Unul dintre filmele documentare propuse în ediția 2024, care îi face pe spectatori să reflecteze asupra felului în care se raportează la natura asupra căreia omul a intervenit agresiv este Gardiens de la forêt: Mongolie, la vallée des ours / Mongolia, Valley of the Bears / Mongolia, Valea urșilor, regizat de Hamid Sardar. Cunoscut publicului român prin Le Cavalier Mongol / Cavalerul mongol,, film care a participat la competiția internațională a Alpin Film Festival în 2021, Hamid Sardar readuce pe ecran o lume pe care o iubește fără rest și ale cărei povești le spune convingător, pertinent, cuceritor.
Adept al perspectivei imersive, în care cel care privește / filmează oglindește lumea în sine și se lasă văzut de ea, devenind o parte a ei, Hamid Sardar propune o viziune cinematografică în care distanța afectivă dintre cineast și universul pe care îl explorează este minimă. În fiecare cadru, spectatorul simte că lumea este filtrată prin ochii celui care s-a îndrăgostit de ea, de aceea prim-planurile caută privirile sclipitoare ale personajelor, iar planurile de ansamblu surprind diversitatea peisajelor în imagini impresionante, a căror amprentă afectivă este sporită de o coloană sonoră creată cu instrumente dintre cele mai diverse, de la vântul omniprezent în stepă, la vocea umană. Dar filmele lui Hamid Sardar nu au doar imagini și sunete uluitoare, ci, mai ales, povești care se întipăresc în mintea spectatorilor, datorită personajelor principale. Dacă în Le Cavalier Mongol / Cavalerul mongol regizorul urmărea prietenia dintre om și cal, Gardiens de la forêt: Mongolie, la vallée des ours / Mongolia, Valea urșilor este expresia unei relații cu totul speciale între om și urs, prezentată într-un context care se clarifică și dobândește multiple nuanțe pe tot parcursul filmului.
Trecând cu multă ușurință prin diferite genuri cinematografice - reportaj, film de acțiune, film etnografic -, Hamid Sardar construiește atent o poveste ale cărei date sunt lămurite rapid, chiar de la începutul ei. Locul în care se desfășoară evenimentele este Taigaua roșie, cea mai mare rezervație naturală a Mongoliei, la granița cu Rusia, personajele sunt Jal Tumursukh, rangerul parcului, un urs rătăcit la marginea taigalei și câteva familii de nomazi amenințate de prezența animalului sălbatic, iar intriga o constituie confruntarea dintre oameni și urși. Refugiați ecologici, cum sunt numiți la un moment dat în film, urșii trec din taiga spre pășunile în care oamenii își cresc animalele, din cauza incendiilor tot mai numeroase din Siberia din ultimii ani. Speriați de întâlnirea cu un mare prădător a cărui prezență este atipică în acel spațiu, oamenii vor ca urșii să fie uciși, motivând că viețile lor și ale animalelor pe care le cresc sunt puse în pericol. Protagonistul filmului, rangerul Tumursukh, este reprezentantul autorităților, omul care mediază conflictul, asigurându-se că nimeni nu încalcă legea. Declarat animal protejat, ursul nu poate fi împușcat dacă nu atacă oamenii, iar această prevedere legală îi înfurie pe cei care se văd față în față cu tot mai multe animale speriate și înfometate. Pe parcursul filmului, în tabăra celor nemulțumiți de autorități se adaugă și nomazii crescători de reni, cărora li se interzice vânătoarea în taiga, deși ea le asigura hrana. Motivele de revoltă ale oamenilor sporesc de la un episod la altul, ajungând până la faptul că protejarea taigalei îi lasă pe nomazi fără accesul la plantele medicinale folosite în remediile tradiționale. Există și motivații profund subiective, cum este aceea a unui fost vânător, care se plânge de faptul că interzicerea accesului în taiga i-a răpit o mică plăcere, aceea de a simți în mâncare gustul cepei sălbatice. Afirmația lui iese din spațiul anecdotic, subliniind multitudinea palierelor pe care se petrece în realitate interacțiunea oamenilor cu natura.
În tabăra urșilor rămași fără pădure și, implicit, fără hrană, se așază, de la început, rangerul, care nu numai că știe totul despre lumea pe care o protejează, dar este fascinat de ea. Numeroasele sale intervenții în film prezintă contextul socio-cultural care a dus la apariția conflictului dintre oameni și urși, insistând pe ideea că oamenii au generat un dezechilibru profund în natură, iar uciderea animalelor nu este un răspuns adecvat. Devotat meseriei sale, pe care o vede ca pe o misiune, Tumursukh, alături de echipa sa, patrulează taigaua, duce sare pentru animale, merge pe urmele braconierilor, își pune chiar viața în pericol, ca animalele să aibă un spațiu în care să poată duce existența fără a fi amenințate de oameni. Operațiunea de salvare a trei urși tineri, în timpul căreia primește ajutor internațional, este evenimentul major din viața unui om pentru care nimic nu e mai important decât să știe că există încă un colț de lume în care urșii, cerbii, elanii, leoparzii de zăpadă pot trăi liniștiți. Protagonistul este memorabil prin intensitatea cu care trăiește fiecare moment și prin câteva detalii - ochii înlăcrimați de emoție când vorbește despre ce înseamnă sălbăticia pentru el sau mâna care prinde laba unuia dintre urșii tineri, într-un gest tandru, aproape părintesc. În aceste momente, conturul ființei sale se suprapune cu al ursului pe care atât de mult îl iubește și nu ai cum, privindu-l, să nu te gândești că în sufletul rangerului licărește o fărâmă dintr-un om care vede în urs animalul totemic.
Pe tot parcursul acțiunii, obiectivul camerei surprinde cu egală generozitate și oamenii, și animalele, iar filmul e valoros prin faptul că lasă ca povestea să fie spusă din multe unghiuri și pe mai multe planuri. Poate nu întâmplător, regizorul folosește de multe ori imaginile surprinse cu ajutorul dronei. Ele lărgesc perspectiva, nu numai în sens propriu, integrând povestea din Taigaua roșie într-un context mai amplu, în care omenirea întreagă se confruntă cu schimbări climatice printre ale căror efecte se numără intensificarea unor conflicte ce în alte condiții ar fi fost excepționale.
Aproximativ 90 de minute despart imaginea în care un urs speriat înoată printr-un râu ca să se salveze din fața oamenilor și cea în care un altul aleargă liber pe o pășune, într-o vale desprinsă parcă din Paradis. Între cele două, Hamid Sardar așază istoria unei lumi care l-a vrăjit, încercând să înțeleagă cum se negociază în interiorul ei raporturile dintre ființele care o compun.