octombrie 2024
Joi, 3 octombrie 2024, de la ora 18, va avea loc la Atelierele Scânteia din București (atelier Roxana Morar) lansarea cărții de fotografie The Host / Gazda a lui Mircea Sorin Albuțiu, fotograf și autor de film independent. Invitat Alexandru Iorga, cu participarea lui Vasile Serbov.
 

Mircea Albuțiu a filmat satul Sfiștofca în perioada 2015-2017 și a realizat filmul eseu Khozyain.


 Fotografiile din albumul The Host / Gazda au fost realizate în perioada 2015-2023. Cartea este un document antropologic al satului, cuprinzând portrete ale sătenilor, obiceiuri specifice rușilor lipoveni, peisaje și fotografii de interior ale caselor într-o perioadă lungă de nouă ani. Mircea Albuțiu a realizat și înregistrări audio ale cântecelor rusești cântate de trei femei din sat.

Textul este scris de către Ioana Savin Bursan, iar cartea conține și câteva texte transcrise din înregistrările audio din perioada de producție a filmului (un fragment de interviu aici). Traducerea textului în limba engleză este realizată de către Andreea Iulia Scridon și Laura Sesovici.


*
Cine ajunge la Sfiștofca o dată, aș spune, o poartă cu sine mereu. Locurile sunt ca oamenii, unice și personale, cu trăsături constante și schimbări de dispoziție. Sentimentul Locului - ca spațiu în care se întâmplă lucruri, mi-a fost inspirat încă înainte de a ajunge vreodată în sat, pe drumul către Sfiștofca.

O pădurice de doi kilometri desparte satul C.A. Rosetti de Sfiștofca, printr-o potecă de nisip, care are impregnată toată istoria locului, șoptindu-ți că te îndrepți spre un loc în care s-a petrecut odată ceva important. Vântul care bate crengile pădurii, nisipul, vacile care pasc alene printre copaci sau pe cărări, liniștea nefirească, toate vestesc o întâlnire ce urmează să-mi fie hotărâtoare pentru următorii ani ai vieții.

Aici l-am întâlnit noi pe Khozyain, Vasile Sergheievici Serbov, denumit așa de către Mircea, Vasile însuși spunându-și "ultimul cazac din Sfiștofca". Cred că asta semnifică pentru el, "ultimul (om) liber și luptător din Sfiștofca". Khozyain, spune Vasile, înseamnă "gazdă", și așa îi plăcea lui să ne alinte și pe mine ("haziaică!"), și pe Mircea, deși el era gazda noastră.


Poate că tocmai "pustia" - cum îmi place mie să zic, - pustia de la Sfiștofca este cea care își îngână chemarea în urechile călătorilor. Poate pentru că nu este vorba chiar despre o pustie... goală. Vântul de la Sfiștofca freamătă toate poveștile trecute, despre strămoși, despre dans, cântec și vin, despre mulți oameni, despre ierni geroase, despre trecutul recent, despre cum a rămas totul mut, între timp, așa, ca într-o clipă.

La Sfiștofca, întinderea de ape și de uscat te înconjoară cu un orizont infinit. Tăcerea peștilor lasă șacalii să urle la marginea satelor, cutremurător, ca niște copii care plâng. Noaptea este pătrunzătoare, iar ziua este vie și completă. Orele - pline și semnificative.

Într-un mod tarkovskian, deși, aparent, totul este static și pare că nu se întâmplă nimic, dintr-odată se deschid ușile și inimile oamenilor, care își pun tot prezentul la dispoziția ta. Totul se naște atunci, pe loc, acolo și parcă toate acțiunile sunt arhetipale: ce mâncăm, am prins câțiva peștișori, unde sunt vacile, e frig, facem foc, stăm la o poveste, depănăm amintiri, cum se cânta odinioară, hai să facem o ciorbă de pește, "eu dacă nu mănânc pește, nu mă simt bine", "vor să nu mai fie oameni aici, nu au niciun interes", adu niște bere, am fost la Rosetti, au intrat vitele în grădină, trebuie să reparăm gardul, nu mai este pește, vine episcopul de hram, nu se mai face șahul, mergi până la Vasile, merg până la tanti Irina, "din toată inima, Ioana", "nu știu dacă mă înțelegi", și așa mai departe sună frânturile de vorbe lipite de mintea mea.

Satul, pe care atât l-a bătut în lung și-n lat Mircea - de parcă se hrănea cu el - are o stradă principală largă, largă, umblată de câte un om, din când în când; și altele mai mici, din care unele duc spre nicăieri.

Ca orice loc străbătut de o viață culturală și spirituală puternică, Sfiștofca atrage ochii deschiși să vadă.

Multe se pot vedea și auzi, însă și mai multe sunt tăinuite acolo, în dâmburile de pământ, în vâjâitul vântului.

*
Editarea și designul cărții sunt realizate de către Andrei Becheru. Cartea este tipărită la Atelierele Fabrik, tiraj 100 bucăți.
ISBN 978-973-0-40784-6
15 x 20 cm / 144 pagini / 108 fotografii
Preț de vânzare: 250 lei
The Host / Gazda este a patra publicație a lui Albuțiu, după Rasto, Chocolat après ballet și Framing A Romanian Landscape.

Mai multe informații despre autor: www.mirceaalbutiu.com

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus