă și poate reprezenta un pas important înainte pentru viitorul filmelor horror. Aș echivala momentul cu cel când Silence of the Lambs arăta, acum 33 că ani, în 1991, că și filmele horror pot fi luate în serios, că și acestea pot fi producții fantastice. Longlegs arată asta publicului generației actuale și oferă o nouă viziune în interiorul genului, viziune lipsită de clișee stupide și repetiții previzibile. Filmul prezintă o poveste relativ simplă: un criminal în serie și o înlănțuire de crime, investigate de un agent FBI. Poveste clasică, dar detaliile păstrează povestea la un nivel foarte straniu. Nu există nicio dovadă că acest individ ar fi comis crimele. În același timp, scenariul abordează mai multe subiecte, inclusiv religioase, etice și existențiale ale unor indivizi generici, iar mesajul posibil controversat sau chiar ofensator pentru anumiți oameni (în special oameni cu convingeri religioase), e cel care are puterea de a diferenția Longlegs de alte producții ale genului.
Prin felul în care se prezintă la nivel vizual, filmul construiește tensiunea cu fiecare cadru. Toate scenele sunt filmate creativ și creează o atmosferă care induce anxietate și teamă, practic niciodată nu simți că personajele sunt în siguranță sau au situația sub control, mereu se poate întâmpla ceva rău. E acel sentiment de frică pe care îl ai atunci când simți că ceva sau cineva se uită la tine, chiar dacă tu ești singur, sau, mai rău, când ceva încearcă să te rănească, cu toate că acest lucru pare improbabil din punct de vedere rațional. Anxietatea e prezentă și nu îți oferă liniște și nici siguranță. Fie că e vorba de secvențele prezentate prin flashback-uri, care au un format diferit față de cele din prezent, sau scenele extrem de tensionate din casa protagonistei, pe perioada nopții, povestea oferă o stare aparte. Nivelul de lumină e scăzut, cu multe momente întunecate (fie prin natura perioadei istorice în care se petrec anumite momente, fie din cauza condițiilor meteo) și conferă filmului o atmosferă tensionată, ce menține starea de frică de care vorbeam. Mediul ostil este facilitat, bineînțeles, și de structura personajelor, interpretate excelent. Maika Monroe face un rol absolut memorabil și revitalizează tropul "final girl", al celei care în majoritatea filmelor horror rămâne ultima supraviețuitoare și de cele mai multe ori este sau înfrântă, sau se face nevăzută pentru a apărea într-un alt film, care continuă povestea. Prin gesturi, vorbe și acceptarea statului de persoană cu un dar supra-omenesc, personajul ei (agent Lee Harker) conduce povestea, alături de celălalt personaj crucial, interpretat, Nicolas Cage (care este și unul dintre producătorii filmului). Celebrul actor american are un comeback important în ultima perioadă. Cu toate că aici apare destul de puțin, pentru a menține starea de tensiune, de așteptare, personajul său, Longlegs, este cel în jurul căruia se învârte întreaga intrigă. Un performance foarte reușit al lui Cage, care fură show-ul la fiecare apariție.
Secvența reprezentativă pentru confruntarea celor două personaje, Harker și Longlegs, este scena interogatoriului, ce este și o trimitere directă la scena de interogatoriu dintre Batman și Joker din The Dark Knight. Scena respectivă disecă motivațiile ambelor personaje și realizăm de fapt cum acționează fiecare, ce filosofii au, pe ce principii se bazează, care este modul lor de gândire. Cage și Monroe oferă cheia de înțelegere a personajelor pe care le interpretează. Nuanțat, regizat excelent de Oz Perkins, alternând cadre statice și unghiuri individualizate pentru fiecare personaj, momentul oferă un punct de cotitură și pregătește, de fapt, finalul; pregătiți-vă de un plot-twist ingenios!
Filmul apare ca o gură de aer proaspăt pentru genul horror, îmbinând toate elementele caracteristice acestuia, de la tensiune, la sperieturi bune și la un final neașteptat, făcându-l o experiență memorabilă în cinema. Recomand? Da! Du-te să îl vezi, merită fiecare minut!